- Oftalmologie generală
-
de I Care
Angiopatie retiniană este o tulburare patologică a vaselor de sânge ale ochiului. Acestea se dilată sau se îngustează, ceea ce duce la o dereglare a fluxului sanguin și automat la o modificare a impulsurilor nervoase transmise către creier.
Retina este stratul de țesut sensibil la lumină din partea din spate a globului ocular. Imaginile care trec prin cristalinul ochiului sunt focalizate pe retină.
Funcția principală a retinei este de a transmite semnale vizuale creierului, prin nervul optic. Astfel, noi vedem pentru că lumina trece prin ochi și se oprește pe retină (după modelul aparatului de fotografiat). Când lumina lovește retina, aceasta produce o imagine care este tradusă în impulsuri neuronale și trimisă creierului prin nervul optic.
Cu alte cuvinte, o imagine se formează pe retină, celulele nervoase prelucrează informația și o transmit prin impulsuri electrice, prin nervul optic, către creier.
Atunci când o persoană suferă însă de angiopatie retiniană, aceste impulsuri nu mai sunt trimise corect iar imaginea nu mai este clară.
În cele mai multe cazuri, o angiopatie retiniană nu este o boală în sine, ci un semn al unei boli în organism care afectează vasele sanguine și circulația sângelui. Din nefericire, această problemă poate duce până la pierderea parțială sau totală a vederii.
Mai mult decât atât, în ciuda faptului că majoritatea pacienților sunt diagnosticați după vârsta de 35 de ani, o angiopatie retiniană poate apărea la orice vârstă, chiar și în copilărie.
Cauze
Hipertensiunea arterială reprezintă o cauză importantă a angiopatiei retiniene. Este o afecțiune care provoacă daune serioase vaselor sanguine, ducând la formarea cheagurilor de sânge sau a hemoragiilor, atunci când apare un accident vascular.
În cazul persoanelor care suferă de hipertensiune s-au observat modificări la o treime dintre pacienți. Atunci când vorbim de hipertensiunea de gradul 2 vasele sanguine oculare suferă schimbări la jumătate dintre pacienți. Însă, la hipertensiunea de gradul 3, vasele sanguine oculare se modifică la toți pacienții.
Diabetul
Diabetul este o altă afecțiune care duce la leziuni sau modificări ale vaselor sanguine. Acest lucru poate provoca ocluzia vasculară retiniană, hemoragii în țesutul retinian, îngustarea vaselor de sânge sau afectarea vaselor capilare.
Traumatismele
Traumatismele cerebrale, oculare sau ale coloanei vertebrale pot duce, de asemenea, la angiopatie retiniană. Un astfel de traumatism poate provoca o creștere bruscă a presiunii sanguine intracraniene ceea ce afectează serios vasele sanguine.
Tensiunea arterială mică
Tensiunea arterială mică poate fi considerată, de asemenea, o cauză pentru că are legătură directă cu vasele sanguine. Pacienții cu tensiune arterială mică pot prezenta risc de formare a cheagurilor de sânge iar fluxul sanguin scăzut poate fi de vină pentru o mulțime de probleme vasculare.
Factori de risc
- vârsta înaintată
- fumatul
- băuturile alcoolice
- bolile cardiovasculare
- intoxicațiile
- expunerea îndelungată la radiații
- ateroscleroza
- traumatismele craniene
Simptome
- scăderea acuității vizuale
- senzația de pulsație în interiorul globului ocular
- vedere încețoșată
- senzația de corpuri plutitoare în ochi
- îngustarea câmpului vizual
- hemoragie subconjunctivală
Atunci când o angiopatie retiniană este provocată de o boală mai serioasă a vaselor sanguine, pacientul se poate confrunta cu epistaxis (sângerare din nas), dureri de picioare, mai ales după un timp îndelungat petrecut în poziție verticală și chiar sânge în urină.
Tratament pentru angiopatie retiniană
Având în vedere că o angiopatie retiniană este cauzată, de cele mai multe ori, de o altă afecțiune prezentă în organism, este foarte important ca pacientul să fie diagnosticat corect și să urmeze un tratament care să trateze nu doar efectul, ci cauza în sine.
Tratamentul se diferențiază în funcție de severitatea problemei și natura bolii. Astfel, în cazul în care boala este provocată de o hipertensiune arterială, în primul rând pacientul va fi sfătuit să țină tensiunea sub control cu ajutorul medicamentelor specifice. La fel se întâmplă și în cazul diabetului.
În cazul în care, atunci când a fost tratată și cauza și efectul, tratamentul nu dă rezultatele scontate, medicul poate interveni printr-o intervenție chirurgicală. Cu toate acestea, de subliniat este că tratamentul nu poate garanta salvarea vederii. Acesta este motivul pentru care este atât de important ca diagnosticarea să fie făcută corect și cât mai timpuriu, astfel încât medicul să poate interveni cât mai repede în încercarea de a salva vederea.
Lidia
26 aprilie 2023 la 8:00Am ca diagnostic angiopatie III, in ultima perioada in jurul ochilor apare roșeață, usturime si o culoare maronie. Menționez ca am diabet de tip 1, insulino-dependent și tensiune arteriala (în general hipertensiune)