- Oftalmologie pediatrică
-
de I Care
Cuprins
Retinoblastomul este cel mai comun tip de cancer ocular care apare în rândul copiilor, în special al celor cu vârsta de până în cinci ani. Retinoblastomul poate fi unilateral, atunci când apare la un singur ochi sau bilateral, atunci când afectează ambii ochi.
Acest tip de cancer pornește din retină, partea din spate a ochiului. Din păcate, acesta poate invada și țesuturile din apropiere, dar se poate extinde și în organism, formând metastaze în diferite părți ale corpului, inclusiv în creier sau la nivelul măduvei spinării.
Ce este retinoblastomul
”Retino” provine de la retină, ”blast” înseamnă celule în dezvoltare timpurie și ”oma” reprezintă un grup de celule sau o tumoră.
Retina este formată dintr-un țesut nervos care căptușește peretele interior din spatele ochiului. Aceasta are menirea de a primi lumina și de a o transforma în semnale preluate de nervul optic și duse către creier. Creierul decodifică semnalele astfel încât noi să putem percepe imaginea.
Factori de risc
Afecțiunea este asociată adesea cu o modificare a unei gene care controlează creșterea ochiului. Modificarea acestei gene duce la creșterea incontrolabilă a celulelor din spatele ochiului. Gena poate fi transmisă copilului de către părinți sau se poate modifica de la sine, pe măsură ce micuțul crește.
Copiii care au rude de gradul întâi care s-au confruntat cu retinoblastom, ar trebui să efectueze anual un examen ocular preventiv. Este important ca acest tip de cancer să fie diagnosticat într-un stadiu cât mai timpuriu.
Ceea ce trebuie să știe părinții este că micuților predispuși la retinoblastom li se pot efectua teste încă de la naștere.
Cei mai expuși la riscul de a dezvolta retinoblastom sunt copiii cu vârsta de până în cinci ani. Cu toate acestea, în cazuri foarte rare, retinoblastomul poate apărea la orice vârstă.
De regulă, copiii care prezintă retinoblastom bilateral, sunt diagnosticați în primul an de viață.
Simptome
Având în vedere vârsta la care retinoblastomul apare, simptomele sunt greu de observat de către părinți, iar copiii sunt mult prea mici să le descrie. Cu toate acestea, primele două semne că un copil are altfel de probleme sunt reprezentate de:
- o strălucire albă sau o reflexie albă în centrul ochiului. Mai exact, în pupilă. Aceasta este cunoscută și sub numele de leucocorie. Pupila poate avea un aspect albicios, asemănător unui ochi de pisică ce reflectă lumina. De cele mai multe ori, părinții observă acest lucru în fotografiile în care a fost folosit blițul iar pupila apare albă în loc de culoarea roșie, tipică fotografiilor.
- Strabismul. Mulți părinți observă că ochii micuților nu privesc în aceeași direcție.
Există și alte simptome care pot duce cu gândul la retinoblastom, precum durerea oculară sau roșeața, infecții oculare, glob ocular cu o dimensiune mai mare decât normală sau iris și pupilă cu un aspect încețoșat.
Atenție! În cazul în care observați oricare dintre aceste simptome la copilul dumneavoastră, nu trebuie să vă panicați! Sunt simptome comune și altor afecțiuni oculare. Ceea ce trebuie să faceți însă este să vă prezentați cu copilul la un medic oftalmolog pentru un examen ocular.
Diagnosticare
Bineînțeles, primul pas pentru diagnosticarea retinoblastomului este un examen ocular complet. Medicul poate efectua și un examen fizic pentru a verifica semnele generale de sănătate, precum și apariția unor noduli sau orice altceva care ar putea părea neobișnuit.
Cu siguranță medicul oftalmolog vă va cere detalii cu privire la istoricul medical al copilului, dar și al dumneavoastră. De asemenea, vă va întreba despre antecedente în familie cu privire la retinoblastom.
De asemenea, copilului i se va efectua și un examen ocular cu dilatare a pupilelor. De regulă, la copiii foarte mici, acest tip de examen se efectuează sub anestezie.
În cazul în care medicul suspectează că micuțul suferă de retinoblastom, poate cere și alte teste prin care să se asigure că diagnosticul este unul corect. Aceste teste pot consta în angiografia cu fluoresceină, electroretinografia, testul genei RB1, ecografia oculară sau examenul RMN.
De regulă, pentru diagnosticarea retinoblastomului, nu este nevoie de biopsie.
Tratament
În funcție de stadiul bolii, există mai multe tipuri de tratament folosite pentru retinoblastom, printre care amintim:
- crioterapia (terapia prin îngheț)
- terapia cu laser
- chimioterapia
- radioterapia
- intervenția chirurgicală
Prognostic
Prognosticul depinde întotdeauna de mai mulți factori:
- dacă retinoblastomul a afectat doar unul sau ambii ochi
- dimensiunea și numărul de tumori
- dacă tumora s a răspândit și în zona din jurul ochiului, sau la creier sau înalte părți ale corpului
- vârsta copilului
- dacă retinoblastomul este nou diagnosticat sau a recidivat
Referințe: