retinopatia diabetica
  • 0

Retinopatia diabetică reprezintă deteriorarea retinei din cauza complicațiilor diabetului zaharat. Din păcate, vorbim despre o afecțiune care, lăsată netratată, poate duce la orbire. Însă această orbire poate fi exclusă în cazul în care pacientul merge la controale regulate și urmează îndeaproape atât indicațiile medicului oftalmolog, cât și tratamentul pentru diabet. 

Ce este retinopatia diabetică

Retinopatia diabetică este o complicație a diabetului zaharat, prin care vasele sanguine din retină sunt afectate mai mult sau mai puțin. Retina reprezintă membrana care acopera faţa internă a ochiului, conţinând celulele ce permit captarea semnalului luminos. 

Este prima cauză de orbire din Statele Unite. Simptomele includ vedere încețoșată, dificultate în a distinge culorile, senzația de corpuri plutitoare în ochi și, nu în ultimul rând, orbire. Persoanele care suferă de diabet zaharat ar trebui să facă cel puțin un control anual pentru a evalua situația ochilor.

Există intervenții chirurgicale care pot trata simptomele, însă tratamentul corect al diabetului și observarea simptomelor timpurii sunt cele mai eficiente metode de a preveni retinopatia diabetică.

Există două tipuri de retinopatie diabetică

La nivel mondial, 285 de milioane de persoane care suferă de diabet prezintă simptome ale retinopatiei. Iată cele două tipuri de retinopatie diabetică:

  • Retinopatia non-proliferativa diabetica este o formă mai blândă a retinopatiei diabetice, fiind, de obicei, asimptomatică;
  • Retinopatia diabetică proliferativă este cel mai avansat stadiu al retinopatiei diabetice și reprezintă formarea unor noi și anormale vase sanguine în retină.

Simptome

Retinopatia diabetică este, cel mai adesea, asimptomatică în stadiile incipiente ale bolii. În cele mai multe cazuri, afecțiunea este descoperită într-un stadiu avansat, când simptomele devin vizibile. Din păcate, în unele cazuri, singurul simptom care apare este o pierdere bruscă și totală a vederii.  Printre simptome, putem enumera:

  • vedere încețoșată
  • dificultate în a distinge culorile
  • puncte sau dâre colorate sau negre care dau pacientului senzația de corpuri plutitoare în ochi
  • pete negre care blochează vederea pacientului
  • dificultate în vedere pe timpul nopții
  • pierdere bruscă și totală a vederii

Retinopatia diabetică afectează, de cele mai multe ori, ambii ochi. 

Complicații

  • Hemoragia corpului vitros, are loc atunci când un vas de sânge nou format se scurge în gelul vitros, oprind lumina să ajungă la retină. Simptomele includ pierderea vederii sau sensibilitate la lumină (fotofobie), sau doar corpuri plutitoare în cazurile ușoare. Este o complicație care trece de la sine, în cazul în care nu afectează retina
  • Dezlipirea de retină. Țesutul cicatriceal poate împinge retina, dezlipind-o de pe spatele ochiului. Simptomele includ senzația de corpuri plutitoare, flash-uri luminoase sau fâșii de lumină și o pierdere severă a vederii
  • Glaucomul. Drenarea normală a lichidului din ochi poate fi blocată de vasele sanguine nou formate. Blocajul duce la o presiune intraoculară peste nivelul suportat de nervul ochiului, ceea ce poate duce chiar la distrugerea acestuia și la pierderea vederii. 

Cauze

Toate persoanele care suferă de diabet sunt expuse riscului de a dezvolta retinopatie diabetică. Cu toate acestea, există câteva motive pentru care unele persoane sunt mai expuse decât celelalte:

  • cele care nu își controlează corect valorile glicemiei,
  • hipertensivii,
  • persoanele care au un colesterol crescut,
  • femeile însărcinate,
  • fumătorii,
  • persoanele care suferă de diabet de o perioadă lungă de timp.

Diagnosticare

Pentru a putea examina retina, medicul dumneavoastră oftalmolog vă va administra picături pentru a dilata pupila. 

De asemenea acesta vă poate recomanda o angiografie fluorescentă, prin care poate vedea exact în ce stare se află retina dumneavoastră. Pentru asta, un lichid galben fluorescent vă va fi injectat într-o venă, de obicei a brațului. În timp ce lichidul circulă prin toate vasele sanguine, o cameră specială fotografiază retina. Aceste fotografii pot dezvălui dacă vreunul din vasele sanguine este blocat sau dacă din el se scurge fluid. De asemenea, pot arăta dacă sunt crescute vase anormale în retină. 

Tomografia în coerența optică (OCT) este o altă metodă eficientă de diagnosticare a retinopatiei diabetice. Un aparat scanează retina și oferă imagini detaliate cu privire la grosimea acesteia. Astfel, medicul poate măsura edemul macular. 

Tratament pentru retinopatia diabetică

Tratamentul corect al diabetului și al tensiunii arteriale este cel mai eficient în a preveni retinopatia diabetică. Există câteva forme de tratament ale acestei afecțiuni:

Injecții intra-oculare

Sunt injecții cu anumite substanțe, printre care putem aminti Avastin, care reduc edemul macular, previn pierderea vederii și o îmbunătățesc. Acestea sunt administrate la nivel ocular, în condiții de strictă asepsie. Pe de altă parte, medicul oftalmolog vă poate recomanda corticosteroizii, administrați tot ca injecții intra sau peri-oculare. 

Intervenția chirurgicală cu laser

Acest tratament poate fi eficient în cazul hemoragiilor sau a vaselor care se scurg în lichidul vitros. De asemenea, poate reduce edemul macular. Medicii îl pot folosi pentru a micșora vasele sanguine crescute anormal și pentru a preveni reapariția lor. Uneori, este nevoie de mai multe ședințe de tratament.

Vitrectomia

Se recomandă doar în cazurile avansate de retinopatie diabetică. Operația constă în scoaterea vitroasei, gelul transparent care se află în centrul globului ocular, între cristalin și retină. Acest lucru permite luminii să pătrundă corect către retină.

Prevenție

Din păcate, nu există un secret care vă poate ține la distanță de retinopatia diabetică. Însă, dacă diabetul și tensiunea arterială sunt tratate corect, există șanse mari ca ochii dumneavoastră să rămână sănătoși pentru o perioadă lungă de timp. 

Și să nu uităm controlul oftalmologic regulat, prin care starea retinei poate fi evaluată. Medicii noștri oftalmologi vă stau la dispoziție cu cele mai bune tratamente și sfaturi pentru o vedere sănătoasă.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate