edem papilar
  • 0

Un edem papilar este reprezentat de umflarea nervului optic din cauza presiunii intracraniene crescute.  Această presiune intracraniană crescută poate avea multiple cauze. De multe ori aceasta reprezintă primul simptom al unei afecțiuni grave precum o tumoare cerebrală sau o hemoragie. De asemenea, poate fi cauzată de meningită.

Afecțiunea apare, de obicei, la ambii ochi însă ocazional poate apărea și pe o singură parte. Din păcate, edemul papilar poate afecta pe oricine indiferent de sex, vârstă sau etnie.

Netratat, edemul papilar poate duce la pierderea totală a vederii.

Cauze pentru edem papilar

În momentul în care, în interiorul craniului, cresc diferite mase (tumori cerebrale, abces) sau lichidul cefalorahidian își mărește volumul presiunea intracraniană crește și astfel există mari șanse să apară edem papilar. 

Printre principalele cauze ale presiunii intracraniene putem enumera:

  • traumatismele craniene
  • tumorile cerebrale
  • tumori ale măduvei spinării
  • inflamația creierului sau a învelișului acestuia,  de exemplu în cazul meningitei
  • infecții ale creierului 
  • hemoragii intracraniene
  • tensiune foarte mare pe care medicii o numesc criză hipertensivă
  • un cheag al sângelui sau o problemă de coagulare a sângelui
  • anomalia craniului
  • probleme cu fluxul sau cantitatea de lichid cefalorahidian
  • colectarea de puroi în urma unei infecții cerebrale
  • hidrocefalie
  • hipertensiune intracraniană idiopatică
  • leziuni ale măduvei spinării

Există cazuri când un edem papilar apare ca efect advers al unor medicamente sau în urma întreruperii tratamentului cu acestea, precum:

  • tetraciclină
  • litiu
  • corticosteroizi
  • izotretinoina

Creșterea presiunii intracraniene fără nicio cauză se numește hipertensiune intracraniană idiopatică. Din fericire aceasta apare rar, cu precădere în rândul femeilor cu obezitate. De asemenea, acumularea bruscă a multor kilograme crește simțitor riscul de a dezvolta o astfel de problemă.

Simptome

Este posibil ca persoanele care prezintă edem papilar să fie asimptomatice în stadiile incipiente ale bolii.  De multe ori acestea află că suferă de edem papilar în timpul unui examen oftalmologic de rutină

Cu toate acestea, pe măsură ce boala avansează, pacienții afectați încep să se confunde cu probleme de vedere, de cele mai multe ori la ambii ochi.  Ne referim aici la vedere încețoșată sau la pierderea vederii pentru câteva secunde, la fiecare din ochi, pe rând. Mai mult decât atât, pacienții pot prezenta cefalee (dureri de cap), stare de vomă, amețeli, vedere dublă (diplopie) sau un zgomot în urechi foarte asemănător pulsului (simt că le bate inima în urechi).

În cazul hipertensiunii intracraniene idiopatice, simptomele sunt mai zgomotoase. Pacienții raportează, de cele mai multe ori, dureri de cap care se înrăutățesc pe zi ce trece. Mai mult decât atât, majoritatea acestora se confruntă cu acel zgomot în urechi asemănător pulsului.

Diagnosticare

Pentru a putea observa un eventual edem papilar, medicul oftalmolog se va ajuta de un aparat special numit oftalmoscop. Uneori, medicul poate recomanda investigații mai amănunțite precum o examinare prin rezonanță magnetică pentru a putea stabili cu exactitate un diagnostic.

Chiar și după începerea tratamentului, RMN-ul  îl va ajuta pe medic să urmărească evoluția bolii și cât de bine funcționează tratamentul prescris. 

În cazuri grave se poate recomanda chiar o puncție spinală sau o puncție lombară prin care medicul măsoară presiunea lichidului cefalorahidian. 

Tratament pentru edem papilar

Având în vedere că edemul papilar este, în cele mai multe cazuri, doar un simptom al unei alte afecțiuni, medicul va trata în primul rând cauza.

În cazul în care analizele indică o infecție, vi se vor recomanda antibiotice. Dacă este vorba despre ceva mai grav, însă, este posibil să aveți nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a drena un eventual abces sau a îndepărta o tumoare.

Dacă edemul papilar a fost provocat de o problemă de coagulare a sângelui tratamentul recomandat se va baza pe anticoagulante. 

După ce medicul va exclude toate cauzele care v-ar putea pune viața în pericol, este posibil ca acesta să vă recomand doar să scăpați de câteva kilograme în plus și un tratament cu diuretice pentru a vă ajuta să eliminați apa în exces din organism.  

Complicații

Din păcate edemul papilar poate avea complicații grave precum pierderea vederii în cazul în care nu se intervine la timp. Alte complicații pot fi leziuni ale creierului, convulsii, dureri de cap constante, accidente vasculare sau chiar moartea. Acesta este motivul pentru care atragem atenția că trebuie să mergeți la medic imediat ce vă confruntați cu simptomele enumerate mai sus. Intervenția imediată a medicului vă poate salva nu doar vederea, ci chiar și viața.

Surse:

Medical News Today

WebMD

Healthline

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate