cataracta si glaucom
  • 0

Despre cataractă și glaucom am mai scris pe blog de-a lungul timpului. Și este un lucru normal, ținând cont că sunt unele dintre cele mai frecvente boli oculare. Mai mult decât atât, este foarte important ca dumneavoastră, pacienții să știți cum să le recunoașteți, astfel încât să nu fie descoperite prea târziu, atunci când au produs deja daune ireversibile ori v-au afectat viața de zi cu zi. 

Acest articol va aborda tot aceste două subiecte, dar de data aceasta nu pe rând, ci împreună. Pentru că da, se poate ca o persoană să sufere în același timp și de cataractă și glaucom.

Ce este glaucomul 

Glaucomul este una dintre cele mai periculoase afecțiuni ale ochiului, dat fiind faptul că atrofiază progresiv nervul optic. Vederea periferică este astfel afectată, iar câmpul vizual se îngustează treptat. 

Această afecțiune care produce daune ireversibile asupra vederii poate fi asimptomatică la început, tocmai de aceea, controalele oftalmologice regulate, în special în cazul persoanelor cu risc, sunt vitale.

Principala cauză a glaucomului este tensiunea oculară mare, care afectează nervul optic și distruge vederea.

Simptomele glaucomului

Ce este cataracta

Cataracta este o afecțiune oculară foarte frecventă, reprezentată de pierderea progresivă a vederii. Aproximativ 70% din populație dezvoltă, mai devreme sau mai târziu, cataractă. Și asta deoarece este un proces natural prin care lentila naturală a ochiului se opacifiază odată cu trecerea timpului. 

Simptomele cataractei

  • Vedere încețoșată
  • Sensibilitate la lumină (fotofobie)
  • Vedere proastă pe timpul nopții
  • Dificultate în a conduce pe timp de noapte
  • Pierderea sensibilității contrastului
  • Culorile devin terne
  • Ochelarii de vedere și lentilele de contact nu ajută la corectarea vederii

Ce se întâmplă atunci când o persoană are și cataractă și glaucom

Persoanele care suferă de cataractă și glaucom au nevoie de o atenție specială. Pacientul cu glaucom poate dezvolta și cataractă, cataracta poate avea un efect cauzal asupra glaucomului sau aceasta poate apărea chiar în urma unei intervenții chirurgicale pentru glaucom. 

Majoritatea persoanelor care suferă de cataractă și glaucom au, de regulă, peste 60 de ani. 

Atunci când cataracta avansează atât de mult încât interferează cu activitățile de zi cu zi, iar presiunea intraoculară cauzată de glaucom este mult prea mare, este posibil ca medicul oftalmolog să vă recomande o intervenție chirurgicală combinată de glaucom-cataractă. 

Când este cazul să fie tratate împreună

Înainte de a vă recomanda o intervenție chirurgicală, medicul va sta de vorbă cu dumneavoastră și vă va efectua un examen oftalmologic complet pentru a putea stabili cât de avansat este glaucomul, dar și cataracta. 

Dacă presiunea intraoculară poate fi ținută sub control cu medicamente, iar cataracta nu vă afectează viața de zi cu zi, medicul vă va sugera un tratament care să vă ofere o vedere bună, dar cu un risc minor. 

Dacă glaucomul este mult prea avansat și nu mai răspunde la tratament topic sau medicamentos, iar cataracta nu vă lasă să vă efectuați sarcinile de zi cu zi, atunci medicul vă va prezenta atât beneficiile cât și riscurile intervenției chirurgicale combinate. 

De ce se recomandă intervenția chirurgicală combinată

În primul rând vorbim despre o singură intervenție chirurgicală, o singură anestezie, o singură vizită în sala de operație și mult mai puțin stres. 

Și dacă asta nu vi se pare de ajuns, gândiți-vă și la faptul că puteți scăpa de medicamentele pe care le luați zilnic pentru glaucom, iar vederea dumneavoastră o să fie clară, cu un nou cristalin. 

Și dacă vă gândiți puțin și la costurile unei intervenții chirurgicale, o să vă dați seama că acestea vor fi reduse. Faptul că veți avea o singură perioadă de recuperare post-operatorie reprezintă, de asemenea, un mare plus. 

Intervenția chirurgicală combinată nu este pentru toată lumea

Există și cazuri în care medicul preferă să trateze doar o singură afecțiune în timpul intervenției chirurgicale. 

De exemplu, atunci când cataracta nu este într-un stadiu avansat, însă glaucomul are nevoie de tratament imediat. În acest caz, medicul va recomanda operația de glaucom, lăsând-o pe cea de cataractă în așteptare. 

Pe de altă parte, atunci când cataracta interferează cu activitățile obișnuite, dar glaucomul poate fi ținut sub control doar cu tratament medicamentos, este posibil ca medicul să recomande doar schimbarea cristalinului. 

Și nu în ultimul rând, cataracta afectează glaucomul cu unghi închis. Odată cu îndepărtarea cataractei, presiunea oculară se poate îmbunătăți fără a mai fi nevoie și de intervenția chirurgicală pentru glaucom. 

Surse: 

American Academy of Ophthalmology

Glaucoma.org

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate