injecții intravitreene
  • 4

Injecțiile intravitreene reprezintă tratamentul ce constă în administrarea intravitreeană a unei anumite substanțe pentru a trata diferite afecțiuni oculare. Interiorul ochiului este format dintr-un lichid transparent, gelatinos, având consistența unui jeleu, situat între cristalin și retină. Acest lichid se numește umoare vitroasă sau umoare sticloasă. Injecțiile intravitreene sunt injectate de către medicul oftalmolog chiar în această umoare vitroasă, cel mai adesea pentru a trata diferite afecțiuni ale retinei, dar nu numai.

Cum se administrează?

Injecțiile intravitreene se administrează în condiții de perfectă asepsie, de obicei în sala de operație, după o anestezie locală topică. Procedura durează între 15 și 30 de minute. 

Primul pas constă în administrarea unor picături care au rolul de a dilata pupila. Când pupilele sunt dilatate total, pacientul este așezat întins pe spate,  într-o poziție cât mai confortabilă. Ochiul și genele sunt curățate cu o soluție pe bază de iod, după care pot fi administrate picăturile anestezice. În cazul unui număr mic de pacienți poate fi nevoie de o cantitate mică de anestezie injectabilă.

Pe toată perioada intervenției, un dispozitiv ajută ochiul să rămână deschis. Pacientului i se va cere să privească într-o direcție anume, care depinde de locul unde urmează a se face injectarea, moment în care medicamentul este administrat în partea albă a ochiului cu ajutorul unui mic ac. 

Injecțiile intravitreene nu sunt dureroase, pacientul simțind o ușoară presiune. Imediat după injectare,  este posibil ca medicul oftalmolog să decidă administrarea unor picături cu antibiotic. 

La ce folosesc injecțiile intravitreene

Injecțiile intravitreene sunt eficiente pentru a trata diferite afecțiuni oculare: 

  • Degenerescența maculară, care reprezintă deteriorarea maculei, fiind o boală oftalmologică în urma căreia vederea centrală este distrusă
  • Edemul macular, care constă în umflarea sau îngroșarea celei mai importante părți a retinei, macula, responsabilă de vederea centrală, clară
  • Retinopatia diabetică, termen general care descrie toate tulburările retinei cauzate de diabet
  • Uveita, care reprezintă inflamația învelișului mijlociu al globului ocular, numit și tract uveal
  • Obstrucția venoasă retiniană, afecțiune ce se manifestă printr-o blocare a circulației sângelui  la nivelul vaselor centrale retiniene, cât și la nivelul ramurilor vasculare ale acestora
  • Endoftalmita, care reprezintă inflamația severă din interiorul ochiului, cauzată, cel mai adesea, de o infecție.

Care sunt efectele secundare

Efectele secundare ale injecțiilor intravitreene apar rar, însă trebuie luate în calcul atunci când medicul oftalmolog le recomandă:

  • Durere
  • Sângerare (subconjunctivală sau hemoragie vitreană)
  • Dezlipire de retină
  • Inflamație
  • Infecție
  • Cataractă
  • Pierderea vederii (cauzată de unul din factorii de mai sus)
  • Distrugerea nervilor sau structurilor ochiului
  • Creșterea presiunii intraoculare cu distrugerea nervului optic
  • Abraziune corneană
  • Efecte adverse ale medicamentelor folosite
  • Pierderea ochiului (în cazuri extrem de rare)

Ce fel de medicamente se pot injecta?

  • Steroizi, pentru a reduce inflamațiile
  • Antibiotice
  • Antivirale
  • Antifungice

Înaintea intervenției

Discutați cu medicul oftalmolog despre toate efectele adverse. Comunicați-i acestuia dacă aveți probleme de sănătate, dacă luați medicamente și care sunt acestea și dacă aveți alergii de orice fel. 

După intervenție

Evitarea contaminării ochiului în ziua injectării este foarte importantă pentru o vindecare bună. În afară de această, medicul vă va sfătui să nu frecați sau să exercitați presiune asupra ochiului timp de câteva zile și vă va interzice înotul pentru cel puțin trei săptămâni.  

Unii pacienți se pot confrunta, în prima zi, cu senzația de corp străin în ochi. Această senzație poate apărea din cauza soluției pe bază de iod cu care a fost curățat ochiul înainte procedurii și nu ar trebui să dea motive de îngrijorare. În acest caz, lacrimile artificiale, de preferat sterile, ar putea ameliora senzația.

De asemenea, poate apărea o ușoară hemoragie subconjunctivală, care va dispărea în doar câteva zile. Cu toate acestea, ar trebui să contactați imediat medicul dacă experimentați unul dintre următoarele simptome:

  • Durere oculară sau disconfort 
  • Sensibilitate crescută la lumină
  • Scăderea acuității vizuale

Administrarea corectă a tratamentului prescris de medic pentru perioada imediat următoarea este vitală pentru sănătatea oculară.  

Repetarea procedurii

Este important să știți încă de la început că posibilitatea de a avea nevoie de o nouă injecție intravitreeană este destul de mare. Doar medicul oftalmolog vă poate spune numărul injecțiilor de care veți avea nevoie, însă acest lucru va fi, de obicei, hotărât după observarea evoluției ochiului în urma primei doze de tratament.

4 Comments

  1. Heresanu
    13 iulie 2023 la 17:08

    Într-un final este tratabilă această afecțiune a ochiului?Am făcut 5 injecții cu avastin, 5 cu …cialon nu mai rețin cum se numește,3 cu ultima creație Enya sau cam așa ceva.După Avastin vederea și-a revenit 85% dar acum 1 și 1/2 iar am început să nu mai disting locul unde mă uit. Credeți totuși că mai există leac?

    • I Care
      14 iulie 2023 la 11:02

      Bună ziua, nu ne putem da o părere fiindcă nu avem datele problemei în cazul dumneavoastră. Doar în urma unei consultații atente putem vedea ce se poate face.

      Multă sănătate!

  2. Costin
    12 februarie 2024 la 17:02

    Bună seara,
    Am făcut operație de cataractă la ambii ochi, iar după patru săptămâni, la control, (15 ian.2024) s-a constatat la OD degenerescență vitreană, pentru care mi s-a recomandat tratament cu VITREOXIGEN, trei luni. Dar nu simt nici o îmbunătățire. Am 76 ani. Mai pot spera în vindecare? Mulțumesc frumos.

    • I Care
      13 februarie 2024 la 22:39

      Bună ziua. Vă recomandăm să urmați sfaturile medicului curant și să luați tratamentul așa cum v-a fost prescris. Dacă la finalul lui nu vedeți îmbunătățiri să comunicați asta medicului. Dacă doriți totuși să aveți și o a doua opinie medicală vă putem ajuta doar în cadrul unei consultații.
      Multă sănătate!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate