afakia
  • 0

Afakia este o afecțiune medicală gravă, reprezentată prin lipsa cristalinului la unul sau la ambii ochi. Persoanele afectate se pot naște fără cristalin sau îl pot pierde în urma unor traumatisme. Uneori, acesta poate fi îndepărtat în timpul unei operații de cataractă. 

Ce este cristalinul

Cristalinul are rolul de a focaliza imaginea pe retină în partea din spate a ochiului. Lentila naturală a ochiului este clară, transparentă, și se află imediat în spatele irisului, partea colorată a ochiului. 

Pentru ca imaginea să fie percepută, lumina reflectată de obiectele din jur este filtrată prin lentila ochiului, care focalizează la rândul său lumina pe retină.

Lumina activează membrana retinei, pe care o transformă în impulsuri nervoase. Impulsurile nervoase călătoresc de-a lungul nervului optic și sunt transmise către creier, unde imaginea finală este ”văzută”

Pentru ca lumina să poată lovi retina și să formeze o imagine completă și corectă, este nevoie ca lentila să fie sănătoasă, clară, transparentă.  

Atunci când cristalinul lipsește, pacientul focusează obiectele cu dificultate și are probleme grave de vedere. 

Cauze

Una dintre principalele cauze ale afakiei este intervenția chirurgicală pentru cataractă. În timpul operației, cristalinul, care de cele mai multe ori se opacifiază odată cu vârsta, este înlocuit cu unul artificial. În unele cazuri, în special la bebelușii care suferă de cataractă congenitală sau la copiii mai mari, medicul poate hotărî îndepărtarea cristalinului. 

A doua cauză a afakiei sunt traumatismele în cadrul cărora cristalinul poate fi pierdut sau distrus. 

Afakia congenitală este prezentă atunci când bebelușul se naște fără cristalin la unul sau la ambii ochi. Din fericire, astfel de cazuri sunt rare. 

Simptome

Persoanele care suferă de afakie văd, însă vederea lor nu este una tocmai bună. Unul dintre cele mai comune simptome în cazul acestei boli este hipermetropia. Manifestarea principală a hipermetropiei este vederea neclară atât la distanță cât la aproape.

Alte simptome posibile sunt: 

  • vederea încețoșată 
  • dificultate în a focusa obiectele din jur în special când acestea sunt în mișcare 
  • senzație de culori fade sau neobișnuit de intense
  • eritropsie, care este o formă de cromatopsie, caracterizată printr-o perturbare a vederii coloristice în cadrul căreia obiectele capătă o nuanță roșiatică
  • cianopsie, care este o perturbare a vederii manifestată prin perceperea obiectelor în culoarea albastră

Diagnosticare

Afakia poate fi diagnosticată în rândul adulților și copiilor mai mari cu ajutorul biomicroscopului sau lămpii cu fantă. 

La bebeluși, diagnosticarea afakiei poate fi o adevărată provocare. Lipsa cristalinului poate fi detectată cu ajutorul ultrasunetelor în unele cazuri, însă de cele mai multe ori diagnosticul trebuie confirmat cu ajutorul unor teste genetice. 

Tratament pentru afakia

Cel mai eficient tratament al afakiei, atât în cazul copiilor cât și în cazul adulților, este reprezentat de intervenția chirurgicală. Medicul va implanta pacientului o lentilă sau un cristalin artificial.

Intervenția chirurgicală la adulți. Atunci când afakia a apărut în urma unui traumatism, medicul va îndepărta cristalinul distrus și îl va înlocui cu unul artificial. În cazul în care afakia este prezentă la ambii ochi, intervenția chirurgicală va avea loc pe rând, la fiecare dintre ochi. 

Intervenția chirurgicală la bebeluși. Așa cum vă spuneam, diagnosticarea afakiei congenitale este dificilă. Dacă bebelușul este diagnosticat după naștere, medicul va hotărî planul de tratament în cazul acestuia. Cu toate acestea, trebuie intervenit imediat, deoarece afakia poate duce cu timpul la ambliopie, afecțiune ale cărei efecte sunt ireversibile. Academia Americană de Pediatrie recomandă ca bebelușii care suferă de afakie să fie operați în jurul vârstei de patru săptămâni. 

Uneori, persoanele care suferă o intervenție chirurgicală pentru afakie vor fi nevoite să poarte ochelari pentru o vedere eficientă. Acest lucru este valabil în special în rândul bebelușilor. 

Tratamentul afakiei poate fi și non-invaziv, constând în purtarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact. 

Surse: 

https://www.webmd.com/eye-health/aphakia-overview

https://www.aao.org/eye-health/diseases/what-is-aphakia#:~:text=Aphakia%20means%20not%20having%20a,focus%20and%20vision%20is%20blurry

https://www.verywellhealth.com/aphakia-overview-5113346

https://www.everydaysight.com/aphakia/

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate