- Îngrijirea ochilor
-
by I Care
”Sindromul vederii la calculator” este o afecțiune pentru care din ce în ce mai multe persoane se prezintă în cabinetul medicului oftalmolog. De fapt, sindromul vederii la computer (SVC) reprezintă un cumul de simptome cauzate de folosirea calculatorului, tabletei sau a telefonului mobil pentru o perioadă lungă de timp. Cele mai afectate sunt, în special, persoanele care lucrează în fața ecranului timp de mai multe ore pe zi. Cercetările spun că între 50% și 90% dintre acestea se vor confrunta, de-a lungul timpului, cu cel puțin o parte dintre simptome.
Mai grav este că, în afară de adulții care sunt obligați de împrejurări să petreacă timp în fața ecranului, din ce în ce mai mulți copii se prezintă la medic cu diferite simptome asociate sindromului și asta deoarece petrec multe ore la diferite jocuri sau alte activități on-line.
Cauze pentru sindromul vederii la calculator
Atunci când lucrăm la calculator, ochii trebuie să focalizeze și să refocalizeze tot timpul. Aceștia se mișcă înainte și înapoi în timp de citim. Este posibil să fim nevoiți să privim în hârtii, după care din nou în ecran. Ochii trebuie să reacționeze constant la imagini în mișcare, schimbând continuu focalizarea, în timp ce trimit semnale rapide creierului. Toate aceste acțiuni obosesc, în primul rând, mușchii oculari. Și ca și când acest lucru nu ar fi de ajuns, ecranul poate avea un contrast necorespunzător, o slabă iluminare, sau diferite reflexii de lumină. Să nu mai vorbim despre o distanță necorespunzătoare faţă de monitor. Și ca totul să fie complet, este binecunoscut faptul că, atunci când lucrăm în fața calculatorului, clipim mult mai rar decât în mod normal. Asta face ca mucoasa ochilor să se usuce și să aibă de suferit.
Însă atunci când toate aceste cauze sunt însoțite și de probleme ale vederii necorectate corespunzător, totul poate deveni mult mai grav.
Pe de altă parte, munca la calculator devine mai grea o dată cu înaintarea în vârstă, atunci când lentila naturală a ochiului nu mai este atât de flexibilă, motiv pentru care apare presbiopia.
Simptome ale afecțiunilor oftalmologice cauzate de munca la calculator
Nu sunt dovezi care să demonstreze că munca la calculator produce leziuni oculare pe termen lung. Însă cu siguranță poate avea efecte pe termen scurt. Iată câteva dintre ele:
- Vedere încețoșată
- Vedere dublă
- Ochi roșii, iritați
- Sindromul ochilor uscați
- Dureri de cap
- Dureri de ceafă sau de spate
În cazul în care aceste simptome nu sunt tratate, este posibil să vă afecteze mai mult decât ați putea crede. Inclusiv performanța profesională poate fi afectată.
Sfaturi pentru cei care stau prea mult la calculator
Câteva schimbări în modul de lucru pot ameliora simptomele și pot preveni alte probleme
- Schimbați luminozitatea din cameră pentru a reduce efectul pe care ecranul îl are asupra ochilor dumneavoastră. Nu lăsați lumina ferestrei să reflecte în ecranul calculatorului. În cazul în care aveți posibilitatea, achiziționați un regulator de lumină, pentru ca aceasta să nu fie prea strălucitoare. Sau cumpărați o lampă de birou care să propage lumina egal, pe toată suprafața. De asemenea, puteți folosit un filtru de protecție pentru monitor
- Reorganizați biroul. Poziția ideală este ca ecranul să fie ușor mai jos decât ochii dumneavoastră și la o distanță de 50 – 70 cm. Nu trebuie să întindeți gâtul sau să strângeți din ochi pentru a vedea ce este pe ecran.
- Utilizați regula „20-20-20-20”: la fiecare 20 de minute trebuie să clipiţi de 20 de ori, iar apoi să luaţi ochii de la monitor timp de 20 de secunde şi să vă concentraţi privirea pe un obiect aflat la 20 de picioare (6 metri) distanță.
- Schimbați setările calculatorului, după cum vă simțiți confortabil. Ajustați luminozitatea, contrastul și font-ul până găsiți un mod care vi se potrivească.
- Și nu în ultimul rând, mergeți la medicul oftalmolog pentru vizita anuală. Este posibil ca dioptriile să se schimbe pe parcursul unui an sau să aveți nevoie de prescrierea unor ochelari. De asemenea, dacă prezentați simptome însă nu aveți nevoie de dioptrii, este posibil ca medicul să vă sugereze lentile anti-reflex pentru a minimaliza efectul pe care calculatorul îl are asupra ochilor dumneavoastră