entropion pleoapa
  • 0

Entropion este o afecțiune medicală în care marginea pleoapei este întoarsă spre interior, ceea ce face ca genele și pielea să se frece de globul ocular. De regulă, afecțiunea apare la persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani, afectând, în cele mai multe cazuri, marginea pleoapei inferioare. Cu toate acestea, nu este exclus ca problema să apară la ambele pleoape. 

O persoană care suferă de entropion va simți, la început, un puternic disconfort la nivelul ocular. Frecarea genelor de globul ocular duce la lăcrimare excesivă, inflamație, durere și la alte simptome extrem de neplăcute.

Există două situații. Una în care marginea pleoapei se întoarce în interior permanent, sau doar în momentul în care persoana închide ochii sau clipește. Atunci când boala afectează ambii ochi se numește entropion bilateral.

În cazul în care nu este tratat, poate produce daune permanente și poate duce chiar la pierderea vederii.

Simptome

simptomele sunt strict legate de frecare genelor și a pielii pleoapei de globul ocular. Astfel poate apărea senzația de corp străin în ochi, roșeață, iritație, durere, sensibilitate la lumină sau la vânt, secreții oculare sau cruste la nivelul genelor sau lăcrimare excesivă.

În momentul în care observați că ochiul se înroșește rapid, durerea nu dispare, sensibilitatea la lumină crește în loc să scadă, iar vederea voi este afectată, mergeți imediat la un medic; acestea sunt semnele și simptomele care trag un semnal de alarmă cu privire la afectarea corneei.

Atenție, în lipsa unui tratament eficient, afecțiunea poate duce la pierderea vederii!

Cauze

Bătrânețea este una dintre principalele cauze ale entropionului. Odată cu înaintarea în vârstă pielea își pierde din elasticitate, mușchii din jurul ochiului se slăbesc, iar tendoanele și ligamentele se relaxează (entropionul de involuție).

De asemenea, și țesutul cicatriceal poate duce la entropion (entropion cicatriceal).

Chiar dacă sună puțin ciudat, uscăciunea sau iritația ochilor poate cauza apariția entropionului. Și asta deoarece simptomele neplăcute cauzate de aceste probleme vă pot determina să încercați să alungați disconfortul frecând pleoapele sau strângându-le frecvent. Asta duce totodată la apariția unui spasm al mușchilor pleoapei și la întoarcerea marginii pleoapei spre interior (entropion spastic).

Infecțiile bacteriene, precum trahomul, pot face ca marginea interioară a pleoapei să devină aspră și dură. În ciuda faptului că o astfel de infecție este neobișnuită în țările dezvoltate, afectează anual milioane de oameni.

Nu în ultimul rând, amintim entropionul congenital, care poate fi prezent de la naștere. Acesta este poate cel mai rar întâlnit tip de entropion, când bebelușul se naște cu marginea pleoapei întoarsă spre interior.

Diagnosticare

Entropionul este relativ ușor de diagnosticat, în timpul unui examen de rutină. Alte teste adiționale nu sunt, de regulă, necesare.

În cazul în care entropionul a fost provocat de un țesut cicatriceal, medicul va examina și țesuturile care înconjoară ochiul, dar și interiorul pleoapei.

Identificarea cauzei entropionului va ajuta medicul să determine cel mai eficient tratament.

Tratament pentru entropion

Există mai multe metode prin care medicul oftalmolog poate trata entropionul. De asemenea, există și diferite tratamente (soluții) disponibile care pot ameliora simptomele și care pot proteja ochiul de efectele adverse ale bolii.

Lentilele de contact moi

Medicul vă poate face o astfel de recomandare pentru ameliorarea disconfortului și a durerii. Acestea sunt disponibile cu sau fără prescripție medicală.

Botox

O cantitate mică de botox injectată în pleoapă inferioară poate duce la întoarcerea marginii acesteia în afară. Acest tip de injectare poate avea un efect de până la 6 luni.

Banda adezivă sau copcile

Banda adezivă poate fi folosită pentru a repoziționa temporar pleoapa. În cazul în care banda nu este eficientă, medicul poate opta pentru coaserea pleoapei în propoziție favorabilă.

Intervenția chirurgicală

Medicul poate recomanda operația în momentul în care alte tratamente nu au dat rezultate. În funcție de cauza care a dus la această problemă, medicul va alege cea mai bună și potrivită metodă chirurgicală.

Surse:

American Academy of Ophthalmology

Medical News Today

Cleveland Clinic

Mayo Clinic

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate