hemoragia subconjunctivala
  • 0

Hemoragia subconjunctivală apare în momentul în care un vas mic de sânge se sparge chiar sub suprafața clară a ochiului numită conjunctivă. Ca să vă puteți face o idee, hemoragia subconjunctivală este extrem de asemănătoare cu o vânătaie pe piele. 

Majoritatea persoanelor care se confruntă cu o astfel de problemă nu își dau seama că au o hemoragie subconjunctivală până ce nu ajung în fața unei oglinzi sau până ce o altă persoană nu observă acest lucru. 

Aspectul hemoragiei subconjunctivale este cel al unei pete roșii apărute pe albul ochiului. Deși în cele mai multe cazuri hemoragia subconjunctivală este inofensivă și nu prezintă vreun pericol, aspectul acesteia este destul de înfricoșător. Acesta este și motivul pentru care extrem de mulți pacienți se prezintă în cabinetul medicului oftalmolog.

Simptome

În afară de o pată roșie apărută pe albul ochiului, hemoragia subconjunctivală nu presupune alte simptome. Ochiul nu doare, nu se umflă și nu afectează vederea. În cazuri extrem de rare, unii pacienți pot raporta o ușoară iritație a ochiului.

Cauze

Hemoragia subconjunctivală poate avea o mulțime de cauze. Tusea, strănutul, vărsăturile, anumite forțări, sau orice altă acțiune similară poate duce la o sângerare subconjunctivală. Toate aceste acțiuni duc, pentru scurtă vreme, la o creștere a tensiunii arteriale la nivelul venelor. Această creștere rapidă poate duce la ruperea capilarelor, vasele mici de sânge de la nivelul conjunctivei.

Bineînțeles că traumatismele oculare pot provoca, de asemenea, hemoragie subconjunctivală. Chiar și atunci când vă frecați mai tare la ochi sunteți expuși la această problemă. Alte cauze frecvente pentru hemoragia subconjunctivală sunt reprezentate de purtarea îndelungată a lentilelor de contact, infecțiile virale sau intervențiile chirurgicale.

Cauze mai rare ale hemoragiei subconjunctivale sunt reprezentate de hipertensiune arterială, diabet sau ca efect advers al unor medicamente care subțiază sângele precum aspirina.

În cazuri extreme, hemoragia subconjunctivală poate fi cauzată de o tulburare de coagulare a sângelui sau o altă problemă a sângelui care afectează întregul organism.

Riscurile de a dezvolta o hemoragie subconjunctivală cresc odată cu înaintarea în vârstă, în special în cazul persoanelor trecute de 50 de ani.

Diagnosticare

Medicul oftalmolog vă va diagnostica cu ușurință, doar examinând ochiul. Acesta vă va întreba despre starea de sănătate, inclusiv despre traumatismele pe care le-ați fi putut suferi în ultimele zile. Este foarte posibil ca medicul să vă verifice tensiunea arterială și să vă supună și unui test ocular cu ajutorul biomicroscopului. 

În cazul în care medicul suspectează că puteți suferi de o boală de sânge, este foarte posibil să vă recomande o serie de analize de laborator cu ajutorul cărora poate fi pus un diagnostic corect.

Tratament pentru hemoragia subconjunctivală

În cele mai multe cazuri, hemoragia subconjunctivală se vindecă de la sine, în câteva zile sau în câteva săptămâni, în funcție de cât de mare este zona afectată. Nu există însă niciun remediu pentru ca sângerarea să se retragă mai repede.

Cu toate acestea, în cazul în care hemoragia subconjunctivală reapare, nu ezitați să consultați medicul oftalmolog care poate identifica adevărata cauză și vă poate oferi un tratament.

Complicații

În cele mai multe cazuri, hemoragia subconjunctivală nu presupune complicații.

Prevenție

În cazul hemoragiei subconjunctivale, nu putem vorbi despre o prevenție anume. Cu toate acestea, vă sfătuim ca, în cazul în care simțiți nevoia să vă frecați la ochi, să o faceți cu blândețe. Respectați regulile de igienă dacă sunteți purtători de lentile de contact și purtați ochelari de soare cu lentilă de protecție împotriva razelor ultraviolete. Și nu în ultimul rând, în cazul în care suferiți de o boală care afectează coagularea sângelui, respectați tratamentul recomandat de medic.

Notă

Hemoragia subconjunctivală nu trebuie să vă sperie. Nu vă panicați și nu încercați să o tratați de unul singur. Apelați cu încredere la un medic care vă poate pune diagnosticul corect.

Surse:

American Academy of Ophthalmology

American Optometric Association

Web MD

Cleveland Clinic

Mayo Clinic

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate