Retinopatia hipertensiva
  • 0

Retinopatia hipertensivă reprezintă afectarea vasculară retiniană cauzată de hipertensiune arterială. Creșterea bruscă a tensiunii arteriale duce, în cele mai multe cazuri, la vasoconstricție reversibilă a vaselor de sânge din retină, însă criza hipertensivă poate provoca și edemul discului optic.

Mai mult decât atât, hipertensiunea arterială poate duce la multiple efecte adverse asupra ochiului, care pot provoca retinopatie, neuropatie optică și coroidopatie.

Și asta nu este tot. Hipertensiune arterială poate provoca și ocluzia vaselor retiniene majore, precum artera retiniană sau vena centrală a retinei.

Există patru stadii ale retinopatiei hipertensive. Din păcate, pacienții cu această condiție medicală este posibil să nu observe niciun simptom până nu ajung în ultimul stadiu. Acesta este și motivul pentru care foarte mulți pacienți ajung la medic când ochiul a suferit deja daune ireversibile.

Ce este retinopatia hipertensivă

Retinopatia hipertensivă este o condiție medicală progresivă, care duce în cele din urmă la pierderea vederii. Acest lucru se întâmplă în momentul în care hipertensiunea arterială duce la leziuni ale vaselor de sânge din retină, țesutul sensibil la lumină din partea din spate a ochiului.

Această deteriorare duce la scurgeri de sânge și lichid ale vaselor sanguine, ceea ce poate conduce la pierderea vederii. Atenție, retinopatia hipertensivă este o boală gravă și trebuie tratată ca atare.

Simptome

Simptomele apar abia în momentul în care boala este foarte avansată. În cele mai multe cazuri acestea includ vederea încețoșată sau anumite defecte ale câmpului vizual. De asemenea, pot fi asociate și alte simptome precum pierderea parțială a vederii, edem ocular, hemoragie oculară, vedere dublă sau durere de cap (cefalee).

Cereți imediat ajutor medical în cazul în care suferiți o criză hipertensivă și observați modificări bruște ale vederii!

Stadiile retinopatiei hipertensive

Gradul 1. În acest stadiu, apare o ușoară îngustare a arterelor retiniene.

Gradul 2. Acest grad este asemănător gradului 1, însă constricțiile arterelor retiniene sunt mai severe.

Gradul 3. În afară de leziunile deja apărute în gradul 2, apare și edemul retinian, micro anevrismele, hemoragia retinei dar și pete cu aspect de vată la nivel ocular.

Gradul 4. În acest stadiu, semnele stadiului trei sunt deja avansate, însă apare și edemul macular, dar și umflarea discului optic.

Factori de risc

Pe lângă hipertensiunea arterială, există și alți câțiva factori care grăbesc apariția retinopatiei hipertensive.

  • Bolile renale
  • Bolile cardiovasculare
  • Diabetul
  • Ateroscleroza
  • Un nivel ridicat de colesterol
  • Fumatul 
  • Obezitatea 
  • Consumul excesiv de alcool 
  • Dieta bogată în alimente procesate și sare

Complicații

Complicațiile retinopatiei hipertensive includ: 

  • Ocluzia arterei retiniene
  • Ocluzia venei retiniene
  • Macroanevrismul arterei retiniene
  • Neuropatia optică ischemică anterioară
  • Degenerescenta maculară legată de vârstă
  • Glaucom
  • Embolia arterială retiniană
  • Formarea membranei epiretiniene
  • Edemul macular 

Diagnosticarea

Diagnosticarea se face pe baza istoricului medical (durata și severitatea hipertensiunii arteriale), dar și în baza examinării fundului de ochi.

Tratamentul retinopatiei hipertensive

În primul rând, retinopatia hipertensivă este tratată monitorizând hipertensiunea arterială și ținând-o sub control cu tratamentul recomandat de medicul cardiolog.

Schimbarea stilului de viață este, de asemenea, extrem de importantă. O dietă bogată în fructe și legume poate fi de ajutor pentru a ține hipertensiunea sub control. Consumul redus de sare, limitarea consumului de cafeină și de băuturi alcoolice dar și activitatea fizică zilnică contribuie la o tensiune arterială sănătoasă.

În cazul în care au apărut deja probleme ale vederii, medicul oftalmolog va alege cel mai bun tratament pentru a le trata sau pentru a evita agravarea acestora.

Prognostic

Prognosticul în cazul retinopatiei hipertensive depinde de stadiul în care a fost depistată boala și de amploarea leziunilor deja existente.

Persoanele care au ajuns la un stadiu avansat de retinopatie hipertensivă au un prognostic rezervat, deoarece aceste stadii sunt asociate adesea cu probleme cardiovasculare, accidente vasculare sau chiar moarte.

Mai exact, dacă o persoană se află deja în stadiul 4 de retinopatie hipertensivă și nu își ține hipertensiunea sub control, în decurs de două luni de la diagnosticare, rata mortalității ajunge până la 50% și crește până la 90% până la sfârșitul primului ani.

Surse:

American Academy of Ophthalmology

Healthline

Medical News Today

MSD Manual

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate