cataracta avansata - risc de orbire
  • 0

Cataracta avansată apare atunci când lentila ochiului se opacizează în mod semnificativ. Afecțiunea este cel mai adesea asociată cu îmbătrânirea. În mod normal, lumina trece prin lentila transparentă a ochiului (cristalin) către retină, unde este schimbată în semnale nervoase trimise creierului. În cazul persoanelor care suferă de cataractă, lumina este estompată și imaginea blurată. 

Cum evoluează cataracta avansata

Cristalinul ochiului este compus, în principal, din apă și proteine. Pe măsură ce îmbătrânim, proteinele se pot aglutina și coagula creând, astfel, opacitate în cristalin. 

Diabetul, fumatul și expunerea prelungită la razele soarelui sunt unele dintre cele mai cunoscute cauze pentru cataractă.  

Unele cataracte prezintă forme ușoare, sunt mici, dar pot crește încet și pot deveni mari, avansate. În unele cazuri, lentila ochiului (cristalinul) își poate schimba culoarea în galben/maro, iar asta duce la o vedere încețoșată, cu o nuanță închisă. Deși claritatea vederii nu este afectată de această nuanță, cu trecerea timpului, intensitatea nuanței poate crește. Acest lucru poate face dificilă citirea sau efectuarea altor activități cotidiene. 

Dezvoltarea cataractei poate fi întârziată prin purtarea de ochelari de soare și/sau o pălărie cu boruri mari pentru a bloca razele UV. De asemenea, poți încetini avansarea afecțiunii și prin schimbarea stilului de viață: nutriție adecvată și renunțare la fumat.

Ce complicații apar când cataracta nu este tratată

Când este depistată din timp, cataracta poate fi controlată pentru a nu ajunge într-un stadiu avansat într-un timp foarte scurt. Tratamentul pentru cataracta precoce poate include ochelari de vedere noi, lentile care măresc, ori ochelari de soare anti-strălucire. Trebuie reținut că acest „tratament” nu te scapă de cataractă și nici nu poate garanta stoparea ei. Singurul tratament al cataractei este cel chirurgical, prin care este înlocuit cristalinul natural cu unul artificial. 

În cele mai multe cazuri, cataracta continuă să se agraveze în timp, determinând reducerea vederii. Activitățile zilnice și calitatea vieții sunt, astfel, afectate. 

Dacă este lăsată netratată pentru o perioadă mai lungă, cataracta avansată poate provoca orbire totală. Prezicerea vitezei cu care o cataractă avansează este imposibil de prezis. Medicul oftalmolog este cel mai în măsură să spună când ar trebui să faci operația de cataractă, dat fiind faptul că în stadiile avansate riscurile sunt mai mari.

În stadiile avansate, netratată, această afecțiune poate produce complicații grave. Fără ca să simți vreo durere, ambii ochi pot fi afectați de scăderea acuității vizuale. De asemenea, este posibil ca mai multe tipuri de cataractă să se dezvolte la nivelul aceluiași ochi.

Cataracta netratată poate deveni hipermatură ceea ce înseamnă un cristalin dur. Dacă lași cataracta până se maturizează, operația de cataractă va fi mai traumatizantă, iar recuperarea postoperatorie, mai lentă. De asemenea, când cataracta este avansată, ajungând hipermatură, poate apărea glaucomul. Această afecțiune este periculoasă pentru că duce la orbire. 

Ce se întâmplă dacă nu faci operație, în cataracta avansată

Dacă suferi de cataractă și te temi de operația de înlocuire a cristalinului, trebuie să știi că această operație are o rată de succes de 99%. În marea majoritate a cazurilor, pacienții reușesc să vadă perfect după operație, “ca în tinerețe”. Dacă totuși, nu vrei să faci operația de cataractă trebuie să știi că aceasta se va agrava, în timp, cu o viteză imposibil de prezis. Viața ta de zi cu zi va fi afectată. Cu trecerea timpului, aptitudini importante vor fi afectate: cititul, munca, hobby-urile sau sportul vor deveni istorie. Despre conducerea unui autoturism nici nu mai putem vorbi. Într-un final, dacă nu vei trata cataracta avansată, aceasta poate provoca orbirea totală.

Datorită tehnologiei din ce în ce mai performantă (disponibilă și în clinicile I Care), operația de cataractă vine cu o serie de beneficii și cu riscuri minime. În urma unei operații de cataractă vei vedea mai bine și vei putea scăpa de ochelari, dacă optezi pentru un cristalin multifocal.

Dacă suferi de cataractă și ai nelămuriri sau temeri în legătură cu intervenția de înlocuire a cristalinul sau nu știi cât de avansată este cataracta ta, programează-te la un consult până nu este prea târziu.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate