cataracta congenitala
  • 0

Cataracta este în general asociată, în mentalul colectiv, cu persoanele în vârstă. Însă, nu doar persoanele trecute de prima tinerețe pot suferi de această afecțiune, ci și copiii. În unele cazuri, cataracta este prezentă încă de la naștere. Această afecțiune poartă denumirea de cataracta congenitală.

Atât la copii cât și la persoanele în vârstă, cataracta se manifestă prin opacifierea cristalinului. Aceasta duce la vedere încețoșată și, dacă nu este tratată corect, chiar la orbire.  La persoanele adulte, cataracta apare după ce, atât ochii, dar și vederea sunt perfect dezvoltate. În cazul acestora, vederea poate reveni total după operația chirurgicală. 

Atunci când vine vorba de copii, din cauza faptului că ochii acestora sunt în plină dezvoltare până în jurul vârstei de 10 ani, cataracta poate avea efecte grave asupra vederii lor pe termen lung. Însă, detectarea precoce și tratamentul prompt pot preveni pierderea permanentă a vederii la copiii cu cataractă congenitală. 

Cataracta congenitală este prezentă încă de la naștere și poate fi unilaterală (prezentă la un singur ochi) sau bilaterală, atunci când afectează ambii ochi. Cataractele bilaterale pot fi asimetrice, atunci când un ochi este mai afectat decât celălalt. 

În funcție de densitatea și locul opacifierii, este posibil ca această afecțiune să fie eliminată printr-o intervenție chirurgicală cât copilul are încă o vârstă fragedă, pentru a permite ochiului să se dezvolte normal și pentru a preveni pierderea vederii. Copiii a căror cataractă congenitală nu a fost descoperită la timp și nu a fost tratată sunt dispuși la a dezvolta o altă afecțiune oculară numită ”ochi leneș” sau ambliopie. 

În unele cazuri, cataracta congenitală afectează doar o mică parte a cristalinului, caz în care intervenția chirurgicală nu este justificată deoarece vederea este prea puțin afectată. 

Când și cum trebuie tratată cataracta congenitală?

Singurul tratament pentru cataracta congenitală este intervenția chirurgicală. Vârsta la care ar trebui făcută intervenția va fi stabilită de medicul oftalmolog. 

Odată ce cataracta este îndepărtată, pentru o dezvoltare normală a ochiului este vital ca vederea să fie corectată printr-o lentilă intraoculară implantată chirurgical (IOL), lentilă de contact sau ochelari de vedere. Fără una dintre aceste metode, ochiul va avea o vedere slabă, iar dezvoltarea normală a vederii va fi împiedicată.

În cazul în care copilului îi este implantată o lentilă artificială este posibil ca, odată cu creșterea, aceasta să necesite alte intervenții chirurgicale de schimbare din cauza eventualelor modificări ale vederii. 

Cauze

Cataracta congenitală poate apărea la nou născuți din mai multe motive, cum ar fi: 

  • Moștenirea genetică
  • Infecții
  • Probleme metabolice
  • Diabet
  • Reacții la diferite medicamente (Este dovedit faptul că, în cazul administrării anumitor antibiotice pe parcursul sarcinii cum ar fi tetraciclina, nou născutul poate prezenta cataractă congenitală)
  • Infecții în timpul sarcinii cum ar fi rujeolă sau rubeolă, varicelă, citomegalovirus, herpes simplex, zona Zoster, poliomielită, gripă, virus Epstein Barr, sifilis sau toxoplasmoză

În unele cazuri, bebelușii și copiii mai mari pot fi diagnosticați cu cataractă, numită și cataractă pediatrică. Cu toate acestea, s-a constatat că, în 40% din aceste cazuri, cataracta se dezvoltă în urma unui traumatism la nivel ocular.  Totodată, cataractele pediatrice pot fi cataracte congenitale care nu au fost identificate mai devreme, deoarece copilul nu a fost prezentat la niciun control oftalmologic până la acel moment.

Tipuri de cataractă congenitală:

  • Cataracta polară anterioară este bine definită, situată în partea anterioară a ochiului. Aceasta este de obicei asociată cu moștenirea genetică, în cele mai multe din cazuri fiind mică, neavând nevoie de intervenție chirurgicală
  • Cataracta posterioară reprezintă tot o opacifiere bine definită a ochiului, însă în spatele cristalinului
  • Cataracta nucleară este cel mai frecvent tip de cataractă și afectează partea centrală a cristalinului

Riscuri

În afară de ambliopie (ochi leneș), cataracta congenitală poate duce la alte probleme ale ochilor, cum ar fi nistagmusul, strabismul sau incapacitatea de a fixa privirea asupra unui obiect. 

Astfel de probleme pot afecta atât abilitatea de învățare, cât și personalitatea și aspectul, afectând în final întreaga viață a copilului. 

Tocmai de aceea vă recomandăm să efectuați copilului dumneavoastră primul examen oftalmologic la vârsta de 6 luni pentru a vă asigura că nu prezintă niciun fel de probleme. Următoarele examene oftalmologice ar trebui să fie efectuate la vârsta de 3 ani și 6 ani, înainte de a începe școala. Și bineînțeles, oricând copilul acuză probleme ale vederii, dureri de cap sau amețeli. 

 

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *