ochii copiilor ecrane
  • 0

Copiii și ecranele par de nedespărțit în ziua de astăzi. În special în aceste zile când o bună parte din cursuri sunt susținute online din cauza pandemiei cauzate de coronavirus, iar copiii petrec foarte multe ore în fața ecranelor. Tocmai de aceea este extrem de important ca părinții să știe și să înțeleagă riscurile la care sunt expuși cei mici și să limiteze, atât cât se poate, aceste riscuri.

Potrivit Common Sense Media, copiii sub opt ani petrec mai mult de două ore pe zi în fața ecranelor. În cazul copiilor între opt și zece ani, timpul se triplează, ajungând la mai mult de 6 ore pe zi. Iar timpul petrecut de copiii de gimnaziu și liceu  în fața ecranelor crește până la 9 ore pe zi. 

Riscurile la care sunt expuși 

”Sindromul vederii la calculator” (SVC) 

Reprezintă un cumul de simptome cauzate de folosirea calculatorului, tabletei sau a telefonului mobil pentru o perioadă lungă de timp. Nu sunt dovezi care să demonstreze că timpul prelungit la calculator produce leziuni oculare pe termen lung. Însă cu siguranță poate avea efecte pe termen scurt, printre care putem enumera:

Miopia

Experții sunt de părere că, petrecerea unui timp îndelungat în fața computerului, în special în cazul copiilor, crește semnificativ riscul de a dezvolta miopie. Prevalența miopiei a crescut semnificativ în ultimele decenii și această tendință coincide cu utilizarea crescută a computerelor și dispozitivelor digitale de către copii, scrie allaboutvision.com.

Probleme cauzate de lumina albastră

Lumina albastră (LED) este generată de computere, tablete, telefoane de ultima generație, și toate celelalte dispozitive. Mulți cercetători susțin că expunerea îndelungată la astfel de lumină crește riscul de a dezvolta, mai târziu în viață, boli grave oculare, cum ar fi degenerescența maculară. 

Postură incorectă și nesănătoasă

Pe lângă problemele oculare care pot surveni în cazul folosirii îndelungate a computerului, copiii pot adopta o postură a spatelui nesănătoasă. În timp, aceasta poate duce la probleme serioase  cum ar fi: scolioză, cifoză, torticolis, hiperlordoză lombară sau cervicală, sau rectitudinea coloanei, contracturi musculare, tulburări circulatorii, tulburări respiratorii, complicații tardive cum ar fi spondiloza sau artroza, etc.

Ce putem face

Din păcate, gândirea că un copil poate renunța total la folosirea tehnologiei moderne este nerealistă. Motiv pentru care este necesar să învățăm să controlăm expunerea copiilor în fața ecranelor pentru a micșora cât mai mult riscurile și probleme oculare cauzate de folosirea dispozitivelor.

1. Pauzele vizuale frecvente

Una dintre cele mai bune metode pentru a preveni oboseala ochilor este regula ”20-20-20”. Tot ce trebuie să faceți este să îl învățați pe cel mic ca la fiecare 20 de minute să își desprindă ochii din ecran și să privească un obiect aflat în depărtare, la cel puțin 20 de picioare (6 metri), pentru 20 de secunde. 

Pe lângă faptul că acest obicei banal, am putea spune, relaxează mușchii oculari, reduce și riscul de a dezvolta miopie. 

2. Îmbunătățirea posturii

Pauza făcută pentru a relaxa ochii este numai bună și pentru a îmbunătăți postura. Învățați copiii să îndrepte spatele, gâtul și umerii și să mențină poziția atât de mult cât pot. Mișcarea capului dintr-o parte în alta poate, de asemenea, reduce tensiunea musculară și oboseala.

Dacă este posibil, ar fi ideal ca cei mici să se ridice și să facă și câțiva pași în timpul pauzelor, scrie allaboutvision.com.

3. Evitarea luminii albastre

În prezent, studiile nu sunt foarte clare cu privire la efectul luminii albastre asupra ochilor copiilor. Cu toate acestea, este bine să tratăm această problemă cu prudență.

Astfel, pentru a proteja ochii celor mici, putem achiziționa ochelari, chiar fără dioptrii, cu protecție împotriva luminii albastre generate de dispozitive. 

4. Programați un examen ocular anual

Un control ocular anual este vital pentru a păstra o bună sănătate a ochilor copiilor. Tot ce trebuie să faceți, înainte de începerea școlii, este să mergeți cu cel mic la un medic oftalmolog. Este singurul mod în care pot fi detectate diferite afecțiuni și tratate corect și la timp. 

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate