”Presiunea intraoculară mare” este primul termen pe care mulți pacienți îl aud în momentul în care intră în cabinetul unui medic oftalmolog. Însă acest termen le este, în cele mai multe cazuri, străin, deoarece puțini știu ce înseamnă și cum apare.
Presiunea intraoculară crescută apare în cazul glaucomului, una dintre cele mai frecvente boli oculare care pot afecta nervul optic și, în timp, pot duce la pierderea ireversibilă a vederii.
De unde vine presiunea intraoculară
Presiunea intraoculară este determinată de un lichid transparent numit umoare apoasă. Aceasta este produsă în permanență în interiorul ochiului de corpul ciliar și are rolul de a hrăni structurile din partea din față a ochiului și de a menține forma globului ocular. Lichidul circulă prin pupila ochiului, ajunge în camera anterioară și apoi trebuie să fie eliminat constant, într-un ritm similar cu cel în care este produs. Dacă producția și eliminarea sunt în echilibru, presiunea rămâne în limite normale. Dacă drenajul încetinește, presiunea începe să crească.
Există două căi principale prin care acest lichid este eliminat:
- Calea trabeculară, cea mai folosită de ochi și responsabilă pentru majoritatea drenajului. Lichidul trece printr-o rețea fină de „filtre”, ajunge în canalul Schlemm și de acolo în vasele de sânge de la suprafața ochiului.
- Calea uveosclerală, o rută alternativă prin care lichidul se scurge prin spațiile dintre fibrele mușchiului ciliar și se absoarbe în țesuturile din jur.
Aceste mecanisme funcționează în mod normal ca un sistem bine reglat. Atunci când ceva modifică rezistența din calea trabeculară, drenajul se blochează parțial, iar presiunea începe să crească, exact cum se întâmplă într-o conductă de apă care se colmatează treptat.
De ce crește presiunea intraoculară
În glaucomul cu unghi deschis, cel mai frecvent tip, problema principală este creșterea rezistenței la drenaj. Zona-cheie unde apare acest blocaj se numește regiunea juxtacanaliculară, situată chiar înainte ca lichidul să pătrundă în canalul Schlemm. În timp, celulele și structurile din această regiune devin mai rigide, iar lichidul nu mai trece la fel de ușor.
Studiile moderne arată că celulele își schimbă comportamentul și încep să semene cu niște celule contractile, ceea ce îngustează și mai mult spațiile de trecere. În plus, pereții canalului Schlemm devin mai rigizi odată cu vârsta sau din cauza unor factori genetici, ceea ce îngreunează și mai mult eliminarea lichidului.
Mușchiul ciliar joacă și el un rol important. Când se contractă sau se relaxează, poate modifica presiunea și poate influența, direct sau indirect, cât de ușor se scurge umoarea apoasă.
Ce înseamnă valorile presiunii intraoculare
Valorile normale ale presiunii se află, în general, între 10 și 21 mmHg. Chiar și la persoanele sănătoase, presiunea intraoculară poate varia cu câteva unități pe parcursul unei zile. Acest fenomen se numește fluctuație diurnă.
Peste 21 mmHg, medicii iau în considerare diagnosticul de hipertensiune oculară. Totuși, o presiune mare nu înseamnă automat glaucom. Multe persoane trăiesc cu valori de peste 21 mmHg fără să dezvolte niciodată boala. Pe de altă parte, există și forma numită glaucom cu presiune normală, în care nervul optic se deteriorează chiar dacă presiunea rămâne în intervalul considerat normal.
Aceste situații arată că sensibilitatea nervului optic variază de la o persoană la alta, iar presiunea intraoculară e doar unul dintre factorii implicați.
Cum afectează presiunea intraoculară crescută nervul optic
Presiunea mare acționează direct asupra nervului optic. Dacă presiunea este prea mare, acesta poate suferi leziuni treptate. În timp, acest proces duce la pierderea câmpului vizual, chiar dacă pacientul nu observă nimic la început. Glaucomul este numit adesea „hoțul tăcut al vederii” tocmai pentru că nu dă simptome decât în stadii avansate.
Pe lângă stresul mecanic, presiunea crescută poate afecta circulația sângelui din zona nervului optic și poate crea un mediu inflamator care grăbește deteriorarea celulelor.
De ce este importantă monitorizarea
Măsurarea presiunii se face prin tonometrie, un test simplu și rapid. Un rezultat ridicat nu confirmă automat glaucomul, dar este un semnal că ochiul are nevoie de evaluări suplimentare, cum ar fi examinarea nervului optic, testarea câmpului vizual sau scanarea retinei.
Pentru pacienții cu glaucom sau cu risc crescut, medicii recomandă uneori măsurarea presiunii în momente diferite ale zilei, pentru a vedea dacă există fluctuații mari, care pot fi la fel de periculoase ca valorile ridicate.
Notă
Presiunea intraoculară este rezultatul unui echilibru delicat între producția și drenajul umorii apoase. Orice problemă care încetinește drenajul poate duce la creșterea presiunii, crescând riscul de glaucom și de afectare a nervului optic. De aceea, controalele regulate și monitorizarea atentă sunt esențiale pentru a preveni pierderea ireversibilă a vederii.
Surse:
