Sindromul Marfan
  • 0

Sindromul Marfan este o boală genetică rară care afectează țesutul conjunctiv, structura responsabilă pentru susținerea și rezistența mai multor organe și țesuturi din organism. Deși poate provoca modificări la nivelul sistemului osos și cardiovascular, afecțiunea are și manifestări oftalmologice importante, care pot influența semnificativ vederea.

Una dintre cele mai caracteristice probleme este deplasarea cristalinului, cunoscută sub numele de ectopia lentis. Persoanele cu sindrom Marfan pot dezvolta și miopie, astigmatism, cataractă la vârste tinere, glaucom sau dezlipire de retină. Unele dintre aceste complicații pot afecta permanent vederea dacă nu sunt identificate și tratate la timp.

Examinările oftalmologice periodice au un rol esențial atât în depistarea modificărilor oculare, cât și în prevenirea complicațiilor care pot pune în pericol funcția vizuală.

Ce este sindromul Marfan și de ce afectează ochii?

Sindromul Marfan este o afecțiune genetică determinată, în majoritatea cazurilor, de o mutație a genei FBN1, responsabilă pentru producerea unei proteine numite fibrilină-1. Aceasta contribuie la formarea și menținerea structurii țesutului conjunctiv, prezent în numeroase părți ale organismului.

La nivelul ochiului, fibrilina are un rol important în structura fibrelor care mențin cristalinul în poziția corectă. Aceste fibre, numite zonule ciliare, leagă cristalinul de corpul ciliar și îl ajută să rămână centrat în interiorul ochiului.

Atunci când țesutul conjunctiv este afectat de mutația genetică, fibrele care susțin cristalinul pot deveni mai slabe sau se pot întinde. În consecință, cristalinul își poate modifica poziția, iar capacitatea ochiului de a focaliza corect lumina este afectată.

Sindromul Marfan se transmite, de regulă, autosomal dominant, ceea ce înseamnă că o persoană diagnosticată are o probabilitate de 50% de a transmite mutația copilului. Există însă și cazuri în care boala apare în urma unei mutații genetice noi, fără antecedente în familie.

Ectopia lentis, una dintre cele mai importante manifestări oculare

Ectopia lentis reprezintă deplasarea cristalinului din poziția sa normală. Este una dintre cele mai caracteristice manifestări oftalmologice în sindromul Marfan și apare la aproximativ 60% dintre persoanele afectate, potrivit datelor prezentate în literatura medicală.

În mod normal, cristalinul este menținut în centrul ochiului cu ajutorul fibrelor zonulare. În sindromul Marfan, aceste fibre pot fi slăbite, iar cristalinul se poate deplasa treptat. De cele mai multe ori, deplasarea este parțială, însă în unele situații poate deveni mai importantă.

Modificarea poziției cristalinului afectează modul în care lumina este focalizată pe retină. Pacientul poate observa că vederea devine neclară, că imaginile sunt deformate sau că are dificultăți de focalizare.

Printre simptomele care pot apărea se numără:

  • vedere încețoșată sau fluctuantă;
  • dificultăți de focalizare la distanță sau de aproape;
  • vedere dublă la un singur ochi;
  • apariția unor imagini deformate;
  • modificări frecvente ale dioptriilor;
  • scăderea acuității vizuale.

Ectopia lentis poate apărea încă din copilărie, dar uneori devine evidentă mai târziu, în adolescență sau la vârsta adultă. Deplasarea cristalinului poate progresa în timp, motiv pentru care monitorizarea este importantă chiar și atunci când simptomele sunt discrete.

Miopia și astigmatismul în sindromul Marfan

Miopia este o altă manifestare oculară frecventă. Persoanele cu sindrom Marfan pot avea un glob ocular mai alungit decât în mod obișnuit, ceea ce favorizează apariția miopiei. Aceasta determină dificultăți în distingerea obiectelor aflate la distanță, în timp ce vederea de aproape poate rămâne relativ clară.

Astigmatismul poate apărea, de asemenea, ca urmare a modificărilor formei corneei sau a cristalinului. În această situație, lumina nu este focalizată într-un singur punct, iar imaginile pot părea deformate sau neclare.

Uneori, erorile de refracție sunt importante și necesită dioptrii mari pentru corectarea vederii. O altă problemă este că modificările pot evolua în timp, fiind necesară reevaluarea periodică a prescripției pentru ochelari sau lentile de contact.

La copii, identificarea și corectarea timpurie a acestor probleme sunt deosebit de importante. O diferență semnificativă de vedere între cei doi ochi sau o eroare de refracție necorectată poate favoriza apariția ambliopiei, cunoscută și sub numele de „ochi leneș”. Aceasta reprezintă o dezvoltare insuficientă a vederii la unul dintre ochi și poate avea consecințe de durată dacă nu este tratată în copilărie.

Sindromul Marfan crește riscul de dezlipire de retină

Una dintre complicațiile oftalmologice care necesită cea mai mare atenție este dezlipirea de retină. Aceasta apare atunci când retina, stratul sensibil la lumină din partea posterioară a ochiului, se desprinde de țesuturile care o susțin.

Persoanele cu sindromul Marfan au un risc mai mare de a dezvolta această problemă, în special în contextul modificărilor structurale ale globului ocular și al miopiei.

Dezlipirea de retină este o urgență oftalmologică. Fără tratament rapid, poate duce la pierderea permanentă a vederii la ochiul afectat.

Semnele de alarmă includ:

  • apariția bruscă a unor puncte negre sau a unor „musculițe” în câmpul vizual;
  • perceperea unor fulgere sau flash-uri luminoase;
  • apariția unei umbre sau a unei perdele întunecate în partea laterală a câmpului vizual;
  • scăderea bruscă a vederii.

Aceste simptome impun prezentarea imediată la un medic oftalmolog, chiar dacă nu sunt însoțite de durere. Diagnosticul și tratamentul precoce pot face diferența în ceea ce privește păstrarea vederii.

Cataracta și glaucomul, alte posibile complicații

Sindromul Marfan poate fi asociat și cu apariția cataractei la vârste mai tinere decât cele la care aceasta este întâlnită în mod obișnuit.

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului, structura transparentă care ajută la focalizarea luminii. Pe măsură ce acesta devine tulbure, vederea se poate deteriora progresiv. Pacientul poate observa încețoșarea imaginilor, sensibilitate la lumină, dificultăți de vedere pe timp de noapte și modificări ale percepției culorilor.

În funcție de severitate, cataracta poate fi monitorizată sau tratată chirurgical, prin îndepărtarea cristalinului opacifiat și înlocuirea acestuia cu un implant artificial. În cazul persoanelor cu sindromul Marfan, intervenția necesită o evaluare atentă, deoarece fibrele care susțin cristalinul pot fi afectate.

Glaucomul reprezintă o altă problemă care poate apărea la pacienții cu această afecțiune genetică. Boala afectează nervul optic și poate determina pierderea progresivă a vederii, de obicei fără simptome evidente în stadiile inițiale.

De aceea, măsurarea presiunii intraoculare și examinarea nervului optic sunt importante în cadrul controalelor periodice. Glaucomul poate necesita tratament cu picături oftalmice, proceduri laser sau intervenții chirurgicale, în funcție de tipul și stadiul bolii.

Cum se diagnostichează afectarea oculară în sindromul Marfan?

Consultul oftalmologic are un rol important în identificarea manifestărilor oculare și, uneori, poate fi primul pas care duce la suspiciunea de sindrom Marfan.

Examinarea include mai multe investigații, alese în funcție de vârsta pacientului și de simptomele prezente. Printre cele mai importante se numără:

Examinarea la biomicroscop: permite evaluarea structurilor din partea anterioară a ochiului și identificarea deplasării cristalinului. Pentru observarea corectă a poziției acestuia, medicul poate examina ochiul după dilatarea pupilei.

Determinarea dioptriilor: ajută la identificarea miopiei și astigmatismului și la stabilirea corecției optice necesare.

Măsurarea presiunii intraoculare: este importantă pentru depistarea glaucomului sau a unor modificări care pot favoriza creșterea presiunii în interiorul ochiului.

Examinarea fundului de ochi: permite evaluarea retinei și a nervului optic, fiind importantă mai ales pentru identificarea unor leziuni periferice sau a semnelor de dezlipire de retină.

Examinarea segmentului anterior și investigațiile imagistice: pot fi recomandate în situațiile în care medicul are nevoie de informații suplimentare despre poziția cristalinului sau despre structurile oculare.

Dacă sunt identificate modificări sugestive, oftalmologul poate recomanda evaluarea pacientului și de către un medic genetician sau cardiolog. Sindromul Marfan este o boală sistemică, iar diagnosticul nu se stabilește exclusiv pe baza manifestărilor oculare.

Cum se tratează problemele de vedere asociate sindromului Marfan?

Tratamentul depinde de tipul și severitatea afectării oculare. Nu toate persoanele cu sindromul Marfan au nevoie de intervenții chirurgicale, iar unele probleme pot fi corectate prin metode optice.

În cazul miopiei și astigmatismului, vederea poate fi îmbunătățită prin purtarea ochelarilor sau a lentilelor de contact, în funcție de recomandarea medicului.

Dacă deplasarea cristalinului este ușoară și vederea poate fi corectată suficient prin ochelari, intervenția chirurgicală poate să nu fie necesară imediat. În cazurile în care cristalinul este deplasat semnificativ și afectează vederea, medicul poate recomanda îndepărtarea acestuia și, în anumite situații, implantarea unui cristalin artificial.

Intervenția poate fi mai complexă decât o operație obișnuită de cataractă, deoarece fibrele care susțin cristalinul sunt slăbite. Alegerea tehnicii chirurgicale și a tipului de implant depinde de particularitățile fiecărui ochi.

Cataracta și glaucomul necesită tratamente specifice, în funcție de evoluția lor. În cazul dezlipirii de retină, poate fi necesară o intervenție chirurgicală urgentă pentru reaplicarea retinei.

Monitorizarea oftalmologică rămâne importantă indiferent de tratamentul ales. Chiar și după o intervenție reușită, pot apărea modificări care necesită controale și evaluări suplimentare.

Cât de des trebuie să meargă la oftalmolog persoanele cu sindrom Marfan?

Persoanele diagnosticate cu sindromul Marfan au nevoie de controale oftalmologice regulate, chiar dacă nu observă modificări ale vederii. Unele complicații, precum glaucomul sau anumite modificări ale retinei, pot evolua fără simptome evidente la început.

Evaluarea oftalmologică ar trebui efectuată cel puțin anual sau mai des, dacă medicul consideră necesar. La copii, controalele sunt importante pentru identificarea timpurie a miopiei, a deplasării cristalinului și a ambliopiei.

Frecvența examinării depinde de manifestările existente, de evoluția bolii și de eventualele intervenții efectuate. Pacienții care au ectopia lentis, miopie importantă, glaucom sau antecedente de dezlipire de retină pot avea nevoie de o supraveghere mai atentă.

Sindromul Marfan nu afectează vederea în același mod la toate persoanele. Totuși, identificarea precoce a modificărilor oculare și monitorizarea regulată pot contribui la prevenirea unor complicații grave și la păstrarea funcției vizuale pe termen lung.

Orice apariție bruscă a fulgerelor luminoase, a numeroaselor puncte negre în câmpul vizual sau a unei umbre care acoperă o parte din vedere necesită consult oftalmologic de urgență.

Sursă

AAO

NIH

aapos

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate