Boala Coats retina
  • 0

Boala Coats, cunoscută și sub numele de retinită exudativă, este o boală rară care duce la dezvoltarea anormală a vaselor sanguine de la nivelul retinei.

Ce este retina

Retina este un strat subțire de celule, sensibil la lumină, situat în partea posterioară a globului ocular. Aceasta are rolul de a transforma lumina care pătrunde în ochi în semnale electrice pe care nervul optic, la rândul lui, le transmite creierului, care creează imaginea. 

Cu alte cuvinte, o imagine se formează pe retină, celulele nervoase prelucrează informația și o transmit prin impulsuri electrice, prin nervul optic, către creier. Dacă retina este deteriorată, acest lucru poate afecta capacitatea de a vedea. 

Boala Coats

Boala Coats afectează un număr mai mare de bărbați decât de femei. Aceasta este diagnosticată, în cele mai multe cazuri, în copilărie, înainte de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi detectată și în cazul tinerilor cu o vârstă apropiată de 20 de ani dar și în cazul adulților, de obicei de vârstă mijlocie, care pot dezvolta o formă mai ușoară a bolii.

Important de subliniat este faptul că, de obicei, boala Coats nu este asociată altor boli, astfel încât persoanele care o dezvoltă sunt sănătoase.

Cauze

Boala Coats este o boală idiopatică, deci o boală independentă de alte boli ale organismului. Cu alte cuvinte, cercetătorii nu știu cu exactitate ce duce la această problemă.

Mai mult decât atât, boala Coats nu este una genetică, adică nu se moștenește de la rudele apropiate.

Unii specialiști susțin că boala Coats poate fi asociată cu o mutație a genei NDP, care se dezvoltă după concepție, ceea ce înseamnă că afecțiunea apare întâmplător și nu este moștenită de la părinți.

Simptome

De regulă, simptomele apar încă din copilărie. Deși multe persoane se pot confrunta cu simptome ușoare la început, altele pot resimți semne severe imediat. 

Important de subliniat este faptul că simptomele apar, de regulă, la un singur ochi, însă, în unele cazul, ambii pot fi afectați. 

Printre simptomele care apar la început în cazul bolii Coats, enumerăm:

  • efectul de pupilă albă (asemănătoare ochiului roșu) care poate fi observat în fotografiile efectuate cu bliț
  • pierderea percepției profunzimii
  • strabism
  • leucocorie
  • vedere deteriorată

Ulterior, pot apărea și alte semne, precum: 

Cine este predispus să dezvolte boala Coats

Boala Coats este o afecțiune foarte rară. Doar 0,09 persoane din 100.000 dezvoltă boala la un moment dat în viață.

În general, diagnosticarea are loc până la vârsta de 20 de ani. Aceasta este cunoscută sub numele de boala Coats juvenilă. Două treimi din cazurile juvenile sunt diagnosticate înainte de împlinirea vârstei de 10 ani. Cu toate acestea, media de vârstă la care boala este diagnosticată este între 8 și 16 ani.

Din nefericire, boala Coats nu ține cont de vârstă. Astfel, aceasta poate apărea și în cazul adulților. În acest caz, media de vârstă în ceea ce privește diagnosticarea este de 47 de ani.  

Atât în cazul copiilor cât și în cazul adulților s-a observat faptul că boala apare cu preponderență în cazul bărbaților.

Diagnosticare

O diagnosticare timpurie și corectă este vitală pentru salvarea vederii în cazul bolii Coats.  Așadar, în cazul în care vă confruntați cu simptomele descrise mai sus, este foarte important să vă prezentați de urgență la medic.

Medicul va sta de vorbă cu dumneavoastră, vă va întreba despre istoricul medical dar și despre eventuale traume la nivelul ocular.

Mai mult decât atât, medicul vă va efectua un examen oftalmologic complet. Totodată, pentru a confirma diagnosticul, este posibil să vi se recomande și alte teste precum angiografia retiniană cu fluoresceină, ecografia oculară sau un examen computer tomograf.

Tratament

Doctorul oftalmolog vă va recomanda un tratament cu ajutorul căruia va încerca să stabilizeze diferite modificări apărute deja la nivelul retinei dar și să prevină agravarea vederii.

În stadii incipiente, este posibil ca medicul să hotărască să nu intervină cu niciun tratament, urmând să țină afecțiunea sub control.

În cazuri mai avansate, medicul vă va recomanda un tratament în funcție de zona retinei care a fost afectată, dar și de stadiul problemei apărute.

Printre tratamentele utilizate în cazul bolii Coats se află intervenția chirurgicală cu laser (fotocoagularea), criochirurgia, injecțiile intravitreene și vitrectomia.

Referințe:

WebMD

Royal National Institute of Blind People

American Association for Pediatric Ophthalmology & Strabismus

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate