- Îngrijirea ochilor
-
de I Care
Toxoplasmoza este o afecțiune determinată de infecția cu parazitul Toxoplasma gondii (T. gondii). Mai exact, este o infecție a globului ocular, afectând în principal retina.
Toxoplasma gondii este un parazit grupat în trei genotipuri:
- tipul II-I este frecvent la animale
- tipul II- este asociat cu infecția cronica la om
- tipul I- în special în toxoplasmoza congenitală
În ciuda faptului că parazitul este rar prezent la adulții sănătoși, poate face ravagii în cazul pacienților cu imunitate scăzută sau în rândul bebelușilor, care se pot infecta intrauterin.
Infectarea se face, cel mai frecvent, de la pisicile bolnave. Mai exact, parazitul este transmis prin excremente de la pisica. Mai rar, infectarea cu toxoplasmoză se poate face prin carne fiartă insuficient, având în vedere că poate fi prezentă și la porci, vaci, șoareci și oi. Cea mai periculoasă însă este infecția transmisă de la mamă, la făt, deoarece poate pune viața acestuia în pericol.
Simptome ale toxoplasmozei oculare
În trecut, se credea că toxoplasmoza oculară este practic o reactivare a toxoplasmozei congenitale, dobândite transplacentar de la mamă. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, s-a demonstrat că infecțiile dobândite apar mai frecvent decât s-ar fi crezut.
Toxoplasmoza este, de regulă, asimptomatică. Este auto-limitată, neavând nevoie de vreun tratament aparte.
Infecția cu toxoplasmoză care afectează ochii atacă, de obicei, retina. În ciuda faptului că, în cele mai multe cazuri, dispare fără tratament, parazitul se poate reactiva într-un moment de scădere a imunității și poate da simptome cum ar fi dureri oculare, vedere încețoșată și, în cazuri extrem de rare, leziuni oculare care pot duce până la orbire.
Problema mai mare apare însă la făt și la persoanele cu imunitate scăzută, unde infecția se manifestă mult mai sever.
Toxoplasmoza congenitală
Toxoplasmoza congenitală apare la bebelușii infectați transplacentar. Pe lângă simptomele grave care pot apărea (hidrocefalie, retard mintal, convulsii, calcificări intracraniene, probleme digestive), în 80% din cazuri la nivel ocular poate apărea corioretinita bilaterală, afectând atât coroida, cât și retina.
Mai mult decât atât, bebelușii pot suferi complicații, cum ar fi glaucomul, cataracta, strabismul, uveita, nistagmusul sau atrofia optică. Este posibil ca la nivelul retinei să apară cicatrici care pot afecta acuitatea vizuală a bebelușilor.
Toxoplasmoza dobândită
Simptomatologia toxoplasmozei dobândite depinde de vârsta pacientului, de localizare, de dimensiune și de severitatea retinocoroiditei.
Toxoplasmoza este cea mai frecventă cauză de uveită posterioară la pacienții sănătoși. Afectarea fundului de ochi poate fi o descoperire întâmplătoare, la examinări de rutină. Acesta poate fi chiar primul semn de infectare.
Manifestările includ senzația de corpuri plutitoare, vedere încețoșată, fotofobie, durere oculară și iritație. De asemenea, scăderea acuității vizuale poate apărea atunci când macula este afectată sau în urma unei inflamații severe a corpului vitros. Persoanele cu imunitate scăzută pot avea și alte simptome, atipice bolii.
Diagnosticare
Un simplu examen al fundului de ochi poate evidenția clar leziunea de bază, mai exact focarul de retinocoroidită.
Un diagnostic corect se poate pune în baza simptomatologiei și în baza acestui examen de ochi. De asemenea, la bebeluși, se vor determina anticorpii materni și fetali (testul de colorație Sabin-Feldman, testul de aglutinare directă, testul de fluorescență indirectă).
Tratament pentru toxoplasmoza oculară
Scopul tratamentului este de a opri înmulțirea parazitului în perioada activă a retinocoroiditei și de a reduce, atât cât se poate, deteriorarea retinei și a nervului optic.
Un tratament corect are la bază o colaborare bună între medicul oftalmolog și medicul infecționist și constă în asocierea unor medicamente antiparazitare.
Tratamentul însă, fiind unul puternic, include și riscuri, motiv pentru care pacientul trebuie monitorizat săptămânal. Din păcate, la femeile însărcinate, tratamentele nu au fost îndeajuns testate și nu sunt recomandate.
În unele cazuri grave, este necesară intervenția chirurgicală pentru a micșora efectele complicațiilor care apar din cauza bolii.
În concluzie, în ciuda faptului că este o boală aparent banală pentru unele persoane, pentru altele devine extrem de gravă. Tocmai de aceea, un tratament corect poate face minuni pentru vederea pacienților bolnavi. Așadar, nu întârziați să faceți o programare la medicul oftalmolog imediat ce observați o schimbare în vederea dumneavoastră!