cristalin artificial
  • 33

Un cristalin artificial înlocuiește lentila internă a ochiului cu ajutorul căreia imaginea este focalizată pe retină. Prin aceasta care ochiul reușește să vadă clar la toate distanțelele (acomodație). Cristalinul se află în spatele irisului. Odată cu înaintarea în vârstă, cristalinul natural se poate deteriora din diverse motive. Diabetul, traumatismele, expunerea neprotejată la soare, temperaturile extreme sau mediile toxice sunt principalii factori.

Cristalinul natural opacifiat poate fi înlocuit cu unul artificial, iar acest proces este în aproape 100% dintre cazuri un succes. Operația durează mai puțin de 10 minute și nu necesită spitalizare. Tehnica prin care cristalinul artificial este implantat, în clinicile noastre, se numește facoemulsificare. Cristalinele artificiale pot avea filtre de protecție a retinei, în unele cazuri chiar filtre suplimentare.

Tipuri de cristalin artificial

Cu timpul, ele au evoluat în performanțe. Cele care oferă performanțe reduse fiind mai ieftine, iar cele mai performante fiind mai costisitoare.

Cristalinul monofocal

Cristalinul monofocal este cristalinul artificial tradițional care a fost folosit în ultimele decenii. Cristalinele monofocale au aceeași putere de refracție în toate regiunile ochiului și, prin urmare, asigură o vedere bună la distanță. În cazul implantului de cristaline monofocale, pacientul are nevoie de ochelari pentru citit.

Cristalinul toric

Cristalinul toric este tot o lentilă monofocală, dar spre deosebire de cristalinele monofocale (care au aceeași putere în toate regiunile ochiului) cristalinele torice au putere diferită în unele regiuni, având drept scop corectarea astigmatismului. Ele sunt potrivite pentru pacienții care, în afară de miopie sau hipermetropie, suferă și de astigmatism (mai mult de 1,5 grade). Pentru ca acest cristalin artificial să ofere o vedere corectă, este necesară o configurație specifică și o atenție deosebită din partea medicului care îl poziționează. În cazul în care cristalinul toric nu este poziționat cu precizie maximă în interiorul capsulei, chiar dacă este vorba de o mică divergență, rezultatul final va fi o vedere neclară.

Cristalin artificial asferic

Cristalinul asferic reprezintă o avansare a lentilelor monofocale cu mai multe avantaje. În timp ce obiectivul monofocal tradițional este uniform sferic pe suprafață, lentilele asferice au o formă mai aplatizată spre margini. Acest design special are ca efect o vedere mai clară cu un constrast mai bun și oferă o vizibilitate mai bună, în special noaptea.

Cristalinul bifocal

Cristalinul bifocal a fost conceput pentru a facilita focalizarea atât la apropiere, cât și la distanță. Partea superioară a unei lentile bifocale a fost configurată pentru a se concentra asupra obiectelor din depărtare, iar partea inferioară a fost concepută pentru a focaliza obiectele de la apropiere (într-un interval de 30-35 cm). Astfel, persoanele cu cristalin bifocal implantat pot vedea clar la depărtare și la apropiere, dar nu pot vedea clar la o distanță medie. 

Acest tip de cristalin are marele dezavantaj că nu oferă o vedere clară în situația în care vrei să privești la televizor sau în ecranul calculatorului. Nevoia de a vedea clar la o distanță intermediară (50-60 cm) nu este acoperită de cristalinele bifocale, ci de cele multifocale.

Cristalinul multifocal

Cristalinul multifocal este vârful tehnologiei în privința lentilelor arficiale. Acesta oferă pacientului independență față de ochelari în majoritatea actităților zilnice. Cristalinul multifocal a fost creat cu scopul de a satisface cerințele focale pentru o gamă largă de distanțe (scurte, medii și lungi). Lentila multifocală are suprafața împărțită circular în mai multe zone cu puteri de focalizare diferite. Este precum o țintă, care de la centru spre margini are valori de focalizare diferite. Persoanele care optează pentru cristalinul multifocal nu mai poartă ochelari și se bucură de o vedere bună la apropiere, pe distanțe medii, cât și la distanțe mari. 

Principalul dezavantaj al acestui cristalin este reducerea sensibilității la contrast. Asta înseamnă că pacientul are o dificultate mai mare în a distinge obiectele mai îndepărtate în condiții în care iluminarea este diminuată sau prea intensă. Spre exemplu, șoferii care conduc pe timp de noapte, ar putea întâmpina dificultăți în a vedea marginile slab iluminate ale drumului.

Cristalin artificial multifocal toric 

Cristalinul multifocal toric este tot o lentilă multifocală cu aceleași proprietăți, însă este configurată  (prelucrată) pentru a corecta astigmatismul. 

Cum aleg un cristalin artificial potrivit 

Alegerea unui cristalin artificial potrivit este rezultatul unei colaborări excelente dintre medic, pacient și tehnologie. Cu ajutorul biometrului, medicii clinicilor I Care pot stabili ce cristalin ți se potrivește. În funcție de condiția ta medicală, dar și de stilul tău de viață sau de bugetul disponibil, medicul îți va recomanda un tip de cristalin. Decizia o luați împreună cu medicul ținând cont de toate informațiile (avantaje și dezavantaje) prezentate mai sus. 

Poți solicita informații suplimentare folosind pagina noastră de contact. Îți stăm la dispoziție și telefonic cu orice ai nevoie să știi pentru a lua cea mai bună decizie pentru vederea ta: 0372988488

33 Comments

  1. DANILA TATIANA
    28 noiembrie 2019 la 11:16

    In data de 27 xi 2019 am avut operatie de cataracta .Cristalinul folosit este implant foldabil toric (alcon)MINI TORIC READY .Vreau sa stiu daca are un termen de garantie…si daca este cazul sa fie schimbat dupa un numar de ani.MULTUMESC

    • I Care
      29 noiembrie 2019 la 9:50

      Odată ce sunt implantate, cristalinele artificiale nu au termen de expirare. De asemenea, nu se deteriorează după ce sunt implantate (decât în cazuri de traumatism sever la nivelul ochiului), așa că nu există termen de garanție.

  2. Ninel
    26 februarie 2021 la 17:15

    In data de 08-10-2020,am avut o interventie de inlocuire a cristalinului,cu unul artificial monofocal.Precizez ca am o retinopatie pigmentara si dupa 4 luni de la operatie nu am o vedere clara,este instabila,fara ochiul bun nu as poate sa focalizez o imagine,scrisul este curbat,ceata.Pot face o a doua operatie la acelasi ochi inlocuind prezentul cristalin artificial cu un altul?Va multumesc!

    • I Care
      9 martie 2021 la 14:52

      Înlocuirea cristalinului nu este recomandată. Vorbiți cu medicul curant pentru a găsi o soluție sau o ameliorare.
      Multă sănătate!

  3. Mihai
    19 aprilie 2021 la 8:48

    Am o miopie -2,25 cil. la ambii ochi. In cazul in care optez pentru un cristalin asferic, pentru vedere la distanta, care este distanta minima de la cate vederea este clara (sau acceptabila) de ex. pentru un scris cu marimea de 4-5 mm?

    • I Care
      19 aprilie 2021 la 16:38

      Vă recomandăm să optați pentru un cristalin toric pentru a scăpa de cilindrul pe care îl aveți deja și la aproape și la distanță. Veți rămâne cu ochelari la aproape în general pentru scrisul fin, dar este ceva tehnic.

      Multă sănătate.

  4. Grety
    20 aprilie 2021 la 10:27

    Ce semnifica VAo 07 la controlul ocular? multumesc…

    • I Care
      20 aprilie 2021 la 13:15

      VAO = Vedere ambii ochi
      0,7 – se referă la acuitatea vizuală.

      Așadar în cazul dumneavoastră vederea ambilor ochi este la 70%.

      Multă sănătate!

  5. bucataru
    12 mai 2021 la 12:34

    Buna ziua! Ma numesc Bucataru C.tin,Podu iloaiei Iasi,,telefon =o746825085= si E-mail=bucataructin@yahoo.com= si tatal meu in varsta de 84 de ani,la control efectuat la medic specialist oftamolog,a fost diagnosticat cu=Catarcata in evolutie=,recomandandu se Analize plus ex.cardiologic ,si pe 27.o5.2021,programat la inteventie chirurgicala,la Sp Providenta Iasi(vrea in prima faza,numai la un ochi).La consultatie i s a dat o Lista cu Pachete cristaline,diferite tipuri,in nr. de 5 si preturile aferente.Ce v as ruga,care cristalin ai este recomandat tatalui meu,avand in vedere si varsta si sa nu poarte ochelari,=1.Pachet cristalin monofocal-TORIC-.3000 ron,sau Pachet cristalin multifocal-EDOF-4.500 ron.,mai este si-EDOF-TORIC=5.000lei,cam scumpisor.Va multumesc !!!

    • I Care
      12 mai 2021 la 18:11

      Bună ziua,
      medicul curant este cel mai în măsură să dea o astfel de recomandare în funcție de analizele pe care i le-a făcut. Dintre cele 3 tipuri de cristaline despre care ați scris, trebuie să știți că doar cel multifocal poate oferi posibilitatea renunțării la ochelari. Este important să știți că depinde mult de istoricul pacientului, de afecțiunile sale…în funcție de acestea ar putea să scape sau nu de ochelari cu un multifocal. Cu alt tip de cristalin este sigur că va purta și ochelari.

      Multă sănătate.

  6. gigi
    11 august 2021 la 14:48

    Daca am implant monofocal la un ochi ,pot implanta multifocal la al doilea ochi?

  7. VAALY
    18 august 2021 la 7:27

    Buna ziua,
    Va rog sa-mi recomandati, in opinia Dumneavoastra, pentru un cristalin artificial multifocal toric, care este cel mai bun producator prezent in Romania. Multumesc anticipat pentru raspuns.

  8. Popov silvana
    22 ianuarie 2022 la 8:56

    Bună ziua,as dori sa știu dacă după operație de cataracta sau monofocala se interzice efortul și pt cat timp?

    • I Care
      26 ianuarie 2022 la 11:12

      Bună ziua.
      Atât cât v-a recomandat medicul care v-a operat. În principiu până la primul consult post operație trebuie să păstrați recomandările medicului. (fiecare caz are particularitățile lui, totuși).
      Multă sănătate.

  9. Aurel Paun
    28 ianuarie 2022 la 7:34

    INCAZUL VITRECTOMIEI STIIND CA TESUTULVITROS NU SE REFACE CUM SE COMPENSEAZA ACEST FAPT

    • I Care
      1 februarie 2022 la 11:28

      Prin introducerea de ser în ochi.

      Multă sănătate!

  10. George
    5 aprilie 2022 la 8:42

    Ce este cristalinul edit și care este diferența între edit și multifocale ?

  11. George
    5 aprilie 2022 la 8:43

    Edof ,scuze

    • I Care
      5 aprilie 2022 la 12:37

      EDOF (Extended Depth Of Focus = adâncime de câmp vizual extins). Acest tip de cristalin multifocal oferă vedere buna la distanta, cât si intermediar. E bine de știut că în unele cazuri poate fi nevoie de ochelari pentru apropiere. Totodată, oferă luminozitate și contrast ridicate.

  12. Broștiuc-Andone Mariana
    17 aprilie 2022 la 6:56

    Bună ziua! Dacă la un ochi ai implant de cristalin artificial monofocal asferic cu D: +24, la fel trebuie să fie și la al doilea ochi? Adică, tot cu D: +24? Dacă la al doilea ochi ai D: +23.5, care sunt consecințele? Vă mulțumesc!

    • I Care
      26 aprilie 2022 la 12:41

      Aceste dioptri sunt stabilite pe fiecare ochi de către medic ajutat de un aparat special care identifică dioptria de care ochiul are nevoie.
      Multă sănătate!

      • Broștiuc-Andone Mariana
        26 aprilie 2022 la 16:43

        Vă mulțumesc. La al doilea ochi mi s-a făcut implant de cristalin artificial monofocal asferic cu D: +23.5, deci o diferență de 0.5 dioptrii față de primul ochi! Un lucru este cert: nu văd cu ochiul drept, ultimul operat, la fel de bine cum văd cu ochiul stâng, primul operat! Au trecut 2 săptămâni de la operație și în tot acest timp am respectat cerințele.

        • I Care
          27 aprilie 2022 la 6:41

          Ați vorbit cu medicul dumnevoastră curant? În principiu ar trebui să așteptați cel puțin o lună pentru ca ochiul să se refacă, însă îl puteți înștiința pe medic despre disconfortul postoperator.
          Multă sănătate!

  13. Doru Oprea
    6 mai 2022 la 16:27

    Buna ziua! Exista posibilitatea de a se mai interveni in vreun fel pt ajustarea vederii in cazul unei operatii de cataracta OD, urmata de OS la interval scurt, in urma careia/carora s-au implantat 2 cristaline identice (Panoptix trifocal toric), cu rezultat foarte bun, insa vederea la OD pune anumite probleme la distante gen citit titrari filme, litere incomplet conturate/parca punctate, usor dublate… Multumesc!

    • I Care
      8 mai 2022 la 14:58

      Bună ziua,
      Despre riscurile și beneficiile unei a doua intervenții de schimbare de cristalin noi am scris pe larg aici – https://i-care.ro/inlocuirea-cristalinului-artificial-riscuri-si-avantaje/

      Vă recomandăm să stați de vorbă cu medicul care v-a operat și cunoaște situația dumneavoastră. El vă poate spune concret ce riscați și dacă beneficiile sunt mai multe.
      Multă sănătate!

  14. Trackback: Tipuri De Cristalin Artificial Pret - Elicad.space
  15. Vasily
    7 iunie 2023 la 15:16

    M am operat de cataracta,ochi drept,vedere bună, la trei săptămâni vederea a început sa scadă (o sa iau legătura cu oftalmologul) până atunci vă rog să-mi spuneți dvs dacă este ceva grav,am întrat în panica. Mulțumesc mult!

    • I Care
      8 iunie 2023 la 8:10

      Bună ziua, nu vă speriați. Ar putea fi doar o cataractă secundară care se rezolvă ușor. Citiți mai multe aici https://i-care.ro/cataracta-secundara-si-interventia-cu-laser-yag/
      Dacă ați respectat indicațiile medicului (v-ați ferit de praf și alte elemente care pot duce la infecție) nu are ce să fie grav.
      Multă sănătate.

  16. Ambrozie Lucaci
    26 ianuarie 2024 la 2:38

    Buna ziua!
    Am avut o cataracta congenitala la OD, operata la virsta de 11 ani, in 1981. Nu mi s-a implantata cristalin artificial si nu am vazut mai bine decit in trecut. Vederea la OS este excelenta si m-a ajutata sa vad normal pentru decenii. Am incercat cu lentila de contact si am avut o vedere de 66% la OD. Din nefericire, nu am suportat lentila de contact si am ramas cu ce aveam. Va intreb, ce sanse am sa vad mai mult de 66% cu OD dupa o operatie de implantare de cristalin? Multumesc!

    • I Care
      30 ianuarie 2024 la 10:52

      Bună ziua. Putem să vă dăm un pronostic și o recomandare doar după ce vă consultăm. Veniți cu bilet de trimitere la clinica noastră din București. Vă așteptăm cu drag.

  17. Ciohodaru Gabriela
    24 iunie 2024 la 9:30

    Bună ziua!
    Am cărată la ochiul stâng care trebuie operată , dar am și dmlv umedă care a fost tratată cu avânt în și aflibercept. În timpul operației de cataractă ar putea fi afectată și retina?
    Vă mulțumesc anticipat.

  18. Ciohodaru Gabriela
    24 iunie 2024 la 9:37

    Bună ziua
    Repet ceea ce am vrut să scriu anterior.
    Am cataractă la ochiul stâng, care trebuie operată ,dar am și dmlv umedă, tratată cu avastin și aflibercept. În timpul operației de cataractă ar putea fi afectată și retina?
    Vă mulțumesc anticipat.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate