- Oftalmologie generală
-
de I Care
Cuprins
Gaura maculară este reprezentată de un mic defect la nivelul maculei. În acest caz, activitățile obișnuite de zi cu zi devin din ce în ce mai dificile, indiferent că vorbim de condus, citit, sau recunoașterea fețelor.
Riscul apariției găurii maculare este mai mare în rândul femeilor. Aceasta apare la aproximativ 3 din 1000 de persoane cu vârstă de peste 55 de ani.
Ce este gaura maculară
Macula este o zonă mică dar extrem de importantă a ochiului, poziționată în centrul retinei. Aceasta este responsabilă de vederea centrală, de detectarea culorilor și de distingerea detaliilor fine.
Gaura maculară apare atunci când o deschidere circulară se formează în maculă. Vederea devine neclară, ondulată sau distorsionată. În cazul în care problema nu este tratată iar gaura crește, în vederea centrală apare o pată întunecată sau oarbă. Important de subliniat că gaura maculară nu afectează sub nicio formă vederea laterală sau periferică.
Apariția găurii maculare este posibil să se datoreze aderenței și tracțiunii anormale pe suprafața retinei a umorii vitroase care umple cavitatea globului ocular. În mod normal, aceasta umple complet ochiul și este în contact permanent cu suprafața retinei. Însă, pe măsură ce îmbătrânim, densitatea acesteia se micșorează și se poate desprinde de suprafața retinei.
Trebuie să știți că dezlipirea de corp vitros apare frecvent în rândul persoanelor trecute de o anumită vârstă. Cu toate acestea, în unele cazuri, umoarea vitroasă capătă o aderență anormală de suprafața retinei, ceea ce duce la o tracțiune anormală și la o desprindere a unei zone din retină, lăsând în urmă un defect circular.
Din nefericire, în majoritatea cazurilor, defectul este situat în centrul maculei, astfel încât funcția vizuală detaliată are mult de suferit iar impactul asupra vederii este unul uriaș.
Cauze
Cauza principală care duce la gaura maculară este vârsta. Cu cât îmbătrâniți, cu atât riscul de apariție este mai mare.
În cazuri rare, gaura maculară poate apărea în urma unui traumatism sau a unei boli oculare.
De asemenea, gaura maculară poate apărea și în cazul persoanelor care suferă de miopie severă sau uveită.
Din fericire, moștenirea genetică nu s-a dovedit a fi o cauză în cazul găurii maculare.
Simptome
În stadii incipiente, pacientul se va confrunta cu vedere încețoșată, distorsionată, liniile drepte vor părea ondulate sau curbe, iar detaliile fine vor fi percepute cu dificultate. Ulterior, cu cât problema evoluează, cu atât simptomele se înrăutățesc și poate apărea în câmpul vizual o pată întunecată sau oarbă.
Diagnosticare
Medicul oftalmolog va sta de vorbă cu dumneavoastră și vă va pune întrebări despre starea de sănătate dar și despre istoricul medical.
Este important să îi spuneți acestuia orice medicament folosiți, fie el prescris de medic sau nu.
Ulterior, doctorul oftalmolog vă va administra picături cu ajutorul cărora vă va dilata pupila. Acest lucru îi va permite să vă analizeze îndeaproape retina și ochiul.
Este posibil ca medicul să vă recomande și o tomografie în coerență optică, o angiografie cu fluoresceină sau un examen al fundului de ochi pentru a putea pune un diagnostic corect sau pentru a-l confirma.
Cât de puternic este afectată vederea
Gaura maculară afectează vederea centrală. Asta înseamnă o afectare care vă va împiedica să vă îndepliniți sarcinile zilnice. În ciuda faptului că vederea periferică rămâne neafectată iar afecțiunea nu duce la orbire, lăsată netratată, gaura maculară se agravează astfel încât vederea se deteriorează iar activitățile zilnice devin imposibil de efectuat.
O diagnosticare timpurie corectă și un tratament eficient sunt extrem de importante pentru ca viața pacientului să nu fie afectată.
Tratament
Cel mai comun tratament pentru gaura maculară este vitrectomia.
Vitrectomia este o procedură chirurgicală oftalmologică, necesara pentru a corecta anumite patologii ale retinei sau ale corpului vitros.
În cadrul operației, medicul chirurg oftalmolog îndepărtează parțial sau total corpul vitros (vitrosul), în funcție de patologia oculară operată.
În cazul în care gaura maculară este foarte mică și nu are un impact mare asupra vieții, este posibil ca medicul să nu recomande niciun tratament. Acesta va insista însă asupra urmăririi îndeaproape a evoluției găurii maculare și va interveni doar atunci când va fi cazul. Este posibil ca gaura maculară să se vindece de la sine.
Referințe:
Culcea Geanina
12 octombrie 2023 la 18:35Buna seara mă numesc Culcea Geanina și am 35 de ani.la vârstă de 10 ani am fost diagnosticata cu corioretinita maculară la ochiul stâng.intrebarea mea este daca se face vreo o operație.multumesc mult
I Care
16 octombrie 2023 la 10:32Bună ziua. Da. Se pot face injecții sau tratament laser, dacă nu există alte patologii care să complice situația. De aceea vă recomandăm să veniți la o consultație. În clinica noastră avem cele mai moderne aparate/tratamente și un medic cu supraspecializare pe acest tip de afecțiune. Dacă vă programați solicitați să fiți consultată de doamna doctor Christiana Dragosloveanu. https://i-care.ro/doctor/christiana-dragosloveanu/
Multă sănătate 🙂
Lakatus Elena Maria
16 octombrie 2023 la 17:22Bună seara!
Soțul meu a fost diagnostic cu gaură maculară și atrofie de retină maculară în urma unei lovituri primite la ochi.
Se poate face ceva pentru ași recăpăta vederea?
Mulțumesc
I Care
18 octombrie 2023 la 14:41Bună ziua. Vă putem spune ce mai este de făcut doar după o consultație. Avem tehnologie de investigare oftalmologică de ultimă generație și un medic cu supraspecializare pe această zonă. Dacă vă programați solicitați la doamna doctor Christiana Dragosloveanu. https://i-care.ro/doctor/christiana-dragosloveanu/
Vă așteptăm cu drag.
Multă sănătate!