iridociclita
  • 10

Iridociclita acută, cronică sau recurentă sunt subtipuri ale unei afecțiuni numită uveită anterioară. Uveita este o condiție medicală reprezentată prin inflamația uveei, stratul de mijloc al ochiului, care este puternic vascularizat. Uveea, la rândul ei, este formată din trei părți:

  • Irisul, partea colorată al ochiului, care se poate observa cu ochiul liber
  • Corpul ciliar, situat în spatele unei structuri opace numită sclerotică (albul ochiului). Corpul ciliar înconjoară irisul, și spre deosebire de acesta, nu poate fi văzut de la exterior
  • Coroida, parte a stratului mijlociu al ochiului, formată dintr-o membrană vasculară ce se află în spatele retinei, pe care o separă de sclerotică

Iridociclita este un tip al uveitei, se mai numește și uveită anterioară, și afectează irisul și corpul ciliar. Iridociclita reprezintă cauza pentru pierderea vederii în cazul multor persoane. 

Diagnosticare

Medicul oftalmolog va pune diagnosticul cu ajutorul biomicroscopului, un aparat cu o lumina prin care se observa semnele patognomonice.

Cauze ale iridociclitei

Iridociclita poate apărea izolat, nefiind asociată cu o altă boală sau inflamație din organism. De asemenea, poate apărea ca parte a unei infecții localizate, cum ar fi cea provocată de herpesul simplex. Această afecțiunea poate apărea, rar, și ca efect advers al unui medicament.

Pe de altă parte, iridociclita poate fi asociată altor boli care afectează diferite organe. Cele mai frecvente boli asociate uveitei anterioare, sunt provocate de un genotip cunoscut sub numele de HLA-B27. Una dintre aceste boli este spondilita anchilozantă (boala Bekhterev). 

Alte afecțiuni în care poate apărea iridociclita sunt bolile inflamatorii ale intestinelor, cum ar fi colita, sarcoidoza, nefrita interstițială sau vasculita. 

Cum evoluează iridociclita

În cazul în care iridociclita nu este tratată corespunzător, se poate croniciza și poate duce la sechele grave, cum ar fi pierderea vederii. Printre cele mai grave complicații, putem aminti glaucomul și cataracta. Din fericire, dacă tratamentul este urmat corect, pacientul se va vindeca fără sechele. 

Tipuri de iridociclită

  • Iridociclita acută, cu debut brusc al inflamației irisului și corpului ciliar. Aceasta poate persista până la 3 luni, însă are o durată medie de 6 săptămâni. Simptomele sunt durerea oculară, roșeața sau iritația ochiului și fotofobia (sensibilitatea la lumină). Acestea dispar relativ repede cu ajutorul unei terapii antiinflamatoare adecvate.
  • Iridociclita cronică, se manifestă printr-o inflamație persistentă a irisului și a corpului ciliar. Afecțiunea persistă mai mult de 3 luni și, de obicei, reapare la alte 3 luni de la terminarea tratamentului. 
  • Iridociclita recurentă, este o inflamație care recidivează mereu, în ciuda tratamentelor.

Tratamentul iridociclitei

Strategia de tratament pentru iridociclită se bazează, în primul rând, pe tratamentul altor boli preexistente care ar putea-o cauza. 

Afecțiunea se tratează, de obicei, cu ajutorul corticosteroizilor, sub diferite forme: topici, perioculari, injecții intraoculare, capsule orale sau tratament  intravenos. În cazul în care apare o infecție, este posibil ca medicul să fie nevoit să vă recomande un tratament cu antibiotic. 

Din păcate, corticosteroizii nu fac altceva decât să suprime inflamația, perturbând funcționarea normală a sistemului imunitar, și nu vindecă boala în sine. 

Modul de tratament se alege de către medicul oftalmolog în funcție de gravitatea bolii. Acesta poate include:

  • Corticosteroizi topici, care includ picături și unguente
  • Corticosteroizi perioculari, sub formă de injecții aplicate în jurul ochilor. Acestea sunt recomandate doar atunci când iridociclita se cronicizează și nu mai poate fi controlată cu ajutorul picăturilor. 
  • Coricosteroizii pe cale orală, atunci când nici picăturile, nici injecțiile nu au efectul dorit.
  • Intervențiile chirurgicale nu tratează afecțiunea, însă sunt necesare în cazul unor complicații ale iridociclitei

În cazul în care vă confruntați cu o astfel de afecțiune, nu ezitați să ne contactați chiar și pentru un sfat primit prin telefon. Vă stăm la dispoziție cu servicii oftalmologice de top atât în București cât și în Alexandria, Teleorman. Puteți consulta lista de servicii accesând butonul de mai jos.

10 Comments

  1. Pop Gabriela
    29 iunie 2020 la 14:52

    Azi am fost diagnosticata cu iridiciclita acuta. Am citit ca la aceasta boala durerile sunt continue. La mine se manifesta doar la mișcările globului ocular și nu am sensibilitate la lumina. Poate fi altceva?

    • I Care
      30 iunie 2020 la 16:19

      Ceea ce ați citit este corect. Dacă durerile se manifestă doar la mișcările globului ocular și nu aveți fotofobie, este cazul să veniți la un consult pentru a putea stabili exact diagnosticul. Sunați-ne sau scrieți-ne pe WhatsApp la 0722110933. Dacă ne lăsați nr de telefon vă putem contacta noi pentru o programare cât mai rapidă.

  2. Bunescu Ana
    2 septembrie 2020 la 21:37

    Buna ziua, va rog mult, daca este posibil sa-mi dati raspuns la o intrebare care ma kinuie de 2 ani…Doi ani in urma am fost diagnosticata si s-a depistat ca am iridociclita.De 4 ori am fost spitalizata.Aceasta maladie poate fi tratata definitiv?

    • I Care
      7 septembrie 2020 la 17:30

      Bună ziua,
      Iridociclita este o boală care se tratazează în funcție de cauza ei, iar cauza nu este întotdeauna identificată, fiind uneori o boală autoimună. În funcție de consultul oftalmologic, reumatologic, analizele de sânge generale sau țintite se face și tratamentul. Uneori nu are tratament curativ, ci doar simptomatic. Multă sănătate!

  3. Păun Nina
    9 ianuarie 2021 la 14:33

    Bună ziua, aș dori să știu cum pot afla cauza care a dus la iridociclita cu care am fost diagnosticată la ochiul stâng? Am fotofobie și dureri de cap. Mulțumesc!

    • I Care
      11 ianuarie 2021 la 12:10

      Bună ziua,

      Cel mai eficient mod de a afla cauza este în cadrul unei consultații însoțită de examene cu aparatură performantă. Medicii noștri au și experiența și aparatura necesare pentru a verifica dacă este vorba despre cauzele pe care le-ați citit și în articol și mai ales pentru a prescrie tratamentul potrivit.

      Vă puteți programa online – http://www.i-care.ro/programare Vă așteptăm.

  4. Nicolae Mihai Alin
    10 martie 2021 la 17:44

    Am iridiociclita acuta , am făcut analizele pe care mi le-au recomandat doctori . Cat m-ar costa sa le citesc și să îmi dați dumneavoastră un tratament ?

  5. Ioana
    1 iunie 2024 la 13:45

    Bună ziua,
    Am fost diagnosticata cu iridociclita iar de o saptamana urmez un tratament cu picaturi steroidiene si picaturi midriatice.
    In cat timp se amalioreaza simptomele si de regula cat trebuie sa irmez acest tratament. E suficient sa iau tratamentul 4 săptămâni fara sa existe riscul de cataracta sau glaucom?
    As aprecia un raspuns peompt.
    Va multumesc.

    • I Care
      6 iunie 2024 la 9:21

      Bună ziua. În general tratamentul pentru iridociclită durează între 4-6 săptămâni și, da, riscul de glaucom și de cataractă, deși este mic, există. Trebuie să faceți acest tratament sub supravegherea medicului. Nu vă putem da alt sfat atât timp cât nu cunoaștem cazul dumneavoastră. Deci ne putem pronunța doar în urma unei consultații. Vă recomandăm să urmați recomandările medicului curant.

      Multă sănătate.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate