riscul de cataracta redus de alimente
  • 0

Riscul de cataractă, sau de a dezvolta boala este mai ridicat în cazul anumitor persoane, dar apariția afecțiunii poate fi întârziată într-o oarecare măsură printr-o alimentație care îmbunătățește sănătatea ochilor.

Cataracta reprezintă poate cea mai frecventă afecțiune care aduce pacientul în cabinetul medicului oftalmolog. Boala apare cu precădere la persoanele în vârstă, dar și la femei care sunt predispuse la această boală din cauza schimbărilor hormonale cauzate de menstruație, sarcină sau menopauză.

Cataracta este reprezentată prin pierderea progresivă a vederii, cauzată de opacifierea lentilei naturale a ochiului (cristalin). Din nefericire, singurul tratament eficient pentru această afecțiune este intervenția chirurgicală prin care cristalinul natural este înlocuit de o lentilă artificială. După vârsta de 60-70 de ani, o astfel de intervenție chirurgicală devine aproape o necesitate.

Există însă și câteva vești bune. Acest tip de intervenție are șanse de reușită extrem de mari, complicațiile apar foarte rar, iar pacientul poate reveni la o viață normală în doar câteva zile.

În ciuda faptului că nu este o boală care poate fi prevenită complet, printr-o alimentație corectă, evoluția cataractei poate fi încetinită sau apariția acesteia poate fi întârziată.

Cea mai bună alimentație atunci când vine vorba de cataractă este cea bazată pe fructe și legume, bogată în antioxidanți precum vitamina C sau E. Aceștia luptă împotriva oxidării care poate cauza daune proteinelor și grăsimilor din cristalinul dumneavoastră.

Studiile au demonstrat că avem nevoie de 5 – 9 porții de fructe și legume pe zi pentru a ne menține sănătatea oculară. Fructele și legumele pe care le mâncăm trebuie să fie cât mai colorate pentru a conține cât mai mulți nutrienți.

Alimente bogate în vitamina C

  • cătina
  • citricele (lămâie, portocală, grepfrut)
  • fructe de pădure
  • ardei
  • roșii
  • varză de Bruxelles
  • broccoli
  • varză
  • conopidă

Alimente bogate în vitamina E

Vitamina E se poate găsi într-o mare varietate de alimente printre care:

  • uleiurile vegetale precum cel de rapiță, floarea soarelui, porumb, măsline, struguri sau soia
  • nuci și semințe
  • germeni de grâu

Mai mult decât atât avocado, căpșunele sau grepfrutul sunt alimente bogate în glutation, un antioxidant important care menține sănătatea oculară.

Iar poate cele mai importante atunci când vorbim despre prevenția cataractei sunt zeaxantina și luteina, două vitamine vitale, am putea spune, pentru ochi. Acestea conțin o cantitate mare de carotenoide, aflate, de asemenea, în lentila naturală a ochilor. Chiar dacă acestea se pot găsi și sub formă de suplimente alimentare, vă recomandăm totuși să consumați alimente bogate în zeaxantină și luteină cum ar fi:

  • alimente cu frunze verzi (spanac)
  • dovlecel
  • mazăre
  • dovleac
  • varză de Bruxelles
  • sparanghel
  • broccoli
  • salată verde
  • fistic
  • morcovi

În afară de toate acestea surse vegetale de vitamine care mențin sănătatea oculară, trebuie să facem referire și la pește, în special cel bogat în acizi Omega-3, care este cunoscut în prevenția sau încetinirea dezvoltării cataractei. Printre peștii bogați în Omega 3 amintim tonul, codul, somonul sau heringul.

Alimente care trebuie evitate pentru a reduce riscul de cataractă

Să nu credeți că vom face referire doar la alimentele pe care trebuie să le consumați! Dimpotrivă! Există și alimente pe care trebuie să le evitați cu orice preț dacă doriți să vă păstrați sănătatea oculară.

În primul rând, vorbim despre zahărul alb sau alți substituenți ai acestuia, cum ar fi siropul de porumb, care, de obicei, este produs din porumb modificat genetic. 

În al doilea rând este extrem de important să renunțați sau cel puțin să limitați pe cât de mult posibil consumul de alcool și asta deoarece studiile arată o legătură foarte strânsă între consumul de alcool și riscul de a dezvolta cataractă. Mai mult decât atât, acestea arată că șansele ca o persoană să dezvolte cataractă cresc proporțional cu cantitatea de alcool consumat.

Și chiar dacă nu este un aliment în sine, trebuie să atragem atenția cu privire la un obicei care crește semnificativ riscul de a vă îmbolnăvi de cataractă: fumatul. Fumul de țigară conține peste 7.000 de chimicale, care afectează puternic ochii. De asemenea, fumul poate schimba compoziția lacrimilor. Tocmai de aceea, riscul de a dezvolta cataractă este dublu în cazul pacienților care fumează câteva țigări pe zi și se triplează în cazul pacienților care depășesc 15 țigări pe zi. 

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate