frig afectare ochi
  • 0

Frigul este și el unul dintre factorii care afectează ochii, pe lângă razele UV ale soarelui, lumina albastră a ecranelor, ori medicamentele. Simptomele care apar odată cu frigul pot fi variate, iar tratamentele de asemenea. 

Iată câteva probleme cu care vă puteți confrunta în sezonul rece, din cauza frigului:

Sindromul ochilor uscați

Uscăciunea ochilor este cel mai frecvent simptom cu care se confruntă pacienții în timpul sezonului rece. Aerul rece și aerul interior încălzit au o umiditate mai mică decât alte medii. Pe lângă pielea uscată și buzele crăpate, ochii sunt la fel de afectați de aerul uscat. Simptomele se înrăutățesc considerabil atunci când ochii sunt expuși la vânt. Tocmai de aceea este posibil ca medicul să vă recomande un tratament, cum fi folosirea lacrimilor artificiale. De asemenea,  puteți minimiza efectele frigului asupra ochilor consumând cel puțin 2 litri de apă pe zi și crescând aportul de Omega 3. Totodată, puteți folosi un umidificator în camera în care obișnuiți să stați pentru a îmbunătăți calitatea aerului. 

Lăcrimarea excesivă

În timp ce unele persoane se confruntă cu lipsa lacrimilor pe timpul iernii, altele suferă de lăcrimare excesivă. Lacrimile în exces pot apărea din cauza aerului rece, a vântului sau chiar a alergiilor sezoniere. Atunci când vă confruntați cu astfel de probleme, vizitați medicul oftalmolog pentru a determina cauza exactă.

În cazul în care ochii încep să curgă imediat ce ieșiți în frig sau când bate vântul, purtați ochelari de soare sau chiar ochelari de vedere pentru a vă proteja. Dacă problemele continuă chiar și când sunteți în interior, puteți încerca medicamente antialergice și picături de ochi pentru a trata alergiile sezoniere, la recomandarea medicului. Dacă nu puteți stabili cauza și toate măsurile nu au niciun efect, în special dacă simptomele devin deranjante și vederea vă este afectată, consultați imediat un medic oftalmolog. 

Sensibilitatea la lumină

În ciuda faptului că cerul pare întunecat și mohorât pe timpul iernii, zăpada și gheața creează multe suprafețe reflectorizante care cresc dramatic cantitatea de lumină. Dacă aveți ochii sensibili, este posibil să simțiți disconfort la nivel ocular, nevoia de a clipi mai des, și alte simptome în lumina strălucitoare a iernii. 

Unele persoane pot dezvolta o sensibilitatea crescută la lumină (fotofobie) pe timpul iernii, din cauza unei afecțiuni numite “orbirea zăpezii” (fotokeratita). Și asta deoarece zăpada reflectă mai mult de 80% din razele ultraviolete care ajung la nivelul ei. Fotokeratita este prezentă în special la cei care practică sporturi de iarnă și la alpiniști și se manifestă prin dureri oculare, roșeața ochilor, senzație de corp străin în ochi, senzație de arsură, vedere încețoșată, lăcrimare excesivă. Tocmai de aceea este extrem de importantă protejarea ochilor cu ochelari de soare cu protecție anti UV pe toată perioada iernii.

Roșeața ochilor

Frigul poate provoca roșeață, sensibilitate și inflamații în zona ochilor. Unele persoane pot prezenta chiar și pleoape umflate. De asemenea, pot apărea spasme ale ochilor sau ticuri involuntare la nivelul ochilor dacă aceștia sunt foarte iritați. Pentru a reduce disconfortul ochilor inflamați puteți aplica comprese reci și umede. Dacă disconfortul persistă, nu ezitați să contactați un medic oftalmolog.

Modificări ale vederii la frig

În timp ce multe probleme de sănătate ale ochilor apar din cauza luminii puternice sau din cauza umidității reduse, unele persoane pot experimenta afecțiuni oculare mai grave din  cauza frigului. Temperaturile scăzute contractă vasele sanguine oculare și din jurul ochilor, motiv pentru care pot apărea modificări ale vederii cum ar fi vedere încețoșată sau chiar vederea dublă. Aceste modificări apar însă rar, în special la expunere îndelungată la temperaturi sub limita înghețului. 

Dacă experimentați astfel de simptome, intrați la căldură cât mai curând posibil. În cazul în care vederea nu revine la normal în 30 de minute, mergeți imediat la un medic oftalmolog. Acesta poate folosi picături care să readucă la normal vasele sanguine de la nivelul ochiului. 

În general, odată cu creșterea temperaturilor, toate aceste simptome ar trebui să dispară.
Însă dacă persistă, va recomandăm să consultați un medic oftalmolog, deoarece este posibil ca simptomele să aibă alte cauze mai serioase și să aveți nevoie de un tratament adecvat. 

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate