- Îngrijirea ochilor
-
de I Care
Cuprins
Ochelarii de soare pentru copii pot părea doar un moft. Razele ultraviolete afectează pielea! Știm cu toții acest lucru și tocmai de aceea suntem extrem de atenți ori de câte ori ne expunem la soare. Și acesta este un lucru foarte bun!
Din păcate însă nu acordăm aceeași atenție și ochilor. Razele ultraviolete sunt la fel de periculoase pentru ochi cum sunt pentru piele.
Cum sunt afectați ochii de razele UV
Razele ultraviolete au efecte dăunătoare aproape asupra tuturor structurilor oculare, inclusiv asupra pleoapei. Mai mult decât atât, lumina UV îmbătrânește toate structurile ochiului. Leziunile corneene, cataracta sau degenerescența maculară sunt doar câteva dintre problemele grave care pot apărea în urma unei expuneri îndelungate.
Pielea pleoapelor este cea mai subțire de pe întreg corpul. Motiv pentru care razele ultraviolete duc la apariția ridurilor, la pete pigmentare sau la pierderea elasticității pielii. În unele cazuri însă, razele ultraviolete pot provoca la nivelul pleoapelor diferite carcinoame, însă nu doar pe piele, ci și pe conjunctivă, de unde poate invada corneea și interiorul ochiului.
Și nu în ultimul rând, suprafața frontală a ochiului absoarbe 99% din radiațiile ultraviolete. Pe suprafața ochiului, leziunile provocate de această lumină cresc riscul de apariție a unor excrescențe canceroase sau necanceroase precum pterigionul și pinguecula.
Ochelarii de soare pentru copii, extrem de importanți
Scopul nostru nu este să vă speriem, ci doar să vă facem conștienți asupra pericolelor pe care razele ultraviolete le au asupra ochilor. Și acum, că acest lucru a fost stabilit, putem vorbi despre necesitatea ochelarilor de soare la copii.
Ochelarii de soare la copii nu sunt un moft! Ochii celor mici sunt mult mai predispuși la leziuni cauzate de razele ultraviolete, care pot penetra adânc în interiorul ochilor și pot duce la probleme precum cataractă, degenerescență maculară sau alte afecțiuni ale suprafeței oculare.
Mai mult decât atât, copiii petrec un timp îndelungat în aer liber, în timp ce ochii lor sunt într-o continuă dezvoltare. Acesta este motivul pentru care au nevoie de ochelari de soare cu 100% protecție împotriva razelor UVA și UVB chiar și în zilele noroase sau cu ceață.
La ce să fim atenți atunci când alegem ochelarii de soare pentru copii
Este important ca ochelarii pe care îi purtăm să aibă protecție de 100% pentru razele UVA și UVB. Aceste valori ar trebui să se regăsească pe brațele ochelarilor de soare sau în Conformitatea Europeană (CE) care certifică faptul că ochelarii sunt originali.
Atenție la ochelarii pe a căror etichetă se specifică doar faptul că blochează razele UV, însă nu este specificat și procentul real de radiații UV absorbite de lentile.
Un al doilea aspect la care trebuie să fim extrem de atenți este rezistența lentilelor. Este important ca acestea să fie puternice, rezistente.
În timpul jocurilor, copiii sunt predispuși la o mulțime de lovituri care pot duce la spargerea ochelarilor și la accidentarea ochiului. Tocmai de aceea este bine să știți că cele mai bune lentile pentru ochelarii de soare în cazul copiilor sunt cele din policarbonat. Acestea sunt de până la 10 ori mai rezistente la impact decât lentilele standard din plastic, dar sunt și mai ușoare decât cele din sticlă, astfel încât oferă un confort sporit.
La câte modele se găsesc acum pe piață, cu siguranță veți găsi unele care să vă placă și din punct de vedere al aspectului, însă care să îndeplinească și cerințele legate de rezistență sau protecție.
Să nu uităm nici de rame, care trebuie să fie sigure și să se potrivească corect feței, astfel încât razele ultraviolete ale soarelui, dar și praful să fie împiedicate să pătrundă în ochii copilului.
Importante sunt și balamalele elastice care se deschid la peste 90° și au o acțiune de arc pentru a menține fixarea ramei perfect. Acestea vor ajuta la prevenirea riscului de cădere a ochelarilor sau de deteriorare în timpul jocurilor.
Iar o banda elastică cu care sunt prinși ochelarii poate ajuta la prevenirea pierderii sau deteriorării acestora.
Și nu în ultimul rând, evitați ochelarii de soare ieftini pentru copii. Când nu au protecție UV, ochelarii de soare devin periculoși. Lentilele colorate lasă mai multe raze UV să intre în ochi decât atunci când nu i-am purta. Acestea pot produce leziuni ireversibile pe retină.
Surse: