abcesul cornean
  • 0

Abcesul cornean reprezintă infecția localizată a corneei. Cauza acestei infecții este, de cele mai multe ori, bacteriană. Rareori, o astfel de infecție poate fi cauzată de un virus, o ciupercă sau un parazit. De subliniat este faptul că infecția corneei cauzată de o ciupercă sau de un parazit este mult mai gravă decât cea bacteriană, simptomele sunt mult mai serioase, iar daunele pe care le poate provoca sunt mult mai severe.

Abcesul cornean este considerat o urgență medicală și necesită un tratament imediat, astfel încât daunele la nivelul ochiului să nu fie permanente, ținând cont de faptul că este o boală care evoluează extrem de rapid și care poate avea complicații serioase. 

Ce este corneea

Corneea reprezintă țesutul transparent, nevascularizat,  care acoperă partea anterioară a ochiului, inclusiv irisul și pupila. 

Corneea are două roluri. Primul este de a proteja ochiul de microbi, de praf și de orice alte mizerii care pot afecta globul ocular. 

Cel de-al doilea rol al corneei este de a concentra lumina, astfel încât ochiul să poată focaliza și să distingă clar obiectele din jur. Practic, funcționează ca o fereastră care controlează și concentrează modul în care lumina pătrunde în ochi. 

Cauze

Ținând cont că bacteriile pătrund printr-o leziune minoră de pe suprafața corneei, factorii de risc și cauzele sunt multiple. 

Principala cauză a abcesului cornean este purtarea lentilelor de contact. Și asta pentru că lentilele de contact pot provoca microtraumatisme pe suprafața corneei, care devine astfel vulnerabilă în fața factorilor externi. 

Totodată, infecția corneei apare în special atunci când regulile de purtare și de igienă în folosirea lentilelor de contact nu sunt respectate îndeaproape. Limitarea purtării lentilelor de contact la cel mult 8-10 ore poate diminua riscul apariției unei infecții. Mai mult decât atât, este extrem de important ca lentilele de contact să nu fie purtate niciodată pe timp de noapte. De asemenea, trebuie evitată purtarea acestora în timpul înotului. 

O altă cauza importantă a apariției abcesului cornean este reprezentată de traumatismele oculare, indiferent dacă sunt chimice sau directe. Putem vorbi aici de un corp străin sau de un produs chimic ajuns accidental în ochi. Chiar și o zgârietură superficială sau un fir de praf poate reprezenta un factor de risc în cazul abcesului cornean. 

Abcesul cornean poate apărea, în unele cazuri, în urma unei intervenții chirurgicale la nivel ocular. Însă riscul apariției acestuia scade semnificativ dacă pacientul respectă întocmai indicațiile și tratamentul prescris de medic și se prezintă la toate controalele post-operatorii în care medicul poate observa cu ușurință orice neregulă.

Iritația cronică a pleoapelor, precum blefarita, dar și sindromul ochilor uscați pot reprezenta, totodată, un factor de risc pentru abcesul cornean. 

Simptome

Simptomele în cazul abcesului cornean apar brusc și evoluează rapid. Printre acestea, putem enumera: 

  • Roșeață
  • Iritație
  • Durere, de cele mai multe ori severă 
  • Secreții purulente, de culoare alba sau galbenă
  • Sensibilitate crescută la lumină (fotofobie)
  • Apariția unui punct alb, mai mic sau mai mare, pe cornee
  • Scăderea acuității vizuale 

Diagnosticare

Medicul va efectua un examen biomicroscopic al corneei în care poate observa o eventuală leziune pe suprafața acesteia.

Totodată, dacă medicul suspectează un abces ocular, poate preleva o probă din secreția conjunctivală sau din materialul recoltat din abces, pe baza căreia poate stabili un diagnostic și un tratament corect.  

Tratament

Abcesul cornean reprezintă o urgență medicală care trebuie tratată ca atare. Medicul va interveni, în primă fază, prin administrarea picăturilor oculare pe bază de antibiotic. 

Mai departe, protocolul va fi diferit în funcție de germenul care a condus la această condiție medicală, la localizare și la gravitatea acesteia. În cazuri grave, pacientul are nevoie de spitalizare pentru a putea evita complicațiile și pierderea vederii. 

Prognostic

Este foarte important de știut că abcesul cornean nu se vindecă fără tratament. În cazul în care se intervine la timp, cu un tratament corect, pacientul are toate șansele să își recapete vederea în totalitate. 

Există și cazuri în care, în urma vindecării, pe cornee rămâne o cicatrice care poate afecta vederea. 

Dacă pacientul s-a prezentat prea târziu, sau dacă abcesul cornean a avut o evoluție severă, în urma căreia s-au produs daune iremediabile, medicul poate recomanda un tratament cu laser sau chiar transplantul de cornee. 

Surse: 

centreophta.com

optalmique.ch 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate