Degenerescenta maculara miopica
  • 0

Degenerescență maculară miopică apare în rândul persoanelor care suferă de miopie severă. Miopia apare din cauza alungirii globului ocular. Atunci când miopia este severă, globul ocular se alungește foarte mult, întinderea retinei este foarte mare, astfel încât la nivelul maculei pot apărea mici fisuri, care duc la cicatrici sau chiar sângerare subretiniană.

Ce este miopia

Miopia este o afecțiune foarte des întâlnită în cabinetul medicului oftalmolog. Persoanele care suferă de miopie au probleme în a percepe obiectele aflate la distanță, în schimb le văd foarte bine pe cele aflate în apropiere.

Alături de hipermetropie și astigmatism, miopia reprezintă un viciu de refracție.

Atunci când globul ocular este prea lung sau corneea, stratul exterior protector al ochiului, este prea curbată, lumina care pătrunde în ochi nu este focalizată corect. Astfel, imaginile se concentrează în partea din față a retinei, în loc să se concentreze direct pe retină. Acest lucru duce la vedere neclară sau încețoșată la depărtare.

De ce apare degenerescență maculară miopică

Miopia severă duce la un risc mult mai ridicat de degenerare a maculei. Afecțiunea apare în momentul în care retina, care se află în spatele ochiului, se întinde prea tare, odată cu globul ocular care evoluează din forma lui de minge perfect rotundă într-un ovală. Acesta este și motivul pentru care retina, pe măsură ce forma ochiului se schimbă, se subțiază. La fel și centrul retinei, macula, care este responsabilă de vederea tuturor detaliilor, se întinde, se subțiază și se deteriorează.

Acest lucru duce, în timp, la vedere încețoșată și distorsionată în partea centrală a vederii.

Simptome

Pe lângă vederea încețoșată și dificultatea în a percepe detaliile, în cazul degenerescenței maculare miopice pot apărea și alte simptome precum:

  • vedere distorsionată 
  • perceperea liniilor drepte ca fiind curbe 
  • înrăutățirea vederii pe zi ce trece 
  • dificultate la vederea în lumina obscură 
  • dificultate în a percepe diferite nuanțe ale culorilor 
  • senzația de corpuri plutitoare în ochi 
  • adaptarea greoaie de la întuneric la lumină.

Având în vedere că aceste semne apar în rândul persoanelor care suferă deja de miopie severă, simptomele sunt relativ greu de diferențiat față de greutățile cu care pacientul se confruntă zi de zi. Motiv pentru care mulți pacienți se prezintă la medic foarte târziu, când vederea deja a fost afectată.

Diagnosticare

Diagnosticarea se bazează pe examinarea fundului de ochi, dar și pe baza unor examinări mai detaliate precum:

  • angiografia cu fluoresceină
  • tomografia în coerență optică
  • angiografia cu verde de indocianină 

Tratament

În cazul în care pacientul suferă de degenerescență maculară miopică, trebuie să fie monitorizat permanent de către medicul oftalmolog. În afară de monitorizare, pacientul trebuie să se prezinte la medic imediat ce observă modificări bruște ale vederii sau simptome pe care nu le-a mai experimentat până în acel moment.

Important de subliniat este că degenerescență maculară miopică nu se poate trata însă se pot trata mare parte din problemele cauzate de afecțiune.

Atunci când apar complicațiile, medicul poate interveni cu tratamente invazive, astfel încât să salveze, atât cât se poate, vederea pacientului. 

Printre aceste metode, medicul poate folosi fotocoagularea cu laser, terapia fotodinamică, injecții intraoculare sau chiar intervenția chirurgicală. 

Complicații

Din păcate, în cazul degenerescenței maculare miopice, pot apărea și complicații grave care pot duce la pierderea vederii. Printre acestea, dezlipirea de retină sau ruptura retiniană. Acest lucru are loc în momentul în care retina se desprinde de vasele de sânge care o alimentează. Iar fără sânge, celulele retiniene pot muri. 

Așadar, dacă experimentați simptome specifice dezlipirii de retină precum flash-uri de lumină, corpuri plutitoare în ochi, sau o ”cortină” care vă acoperă vederea, mergeți urgent la medicul specialist. 

Notă

Degenerescența maculară miopică este o afecțiune gravă, care trebuie monitorizată regulat de medic. În cazul în care apar complicații și nu sunt tratate, vederea poate fi pusă în pericol. 

Așadar, dacă observați orice schimbare bruscă a vederii, mergeți urgent la medicul specialist!

Referințe:

MD Foundation

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate