nistagmus
  • 0

Nistagmusul reprezintă o mișcare ritmică, repetitivă, rapidă și incontrolabilă a ochilor. Aceștia se pot mișca dintr-o parte în alta (nistagmus orizontal), de sus în jos (nistagmus vertical) sau circular (nistagmus rotativ). 

Mișcarea poate varia ca viteză, la unii pacienți fiind mai lentă, pe când la alții dând senzația că ochii tremură. În general, problema apare la ambii ochi și poate fi temporară sau permanentă. 

Din păcate, afecțiunea nu ține cont de vârstă. Poate apărea atât la copii, începând cu vârsta de șase săptămâni, cât și la persoanele adulte de orice vârstă. 

Simptome

Principalul simptom al afecțiunii este mișcarea ritmică a ochilor. Uneori, pacienții se pot trezi în situația în care dau din cap sau îl țin în poziții ciudate, pentru a încetini mișcarea. Aceștia au senzația că vederea devine mai clară atunci când înclină sau întorc capul.

Oscilopsia este un alt simptom frecvent în rândul persoanelor care suferă de nistagmus. Este vorba despre senzația că obiectele și lumea din jur sunt într-o permanentă mișcare, chiar și când acestea sunt statuare. 

În afară de aceste simptome, pacienții se pot confrunta cu dificultatea de a vedea în lumină obscură sau, la polul opus, cu sensibilitate excesivă la lumină (fotofobie). 

Mai mult decât atât, unele persoane raportează vertij, amețeală sau probleme de echilibru, care se accentuează la oboseală. O parte dintre pacienți se confruntă, de asemenea, cu vedere încețoșată

Cauze

Există două tipuri de nistagmus. Primul tip este cel congenital, care apare, de obicei, la copiii cu vârste cuprinse între șase săptămâni și trei luni. În cazul acestora, problema apare la ambii ochii, iar mișcarea repetitivă este orizontală, dintr-o parte într-alta. Cauza prezenței afecțiunii la copii nu este cunoscută, însă poate fi o boală moștenită dacă unul dintre părinți o are. 

Nistagmusul congenital poate fi asociat altor probleme oftalmologice, precum cataracta congenitală, albinismul ocular, distrofii retiniene, afecțiuni ale nervului optic sau aniridia. Cu toate acestea, majoritatea copiilor cu nistagmus nu au probleme de sănătate, cerebrale sau oculare. Când cauza afecțiunii la copii nu este găsită, diagnosticul este de nistagmus idiopatic infantil. 

Al doilea tip este cel dobândit. Este o problemă care apare la adulți și poate avea multiple cauze, precum: 

  • Traumatisme cerebrale (cea mai frecventă cauză în cazul persoanelor tinere)
  • Accidente vasculare (cea mai frecventă cauză în cazul persoanelor în vârstă)
  • Probleme ale urechii interne, precum boala Meniere sau vertijul paroxistic pozițional benign
  • Scleroza multiplă
  • Albinism
  • Efecte adverse ale unor medicamente
  • Consumul de alcool sau droguri

Diagnosticare

Pentru o diagnosticare corectă, pe lângă consultația și testele din cabinetul oftalmologic, pacientul va fi supus mai multor examene medicale, precum un examen neurologic, un examen ORL, un examen computer tomograf cerebral sau chiar un RMN. 

Unul dintre modurile de a observa severitatea afecțiunii este ca pacientul să se învârtă cu ajutorul unui scaun timp de 30 de secunde, după care să se oprească și să încerce să privească un punct fix. În cazul în care pacientul suferă de nistagmus, ochii se vor mișca repetitiv într-o direcție, după care se vor muta rapid în direcția opusă. 

Tratament pentru nistagmus

Pacienții cu nistagmus nu pot fi tratați pentru această problemă. Se poate trata însă cauza care a dus la apariția acestuia. 

Dacă afecțiunea a apărut fără o cauză anume, este posibil ca aceasta să dispară de la sine sau să se amelioreze odată cu trecerea timpului, fără un tratament anume. 

Pe de altă parte, este posibil ca oprirea unui tratament medicamentos care a cauzat nistagmusul să vindece și problema. La fel se întâmplă și cu renunțarea la alcool sau la droguri. 

Ochelarii și lentilele de contact pot fi de ajutor în cazul aceste afecțiuni. Acestea nu rezolvă problema, însă o vedere clară ajută la încetinirea mișcărilor. 

Surse:

https://www.webmd.com/eye-health/nystagmus#1-3

https://www.aao.org/eye-health/diseases/what-is-nystagmus

https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/nystagmus

https://www.rnib.org.uk/eye-health/eye-conditions/nystagmus

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate