- Îngrijirea ochilor
-
de I Care
Cuprins
Hidratarea ochilor nu este necesară doar în sezonul cald. Deși de cele mai multe ori nu știm, majoritatea dintre noi ne confruntăm, cel puțin în anumite perioade, cu sindromul ochilor uscați.
Ne dăm seama relativ greu de acest lucru deoarece simptomele produc doar disconfort, pe care nu foarte mulți dintre noi îl luăm în seamă. Așadar, dacă vă confruntați cu senzația de arsură la nivel ocular, senzația de corp străin în ochi, roșeață oculară, mâncărime oculară, sau oboseală la nivelul ochilor, este foarte probabil să suferiți de sindromul ochilor uscați.
Din nefericire, vorbim de o problemă extrem de frecvență întâlnită în rândul persoanelor de toate vârstele. Și asta deoarece vremurile în care trăim conduc la uscăciunea mucoasei ochiului. Timpul îndelungat petrecut în fața dispozitivelor sau în fața televizorului, aerul condiționat din mașină sau din casă, alergiile, anumite medicamente, vântul, fumul, lipsa anumitor vitamine din organism, sunt doar câteva dintre cauzele care duc la uscăciune oculară. Iar lista este mult mai lungă.
Din nefericire, nu putem să ne ferim de toți acești factori care duc la uscăciunea ochilor. Dar dacă învățăm să controlăm problema și să ne hidratăm, din toate punctele de vedere, așa cum trebuie, mare parte din problemă este rezolvată.
Poate vă întrebați cum putem să hidratăm ochii. Să știți că nu este greu. Dimpotrivă chiar, ochii pot fi hidratați respectând câteva reguli banale.
De ce este importantă hidratarea ochilor
Ținând cont de faptul că organismul conține 70% apă, este foarte clar că fiecare organ funcționează bine doar atunci când este hidratat. La fel și ochii. Trebuie să știți că lacrimile nu apar doar atunci când plângem. Acestea sunt prezente permanent pe suprafața oculară, spălând orice impuritate, curățând ochiul și ținându-l departe de bacterii și infecții.
Iar pielea din jurul ochilor este extrem de subțire și foarte sensibilă la deshidratare. Pe de altă parte, suprafața ochilor este lubrifiată la fiecare clipire, proces care are loc de aproximativ 20.000 de ori pe zi. Lacrimile cu care este ochiul este lubrifiat sunt produse de glandele lacrimale, care sunt așezate în spatele osului orbital. În momentul în care apare deshidratarea, cantitatea de lacrimi este redusă considerabil iar pleoapa se freacă de cornee, provocând disconfort, iritații și roșeață oculară.
Cum ne hidratăm ochii
Hidratarea ochilor este direct proporțională cu hidratarea organismului. Cu cât respectăm cantitatea de apă de care avem nevoie ținând cont de greutatea noastră corporală, cu atât ochii noștri vor fi mai hidratați și vom înlătura toate simptomele neplăcute. De subliniat este faptul că hidratarea trebuie făcută în mare parte cu apă și nu cu alte băuturi care conțin cantități mari de zahăr, alcool, sau cofeină. Doar consumând o cantitate corectă de apă lacrimile dumneavoastră vor putea hidrata ochiul într-un mod optim.
În cazul în care cantitatea de apă este una corectă însă factorii înconjurători duc totuși la o deshidratare a mucoasei oculare, puteți folosi picăturile de ochi lubrifiante sau lacrimile artificiale, așa cum sunt cunoscute. Acestea se eliberează fără rețetă și ameliorează mult disconfortul provocat de sindromul ochilor uscați. Cu toate acestea, trebuie să știți că lacrimile artificiale tratează doar simptomele, însă nu și cauza care duce la problemă.
Compresele călduțe cu apă sau ceai pot fi, de asemenea, de un real ajutor în cazul uscăciunii oculare. Atenție, apa trebuie să fie doar călduță, nu rece, nu fierbinte, iar compresele nu trebuie aplicate cu presiune.
Și nu în ultimul rând, chiar dacă sună puțin ciudat, o cale sigură de a vă menține ochiul hidratat este clipitul cât mai des. Majoritatea medicilor recomandă acest lucru și nu pentru că pacienții nu ar ști că trebuie să clipească, ci deoarece, de foarte multe ori, stând în fața dispozitivelor sau a televizorului, aceștia uită acest lucru iar mucoasa oculară are de suferit. În cazul în care petreceți multă vreme în fața ecranelor, faceți-vă un obicei să clipiți cât mai des. Și nu uitați de pauzele atât de necesare în care le dați ochilor câteva minute de odihnă și de hidratare și aveți grijă în acest mod, de vederea dumneavoastră.