strabismul
  • 6

Strabismul, cunoscută și ca “ochii încrucișați”, este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice la copii, afectând aproximativ 4% dintre copiii cu vârsta de până la șase ani.

Acesta este un defect vizual în care ochii copilului nu sunt aliniați corespunzător. Fie unul dintre ochi, fie ambii sunt deviați spre nas și atunci avem de a face cu stramismul convergent. Când ochii sunt deviați spre urechi forma este divergentă. În ambele cazuri, axele globilor oculari nu sunt pararele între ele.  Există diferite tipuri de strabism. Fiecare are particularitățile sale clinice în funcție de vârsta la care debutează, diagnosticul și tratamentul.

Unele cazuri pot apărea înainte de vârsta de șase luni fiind vorba de strabism congenital, iar altele mai târziu, chiar și la vârstă adultă.

Cauzele strabismului 

Experții nu au ajuns la o concluzie exactă în legătură cu cauza acestei probleme oculare. Este cunoscut totuși că strabismul este de fapt eșecul mușchilor ochiului de a lucra împreună. Responsabil de controlul acestor mușchi este creierul. Se pare că afecțiunea are o incidență mai mare la copiii cu tulburări care afectează creierul, cum ar fi hidrocefalia sau paralizia cerebrală. Cu toate acestea, strabismul poate apărea și mai târziu în viață, ca urmare a unei boli sau a unei vătămări oculare.

Afecțiunea poate fi cauzată de diverși factori. Dat fiind faptul că alinierea oculară este controlată de creier, orice tulburare care afectează sistemul nervos central poate cauza strabism. O febră severă, o boală sau chiar stresul suferit de copii ca rezultat al schimbării școli sau separării părinților poate constitui cauza afecțiunii. 

În termeni oftalmologici, primul lucru de luat în considerare este posibila asociere cu o eroare de refracție, cum ar fi miopia. Iată câteva posibile cauze ale strabismului la copii și bebeluși:

  • Ereditatea: dacă părinții au avut sau au această afecțiune. Poate apărea mai ales în ereditatea  miopiei, hipermetropiei sau astigmatismului. Totuși trebuie reținut că strabismul poate apărea și la copiii care nu au rude cu astfel de probleme. 
  • Prezența unui viciu de refracție (miopie, hipermetropie, astigmatism), care implică dioptrii și diferențe de refracție între ochi. 
  • Afecțiuni ale sistemului nervos: paralizie cerebrală, sindrom down sau hidrocefalie 
  • Traumatisme ale ochiului, ale orbitei sau traumatisme cerebrale
  • Cauze necunoscute. În multe dintre situații, cauzele acestei afecțiuni rămân necunoscute, afecțiunea debutând la copii, fără asociere cu alte afecțiuni. 

Simptomele și efectele strabismului 

Copiii care suferă de această afecțiune pot avea vedere încețoșată, se pot plânge de faptul că le obosesc ochii și pot manifesta sensibilitate la lumină puternică. 

În faza de debut, principalul simptom al strabismului este vederea dublă. Netratată, afecțiunea poate avea consecințe îndelungate. Cea mai gravă consecință este ambliopia sau “ochiul leneș”. Acest lucru se întâmplă atunci când creierul copilului concentrează vederea într-un singur ochi pentru a împiedica dublarea imaginii. Astfel, ochiul folosit mai puțin devine cu timpul un “ochi leneș”.

O altă consecință a acestei afecțiuni este pierderea vederii binoculare. Copilul pierde cu timpul abilitatea de a percepe profunzimea, de a calcula distanțele și de a vedea tridimensional.

Nu în ultimul rând, unul dintre efectele nefaste are legătură cu personalitatea copiilor, care va fi afectată. Pe lângă aspectele fiziologice ale strabismului, trebuie luat în considerare efectul pe care această afecțiune îl are asupra a stimei de sine a copilului.

Strabismul poate fi prevenit, cu o condiție

Dacă este detectat din timp, strabismul poate fi prevenit și vindecat. De aceea, părinții poartă o responsabilitate uriașă când vine vorba de observarea abaterilor oculare ale bebelușului.

Este necesară vizita la medicul oftalmolog chiar dacă părinții au senzația că s-au înșelat în prinvința “ochilor încrucișați” ai micuțului lor. Strabismul apare adesea intermitent. El devine mai pronunțat doar atunci când copilul este obosit sau este într-o stare slăbită. Pentru a fi corectată corect, afecțiunea trebuie detectată înaintea vârstei de 7 ani. 

Pseudostrabismul

Există și situații fericite în care îngrijorările părinților în legătură cu “ochii încrucișați” ai bebelușului se dovedesc a fi false. De vină este pliul cutanat care apare în unghiul intern al ochiului. Faptul că baza nasului este, la copii, mai lată, iar aspectul pliurilor este asimetric poate da impresia că unul dintre ochi este mai apropiat de nas și astfel, copilul ar avea strabism convergent.  Acest aparent strabism dispare odată cu creșterea copilului. Pseudostrabismul poate avea și valori divergente când unghiul extern al pleoapei este îndreptat oblic în jos. 

În orice situație, părinții ar trebui să se bazeze pe experiența medicului și echipamentele medicale care vor putea stabili dacă este vorba despre un pseudostrabism. 

Tratarea strabismului 

Medicul trebuie să efectueze o examinare completă a ochiului pentru a evalua gradul de abatere, motilitatea oculară, refracția și fundul ochiului. 

În funcție de tipul strabismului și de stadiul acestuia, medicul poate recomanda unul sau mai multe tipuri de tratament:

  • Ochelari de corecție. Dacă medicul identifică o problemă de refracție, aceasta va fi tratată prin ochelari de corecție. Adesea, acest lucru este suficient pentru a vindeca această afecțiune. 
  • Ocluzarea. Dacă se dezvoltă ambliopia, este necesară restabilirea vederii în acel ochi. Acest lucru se realizează de obicei prin acoperirea ochiului sănătos cu un plasture.
  • Tratament medicamentos. Astropina și alte substranțe midriatice pot fi folosite pentru a influența musculatora din interiorul globului ocular.
  • Exerciții oculare. Se folosesc ocazional ca tratament adițional altor metode, cum ar fi intervenția chirurgicală. Medicul poate recomanda tratamentul ortoptic pentru tatarea ambliopiei și educarea vederii binoculare. 
  • Operația. Este necesară dacă deviația oculară persistă după ce defectele optice și ambliopia au fost corectate. Acesta este de multe ori singura metodă  capabilă să alinieze globii oculari.

6 Comments

  1. Niko sporea
    22 ianuarie 2020 la 21:41

    Eu am o fetita de 1 an si 7 luni si am vazut ca ochisorul stang ii fuge se poate trata

    • I Care
      24 ianuarie 2020 la 5:47

      Bună ziua. Există posibilitatea să aibă un strabism care poate fi corectat de ochelari cu lentilă cu prismă, însă vă recomandăm să veniți la un consult la doamna doctor Cristina Frangu, oftalmopediatrul clinicii noastre. Doar așa puteți identifica problema în mod corect.

  2. Campeanu Victoria
    3 septembrie 2020 la 15:20

    Buna ziua! Am un nepotel de 1 an si o lună, am observat ca ii fuge ochisorul stâng. Cum putem să rezolvam?? Mulțumesc @

    • I Care
      7 septembrie 2020 la 16:09

      Putem rezolva în cadrul unei consultații. Doamna doctor oftalmopediatru se va ocupa cu grijă de ochii micuțului astfel încât să rezolvăm problema. Ne puteți găsi la 0722110933 (ne puteți scrie și pe Whatsapp).

  3. Tymo
    13 septembrie 2020 la 19:44

    Buna. Am un Bebeluș de 8 luni și am observat ca parca îi fuge un ochi (strabism)am fost cu el la oftalmolog dar nu poate sa îi controleze ochii fiindcă se mișcă fff mult ..,ce as putea sa fac ?oare dacă aștept pana mai creste ,nu o sa fie prea târziu?astept rasp va rog

    • I Care
      14 septembrie 2020 la 15:08

      Bună ziua,
      În general bebelușilor le fug ochișorii. Noi vă recomandăm să mai așteptați, însă dacă îl supravegheați și sunteți sigură că îi fuge ochiul, puteți merge la Infosan pentru o consultație. În clinica noastră, momentan, nu putem consulta bebeluși.
      Multă sănătate!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate