- Cataractă
-
by I Care
Cataracta este o afecțiune extrem de frecventă, în special în rândul persoanelor în vârstă. Mai exact, este un proces normal de îmbătrânire, prin care lentila naturală a ochiului, numită cristalin, se opacifiază, motiv pentru care vederea devine neclară și încețoșată.
În cazul unui ochi sănătos, cristalinul are rolul de a focaliza imaginea pe retină în partea din spate a ochiului. Lentila naturală a ochiului este clară, transparentă, și se află imediat în spatele irisului, partea colorată a ochiului.
Pentru ca imaginea să fie percepută, lumina reflectată de obiectele din jur este filtrată prin lentila ochiului, care focalizează la rândul său lumina pe retină.
Lumina activează membrana retinei, pe care o transformă în impulsuri nervoase. Impulsurile nervoase călătoresc de-a lungul nervului optic și sunt transmise către creier, unde imaginea finală este ”văzută”, explică cataract.com.
Pentru ca lumina să poată lovi retina și să formeze o imagine completă și corectă, este nevoie ca lentila să fie clară, transparentă. În cazul acestei afecțiuni, cristalinul natural este opacifiat, ceea ce face ca doar o parte din lumină să fie recepționată de retină. La rândul său, creierul nu primește impulsuri nervoase complete pentru o crea o imagine clară. În schimb, acesta ”vede” o imagine tulbure, încețoșată.
Anatomia cataractei
Cristalinul este format dintr-o capsulă (elastică și transparentă), care are rolul de a proteja stratul din mijloc, numit cortex. În interiorul cortexului se află stratul central al retinei, numit nucleu. Astfel, afecțiunea se poate forma în oricare din cele trei straturi.
Cataracta apărută în zona subcapsulară este cel mai des asociată diabetului zaharat. De asemenea, este descoperită adesea la persoanele tinere. De asemenea, acest tip poate apărea la persoanele tratate pe perioade lungi cu corticosteroizi, inflamații oculare sau traume.
Pe de altă parte, cataractele dezvoltate în zona corticală sau nucleară sunt asociate vârstei, dar și unei expuneri excesive la razele UV.
Afecțiunea poate afecta unul sau ambii ochi. Chiar dacă unele persoane descoperă că suferă de afecțiune la un ochi, cu timpul, majoritatea vor dezvolta afecțiunea și la celălalt ochi.
Tipuri
Până în prezent, au fost definite trei tipuri: imatură, matură și hipermatură.
- Imatură – este cea în care pacientul are încă o vedere relativ bună, cristalinul său având încă zone clare, transparente.
- Matură – În cazul în care vederea pacientului este complet încețoșată, vorbim despre o formă matură, în care lentila naturală a ochiului este deja opacă.
- Hipermatură – afecțiunea este foarte avansată, iar care cristalinul a devenit fie deshidratat și aplatizat, fie lichid și moale, nucleul fiind situat la fundul capsulei.
Pe de altă parte, în funcție de locul unde apare și cauza acesteia, afecțiunea poate fi împărțită în:
- Nucleară, care apare în zona nucleului și este cel mai frecvent tip.
- Subcapsulară posterioară este tulbure în spatele lentilei adiacente capsulei (sau sacului) în care stă lentila.
- Corticală se formează atunci când cortexul lentilei devine opac.
- Congenitală – este prezentă încă de la naștere sau apare în primul an de viață al bebelușului. Din fericire, are o frecvență mult mai redusă decât cea cauzată de vârstă. În unele cazuri, aceasta este moștenită de la unul din părinți, sau apare din cauza unei boli sau afecțiuni pe care mama o dezvoltă în timpul sarcinii. Printre acestea, putem aminti rubeola.
- Secundară – este un efect advers al unei alte boli, precum diabetul zaharat sau glaucomul. De asemenea, este asociată diferitelor medicamente, în special corticosteroizilor.
- Traumatică – apare în urma unor traume sau accidente oculare, inclusiv a celor cauzate de diferiți agenți chimici. Din fericire, cea traumatică apare în decursul mai multor ani după incident.
- Radiativă – apare în urma expunerii prelungite la diverse radiații, inclusiv radiații ultraviolete.
Factori de risc
- Vârsta
- Obezitatea
- Fumatul
- Hipertensiunea arterială
- Moștenirea genetică
- Expunerea îndelungată la radiații
- Diabetul
- Consumul de alcool
- Traumele oculare
- Utilizarea îndelungată a corticosteroizilor
Diagnosticare
Se diagnostichează relativ ușor, oftalmologul examinând polul anterior ocular cu ajutorul biomicroscopului.
În cazul în care se stabilește că este vorba despre această afecțiune, medicul va efectua și alte teste pentru a evalua gradul de avansare a bolii: acuitatea vizuală, sensibilitatea la contrast, vederea de noapte, vederea color, etc.
Mai mult decât atât, medicul va încerca să afle dacă este asociată altor boli, cum ar fi diabetul, degenerescența maculară sau glaucomul.
Având în vedere că vorbim despre o afecțiune care se dezvoltă în timp, de-a lungul mai multor ani, simptomele pot apărea abia în momentul în care aceasta este deja într-un stadiu avansat. Tocmai de aceea este atât de important ca persoanele în vârstă să efectueze un control ocular anual.
Simptome
Simptomele principale în cazul cataractei sunt vederea neclară sau încețoșată. Este important de știut că este o afecțiune care nu doare.
În cazurile incipiente, unii pacienți raportează o diminuare sau o estompare a culorilor ori o scădere a vederii nocturne. De asemenea, în unele cazuri, poate apărea sensibilitatea la lumina strălucitoare (fotofobie).
Multe dintre cazuri sunt descoperite abia când pacienții se prezintă în cabinet frecvent, deoarece au impresia că rețeta ochelarilor de vedere trebuie schimbată, având în vedere că lentilele nu îi mai ajută.
În cazuri rare, pacienții raportează vedere dublă la ochiul afectat, însă acest simptom se diminuează odată ce afecțiunea avansează.
Cum previi cataracta
Afecțiunea cauzată de înaintarea în vârstă nu poate fi prevenită. Însă sunt anumiți factori care pot fi evitați, astfel încât momentul apariției cataractei să fie amânat. Vorbim, în primul rând, despre stilul de viață. Evitarea consumului de alcool și a fumatului poate reduce riscul de apariție a cataractei. La fel și evitarea corticosteroizilor.
Un al mod de a preveni afecțiunea este purtarea ochelarilor de soare cu protecție împotriva ultravioletelor.
Femeile gravide trebuie să evite contaminarea cu rubeolă pe toată perioada sarcinii, astfel încât bebelușul încă nenăscut să nu dezvolte tipul congenital.
Un articol publicat în Jurnalul American de Nutriție în anul 2000 prezintă faptul că două studii efectuate de Universitatea Harvard susțin că un aport crescut de luteină și zeaxantină scade riscul apariției cataractei cu până la 22%.
De asemenea, un alt studiu publicat tot în Jurnalul American de Nutriție, în 2005, arată că un consum ridicat de fructe și legume crude scade riscul, datorită antioxidanților prezenți în acestea.
Tratament
Din păcate, singura metodă de tratament a cataractei este intervenția chirurgicală prin care lentila naturală a ochiului este schimbată cu una artificială. Din fericire, această intervenție are o rată de succes de peste 98%.
Este important să știm că nu există un moment anume pentru această intervenție chirurgicală. De obicei, pacienții vin la medic atunci când sarcinile obișnuite sunt din ce în ce mai greu de îndeplinit. Prin urmare, fiecare pacient poate hotărî, împreună cu medicul, care este cel mai bun moment pentru această intervenție chirurgicală.
În cadrul operației, cristalinul natural este înlăturat cu grijă de medic, iar în locul lui, se implantează un cristalin artificial. Se folosește tehnica facoemulsificării. Există mai multe tipuri de cristalin artificial și îl puteți alege pe cel care vi se potrivește cel mai mult. Veți primi ajutorul medicului care cu ajutorul biometrului, va stabili ce cristalin este potrivit.
Tipuri de cristalin artificial
În clinica noastră puteți alege dintre cele mai performante cristaline la nivel mondial. Iată câteva:
PANOPTIX Alcon
Este un cristalin multifocal ce oferă independență față de ochelari, corectează și care are și rolul de a corecta astigmatismul.
CLAREON AUTONOME Alcon
Se implantează prin injectare automată, precisa a cristalinului. Este construit din biomaterial hidrofob cu claritate inegalabilă a materialului, are un design avansat și este asferic.
MINI WELL Sifi
Primul cristalin progresiv EDOF, cea mai bună soluție pentru o vedere continuă, fără halouri, recomandat pentru șoferi.
IQ TORIC Alcon
Este utilizat pentru corecția astigmatismului, asferic, cu filtru UV și eficient împotriva luminii albastre.
Complicațiile intervenției chirurgicale
Din fericire, intervenția chirurgicală de schimbare a cristalinului este una relativ simplă, devenind chiar o rutină pentru majoritatea medicilor oftalmologi. De fapt, experiența medicului oftalmolog cu astfel de intervenții reprezintă o mare parte din reușita procedurii.
Bineînțeles că, fiind vorba despre o intervenție chirurgicală, nu este complet lipsită de riscuri. Cu toate acestea, potrivit studiilor, are o rată de succes de peste 98%. Complicațiile grave apar foarte rar și pot fi prevenite dacă tratamentul este administrat corespunzător și toate consultațiile post-operatorii sunt respectate.
Recuperarea după intervenție
Perioada de recuperare este relativ scurtă, atât disconfortul cât și durerea dispărând în doar câteva zile. Cu toate acestea, în funcție de tipul cataractei de care suferiți și de sistemul dumneavoastră imunitar, recuperarea va fi mai rapidă sau mai lentă. Motiv pentru care, în unele cazuri rare, recuperarea poate dura până la 6 săptămâni.
Sunt însă câțiva pași care, odată urmați, pot grăbi recuperarea:
- Nu conduceți în prima zi după intervenție
- Evitați orice tip de efort
- Dacă este posibil, nu strănutați și nu vomitați imediat după intervenție
- Fiți foarte atent pe unde mergeți după intervenție, pentru a evita accidentele
- Nu vă aplecați imediat după procedură
- Evitați dușurile fierbinți și nu mergeți la piscină
- Evitați expunerea la factori iritanți
- Nu vă “frecați” ochii
- Urmați cu atenție sfatul și tratamentul prescris
- Țineți numărul de telefon al medicului la îndemână
Sunteți pe mâini bune
Toate aceste informații vă vor ajuta să vă faceți o idee corectă despre afecțiune și să veniți cu încredere în clinica noastră, unde vă așteaptă medici cu experiență, care vă stau la dispoziție cu sfaturi și tratamente de ultimă generație.
Surse:
American Academy of Ophthalmology