cataracta vara
  • 0

Cataracta este o boală care apare atunci când îmbătrânim, iar soarele de vara poate contribui la apariția ei. Cel puțin aceasta este o concepție cu care trăiesc foarte mult de persoane. Trebuie să știți însă că această afecțiune poate apărea la orice vârstă, nu doar la bătrânețe. Și poate avea o mulțime de cauze.

Riscul de cataractă crește vara

Cataracta este reprezentată de opacifierea lentilei naturale a ochiului, numită cristalin. Și deși acesta este un proces natural, care apare odată cu înaintarea în vârstă, cataracta poate avea mai multe cauze, una dintre acestea fiind expunerea îndelungată la razele ultraviolete. Cu alte cuvinte, vara este un anotimp în care riscul de apariție a cataractei crește exponențial.

Nici dacă deja vă confruntați cu cataractă nu trebuie să neglijați razele puternice ale soarelui. Pentru că acestea pot grăbi evoluția cataractei, astfel încât veți avea nevoie de intervenție chirurgicală mai curând decât ar fi trebuit.

De ce vorbim despre intervenția chirurgicală? Deoarece este singurul tratament care funcționează în cazul cataractei. Nu există unguente, medicamente sau tratamente injectabile care să vindece cataracta.

În timpul intervenției chirurgicale, lentila naturală a ochiului, cu un grad mai mic sau mai mare de opacifiere, este înlocuită cu una artificială.

Revenim însă la modul în care vara afectează cataracta. Expunerea îndelungată la raze ultraviolete are un efect semnificativ asupra evoluției cataractei. Și nu ne referim aici doar la expunerea atunci când suntem pe plajă sau undeva în vacanță. Ci la expunerea zilnică de care avem parte în momentul în care nu ne protejăm ochii cu ajutorul ochelarilor de soare.

Cum să vă protejați

Este important ca atât persoanele care nu suferă de cataractă, dar vor să prevină această afecțiune, dar mai ales cele care au început de cataractă sau suferă de afecțiune să își protejeze ochii vara. Iată câteva metode recomandate.

Ochelarii de soare

În primul rând, ochelarilor de soare nu trebuie să lipsească de la ochii pacienților care suferă de cataractă. Și nu orice ochelari de soare, ci unii cu lentilă care oferă protecție de 100% împotriva razelor ultraviolete.

Este foarte important de spus că ochelarii cumpărați doar pentru aspect, din magazine nespecializate, fac mai mult rău decât bine. Și asta deoarece lentila închisă la culoare duce la o dilatare a pupilei. Și dacă aceasta nu oferă protecție UV, o cantitate mult mai mare de raze ultraviolete vor pătrunde în interiorul ochiului. Acestea pot produce leziuni ireversibile pe retină.

Ideale sunt lentilele polarizate, care sunt create special pentru a îmbunătăți claritatea vederii și pentru a proteja ochii de strălucirea puternică reflectată de diferite suprafețe, precum apa, zăpada sau sticla. 

Purtați șapcă sau pălărie

Deși poate părea un sfat dat de o mamă copilului ei, trebuie să știți că pălăria sau șapca nu protejează doar capul, ci și ochii de efectul razelor ultraviolete. Iar în combinație cu o pereche de ochelari de soare corecți, puteți fi sigur că ochii vă sunt 100% protejați.

Hidratarea este importantă

Pe timpul verii, hidratarea este extrem de importantă pentru tot organismul. Iar în cazul unei deshidratări, vor avea de suferit toate organele, inclusiv ochii. Astfel pot apărea problemele de vedere, precum sindromul ochilor uscați, motiv pentru care tot ce trebuie să faceți este să beți o cantitate de apă adecvată greutății dumneavoastră corporale.

Nu înotați fără ochelari pentru apă

Pentru a rămâne curată, apa din piscină este tratată cu clor, substanță care nu este tocmai prietenoasă cu ochii. Acesta este motivul pentru care ar trebui să purtați ochelari ori de câte ori vă scufundați capul sub apă. Nu îi uitați acasă însă nici când mergeți la mare. Apa poate conține germeni sau bacterii care pot afecta ochii și pot agrava cataracta.

Evitați contactul direct cu aerul condiționat

Atunci când aerul condiționat este pornit, acesta funcționează prin eliminarea umezelii din aer. Cu cât aerul este mai rece, cu atât conține mai puțini vapori și usucă mai puternic ochii. Acest efect al aerului condiționat perturbă stratul apos al filmului lacrimal declanșând un dezechilibru al filmului lacrimal care duce la sindromul ochilor uscați și la agravarea cataractei.

Nu uitați să vă odihniți

Odihna este la fel de importantă precum ochelarii de soare, de apă, sau hidratarea. Lipsa somnului duce la ochi uscați, obosiți, iritați, și automat la o înrăutățire a cataractei.

Sursa:

Only My Health

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate