semne cataracta
  • 0

Cataracta se referă la afecțiunea oftalmologică care duce la scăderea acuității vederii, din cauza pierderii transparenței cristalinului. Existe mai multe semne care pot indica această afecțiune. Este cea mai frecventă cauză a pierderii vederii la persoanele de peste 40 de ani și, de asemenea, principala cauză a orbirii în lume. 

Cataracta apare în timp, în special la persoanele trecute de 55 de ani, însă poate apărea și la persoanele tinere. Potrivit studiilor, aproximativ 70% dintre persoanele de peste 65 de ani suferă de această afecțiune. 

În funcție de stratul localizării, cataracta poate fi catalogata astfel: 

  • Cataracta subcapsulară apare în spatele capsulei sau sacului care ține lentila ochiului (cristalinul) la locul ei. Acest tip de cataractă debutează ca o mică zonă opacă sau tulbure pe suprafața posterioară a lentilei și apare cu precădere la persoanele care suferă de diabet zaharat, traumatisme la nivelul ochilor, sau folosesc excesiv medicamente pe bază de steroizi.
  • Cataracta nucleară sau centrală se referă la opacizarea treptată a porțiunii centrale a lentilei ochiului, numită nucleu. Pe măsură ce acest tip de cataractă progresează, schimbă capacitatea de concentrare a ochiului, iar vederea apropiată se poate îmbunătăți temporar. Cataracta nucleară apare la persoanele vârstnice și se dezvoltă în timp, simptomele facându-se simțite la mulți ani după apariția ei.
  • Cataracta corticală se referă la zone opace sau întunecate apărute în cortexul lentilei. Aceasta arată ca spițele unei roți, formându-se de la exteriorul cristalinului către interiorul acestuia. Persoanele cu acest tip de cataractă se pot confrunta cu vedere încețoșată, probleme de percepție a contrastului sau a adâncimii. 

În primă fază, semnele cataractei sunt ușoare și greu de observat. Deoarece, în afară de o imagine ușor neclară, pacienții nu vor experimenta alte simptome. Însă, cu trecerea timpului, vederea neclară va deveni din ce în ce mai accentuată.

1. Condusul pe timp de noapte devine periculos

Pe măsură ce cataracta avansează, vederea devine mai întunecată, iar anumite activități nocturne vor deveni imposibil de realizat, una dintre acestea fiind condusul. Un studiu al Universității din Australia a stabilit că tratarea corectă a cataractei poate reduce riscul de accidente auto cu 13%.

2. Ochii suferă la lumină puternică, unul dintre semne

Sensibilitatea la lumină este un simptom comun cataractei. Atunci când expunerea la lumină devine dureroasă la nivelul ochilor, ar fi bine să consultați un medic oftalmolog, deoarece este unul dintre principalele simptome în special la pacienții cu cataractă subcapsulară

3. Halouri în tot ce vă înconjoară

Atunci când vi se pare că toate luminile din jurul dumneavoastră sunt înconjurate de inele strălucitoare, este timpul să consultați un medic. Acestea pot fi luminoase sau pot apărea într-o varietate de culori și fac condusul, mai ales pe timpul nopții, imposibil. Acesta este un alt motiv pentru care persoanele cu cataracta nu ar trebui să conducă după lăsarea întunericului

4. Ochelari noi… din nou?

Dacă în ultima perioadă v-ați regăsit în situația de a reveni de mai multe ori în magazinele specializate pentru a vă schimba ochelarii, este posibil să aveți cataractă. Mergeți la un medic dacă dioptriile vi se schimbă des! 

5. Câte degete vedeți?

Atunci când cristalinul devine opac, într-un grad sau altul, iar imaginea este una ștearsă, fără contur, apare vederea dublă sau diplopia. Atenție, însă, că diplopia este un simptom principal și în cazul altor afecțiuni mai grave, cum ar fi tumori cerebrale, scleroza multiplă, traumatisme cerebrale, diabet sau tensiune arterială necontrolată, etc. 

6. Aveți nevoie de ajutor la activități banale

Dacă la toate semnele prezentate anterior se adaugă și dificultăți la desfășurarea activităților zilnice din cauza tulburărilor de vedere, este posibil ca afecțiunea dumneavoastră să nu mai fie într-un stadiu incipient și să aveți nevoie de un tratament prompt.

Din păcate, cataracta nu apare doar la persoanele în vârstă. În ultima vreme, din ce în ce mai mulți tineri se confruntă cu această afecțiune. Traumatismele, anumite medicamente și afecțiunile genetice pot conduce la cataractă, indiferent de vârstă. Tocmai de aceea, mergeți la un consult oftalmologic încă de la primele schimbări ale vederii! 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate