- Oftalmologie generală
-
de I Care
Trahomul reprezintă o infecție bacteriană contagioasă care afectează ochii. Aceasta este cauzată de bacteria Chlamydia trachomatis și este una dintre principalele cauze de orbire care ar putea fi prevenită la nivel mondial.
Trahomul afectează în special persoanele din zonele unde igiena este precară, iar accesul la serviciile de sănătate este limitat.
Conjunctiva, membrana subțire care acoperă partea albă a ochiului și căptușește interiorul pleoapelor, este prima afectată atunci când infecția cuprinde ochiul.
Cauze
Trahomul se transmite prin contactul cu secrețiile oculare sau nazale ale unei persoane infectate. Contactul cu secrețiile se poate face prin intermediul mâinilor, a hainelor sau obiectelor comune precum prosoape sau lenjerie de pat.
Afecțiunea capătă avânt în special în zonele foarte populate sau în zonele în care accesul la apă curată sau servicii medicale este unul inadecvat.
Simptome
Trahomul evoluează relativ lent, iar agravarea acestuia este etapizată. Simptomele devin însă mai severe în cazul în care infecția nu a fost tratată în stadiu incipient.
Inițial, persoanele pot experimenta iritații ușoare și roșeață a ochilor, alături de secreții oculare și lăcrimare excesivă. Pe măsură ce infecția progresează, conjunctiva devine inflamată, mici umflături apărând la nivelul acesteia. Totodată, simptomele devin din ce în ce mai severe, iar disconfortul mai ridicat.
În momentul în care trahomul avansează, micile umflături pot duce la cicatrizare la nivelul pleoapelor, iar, în unele cazul, îndoirea genelor către interior, ducând la zgârierea suprafeței ochiului, o afecțiune cunoscută sub numele de entropion.
Ce este entropionul
Entropionul este una dintre cele mai întâlnite complicații ale trahomului și este reprezentat de o afecțiune medicală în care marginea pleoapei este întoarsă spre interior, ceea ce face ca genele și pielea să se frece de globul ocular.
O persoană care suferă de entropion va simți, la început, un puternic disconfort la nivelul ocular. Frecarea genelor de globul ocular duce la lăcrimare excesivă, inflamație, durere și la alte simptome extrem de neplăcute.
Există două situații. Una în care marginea pleoapei se întoarce în interior permanent, sau doar în momentul în care persoana închide ochii sau clipește. Atunci când boala afectează ambii ochi se numește entropion bilateral.
În cazul în care nu este tratat, poate produce daune permanente și poate duce chiar la pierderea vederii.
Diagnosticare
Diagnosticarea trahomului implică, în mod obișnuit, o examinare oculară amănunțită efectuată de un medic specialist. Acesta poate căuta semne caracteristice precum inflamația conjunctivei, prezența umflăturilor mici și cicatrizarea pleoapelor. În unele cazuri, se pot efectua teste de laborator pentru a confirma prezența bacteriilor Chlamydia trachomatis.
Tratament
Tratamentul pentru trahom vizează atât eliminarea infecției bacteriene, reducerea inflamației cât și prevenirea progresiei bolii.
Antibioticele sunt folosite în mod obișnuit pentru a trata infecția. Acestea se pot recomanda atât oral, cât și sub formă de unguente oftalmice.
În unele cazuri în care boala este foarte avansată, în care genele deja s-au cicatrizat, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a trata problema și pentru a preveni deteriorarea ireversibilă a corneei.
Prevenție
Trahomul poate fi prevenit printr-o igienă corectă. Acest lucru se referă, în special, la spălarea frecventă a mâinilor.
Trahomul la nivel mondial
Trahomul rămâne o preocupare majoră de sănătate publică în multe părți ale lumii, în special în zonele cu resurse reduse unde accesul la serviciile de sănătate este limitat. Cu toate acestea, eforturile concertate ale guvernelor, ale organizațiilor neguvernamentale și ale agențiilor internaționale au condus la progrese semnificative în lupta împotriva bolii. Programele de administrare masivă a medicamentelor, infrastructura îmbunătățită de igienă și inițiativele de educație comunitară au contribuit la reducerea prevalenței trahomului în mai multe regiuni endemice.
Trahomul ocular este o afecțiune care poate fi prevenită și tratată și care afectează unele dintre cele mai vulnerabile populații ale lumii, dar nu numai.