cefaleea
  • 2

Cefaleea are diverse cauze, însă printre cele mai întâlnite sunt afecțiunile oftalmologice. Durerile de cap sunt doar simptomele unor afecțiuni oculare sau extraoculare netratate. De aceea, în cazul cefaleei este recomandat un consult oftalmologic pentru a exclude orice cauză oculară.

Principalele cauze oculare ale durerilor de cap

  • Hipermetropia – lăsată necorectată, hipermetropia solicită intens ochii și poate cauza dureri de cap. Persoanele care suferă de hipermetropie au dificultăți în a menține focalizarea asupra unei imagini. De aceea, durerile de cap apar fie după folosirea îndelungată a calculatorului. Uneori după lecturarea unei cărți sau a unei reviste. Cefaleea este experimentată de multe ori de persoanele care au hipermetropie, dar nu știu de existența afecțiunii. Ochii lor sunt suprasolicitați. O pereche de ochelari i-ar scăpa de durerile de cap. De aceea, specialiștii recomandă consultația oftalmologică la primele semne de cefalee.
  • Miopia – Este un viciu de refracție și, asemenea hipermetropiei, durerile de cap apar la cei care nu știu de existența afecțiunii. Asta din cauza faptului că ochii lor sunt suprasolicitați în focalizarea imaginilor. Cefaleea apare după o perioadă mai lungă în care pacienții cu miopie stau în fața ecranelor sau a cărților.
  • Astigmatismul – Persoanele care suferă de astigmatism pot manifesta dureri de cap dacă nu poartă ochelari de corecție sau nu sunt conștienți de afecțiunea pe care o au. Acest viciu de refracție le solicită ochii în situații în care citesc sau folosesc calculatorul ori televizorul timp îndelungat.
  • Strabismul – Fiind o afecțiune în care privirea este încrucișată (esoforie) sau din contră, laterală (exoforie), persoanele care suferă de strabism fac eforturi mari pentru a-și ține ochii paraleli. Acest efort duce la cefalee. De aceea, pacienții cu strabism neidentificat se confruntă cu dureri de cap.
  • Atacul de glaucom – Este afecțiunea care dă cele mai puternice dureri de cap. În cazul atacului de glaucom acuitatea vizuală scade, iar ochiul devine dur. Pe lângă cefaleea puternică, afecțiunea se manifestă și prin greață, vărsături sau ochi roșu congestionat.
  • Inflamații – Cefaleea poate fi cauzată și de diverse inflamații ale irisului, corneei sau ale corpului ciliar. În acest caz, durerea de cap este însoțită de sensibilitate la lumină sau de ochi roșu.

Primul lucru pe care îl poate face o persoană care suferă de cefalee, este să elimine cauzele oftalmogice ale acesteia. Un control oftalmologic făcut cu grijă va putea stabili dacă cefaleea are o cauză oculară. În urma examenului oftalmologic complex, medicul poate recomanda, după caz, tratamente locale cu picături, ori purtarea de ochelari sau lentile de contact pentru corectarea viciului de refracție identificat. Tot mediciul oftalmolog este cel care poate recomanda un consult din cadrul altei specializări (neurologic, cardiologic etc).

Cefaleea nu este întotdeauna cauzată de o afecțiune oculară

De altfel, ea poate fi cauzată de afectarea unor organe care nu se află la nivelul capului. Prin definiție, cefaleea este o durere resimțită la nivelul capului, al meningelui sau al învelișului creierului care poate cuprinde scalpul, gâtul sau fața. Deci, aparenta durere nu vine din interiorul capului, creierul nesimțind nicio durere.

Alte cauze ale cefaleei în funcție de tipul de durere simțită

  • Durere în regiunea globului ocular – pe lângă inflamația de la nivelul ochiului, această durere mai poate fi cauzată și de afecțiunile nazale sau de discunții pelvine ori difestive.
  • Durere în tot capul – poate fi cauzată de stres, disfuncții hepatice, dezechilibru hormonal, ori de inflamația intestinului.
  • Durere în maxilar – poate fi cauzată de o afecțiune dentară sau de oreion dacă durerae este în zona maxilarului inferior.
  • Durere pe partea laterală a capului – poate fi cauzată de tulburări nervoase sau tensiuni emoționale, de anemii sau de afecțiuni ale vezicii urinare, uterului, ovarelor sau prostatei.
  • Durere în zona cefei – printre afecțiunile care se ascund în spatele acestei dureri se numără tulburările digestive, suprasolicitarea ochilor, otite medii, inflamarea ganglionilor sau chiar tumori cerebrale.
  • Durere în zona frontală – poate fi cauzată de afecțiuni renale, lipsă de fier, suprasolicitarea ochilor, infecții sinusale sau dentare, ori disfuncții digestive.

Este important să înțelegi de unde vine durerea ta de cap. Dar cel mai bun lucru pe care îl poți face este să vii la un control oftalmologic. Asta pentru a exclude orice cauză oculară a durerii de cap. Dacă are cauze oftalmologice, cefaleea ta va fi de domeniul trecutului, după ce vei purta ochelarii potriviți.

2 Comments

  1. Rodica
    28 ianuarie 2021 at 6:11

    Bună ziua, am 64 ani, port ochelari de distanță și de apropiere. Mă confrunt cu o durere de cap (tot capul) de aproximativ două luni, nu cedează la calmante decât foarte puțin. Ce-mi recomandați ? Mulțumesc,

    • I Care
      28 ianuarie 2021 at 22:11

      Bună ziua,

      Vă doare capul mai tare atunci cât solicitați mai mult ochii (vederea)?
      În orice caz, înainte de a face investigații mai complexe, vă recomandăm să veniți la un control oftalmologic unde vom stabili dacă durerea dumneavoastră de cap are sau nu cauze oftalmologice. Abia după ce ați eliminat această variantă, vă puteți îndrepta spre alte investigații, eventual neurologice.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate