ruptura globului ocular
  • 2

Ruptura globului ocular reprezintă cea mai gravă leziune la nivelul ochiului atât din cauza patologiilor tisulare din timpul accidentării, cât și din cauza daunelor ulterioare incidentului cauzate de formarea cicatricilor ca parte a procesului natural de vindecare al organismului.

Ruptura globului ocular reprezintă o urgență medicală și trebuie evaluată imediat de către un medic oftalmolog.

În traumatismele oculare leziunile pot fi clasificate fie ca glob închis sau glob deschis.

În momentul în care ochiul suferă un traumatism, presiunea intraoculară crește foarte mult determinând peretele ocular să cedeze în punctul său cel mai slab. Altfel leziunea poate fi produsă atât la exterior, în urma traumatismului, cât și de o forță dinspre interior către exterior.  Astfel, ruptura apare de obicei acolo unde sclera este cea mai subțire și cea mai slabă.

Din păcate prognosticul este unul extrem de prost. Bineînțeles că asta ține foarte mult de zona și de severitatea leziunii.

Simptome

Pacientul care a suferit o ruptură a globului ocular se poate confrunta cu durere severă a ochiului și cu vedere parțial sau total afectată. De asemenea poate fi prezentă și exoftalmia sau ieșirea ochiului din orbită (ochi bulbucat).

Mai mult decât atât pot apărea echimozele, hemoragia subconjunctivală sau edemul periorbital.

Diagnosticare

Orice pacient care a avut un traumatism ocular în urma căruia a rămas cu durere sau a cărui vedere s-a deteriorat ar trebui evaluat imediat de către un medic. Este important de stabilit mecanismul leziunii precum și modul în care s-a produs.

În primul rând medicul va verifica acuitatea vizuală a ochiului dar și integritatea osului care îl înconjoară.

Ruptura globului ocular este relativ ușor de diagnosticat printr-o examinare atentă a ochiului. Examenul fizic poate evidenția conturul neregulat al globului ocular, pupila cu aspect de lacrima sau modificări ale camerei anterioare a ochiului. 

În cazul rupturii globului ocular de obicei presiunea intraoculară este scăzută.

Examenul tomograf computerizat poate exclude leziunile maxilofaciale suplimentare în timp ce confirmă diagnosticul. Acest tip de examen poate stabili dacă există corpuri străine sau o hemoragie în vitros.

Factori de risc

Șansele ca globul ocular să se rupă cresc simțitor în urma intervențiilor chirurgicale oculare, precum îndepărtarea cataractei printr-o incizie mare, transplant de cornee sau diferite proceduri de tratare a glaucomului.

Tratament

În cele mai multe cazuri tratamentul rupturii globului ocular este reprezentat de intervenția chirurgicală.  Odată ce medicul a pus diagnosticul, pacientul trebuie pregătit imediat pentru operație. Întârzierea poate duce la o hemoragie puternică sau la endoftalmie, cele mai devastatoare complicații în cazul unei leziuni ale globului deschis. 

În cele mai multe cazuri este de preferat anestezia generală. Atunci când aceasta nu este posibilă din anumite motive medicul trebuie să aleagă cea mai bună anestezie locală prin care să poată repara globul ocular atât cât se poate, cel puțin până anestezia generală devine disponibilă.

Când trebuie să merg la medic

Răspunsul este foarte simplu și foarte clar: imediat după traumatism. Este extrem de important ca ruptura globului ocular să fie evaluată de medic care poate interveni imediat astfel încât să încerce să salveze vederea pacientului. Subliniem că prognosticul în cazul rupturii globului ocular este foarte prost.  În cazul în care pacientul nu se prezintă imediat la medic, cu fiecare minut care trece, șansele ca acesta să mai vadă scad semnificativ.

Complicații

Ținând cont de tipul și de amploarea traumatismului,  complicațiile pot varia în funcție de locul și adâncimea leziunii.  Cicatricile corneene apar în cazul leziunilor mai superficiale, în timp ce ruptura coroidiană, glaucomul posttraumatic, cataracta, dezlipirea retinei și endoftalmita apar în cazul traumatismelor profunde. În funcție de complicație bineînțeles că poate apărea și pierderea vederii. 

În cazuri foarte grave, când globul orbital este complet deteriorat iar medicul nu mai poate face nimic să îl salveze, se recomandă eviscerația (îndepărtarea globului ocular).

Sursa:

Medicine (Baltimore, Iunie 2017)

EyeWiki

Touch Ophtalmology

National Center for Biotechnology Information

2 Comments

  1. Ștefan Nina
    22 mai 2022 la 11:51

    Bună ziua astăzi mi- a căzut un lemn izbit pe ochi mi sa unflat puți și sa înroșit lumina ochiului . Am pus compresie rece și sa luminat puțin ochiul dar tot am durere cum trebuie sa procedez și dacă este indicat sa pun vizik în ochi

    • I Care
      24 mai 2022 la 9:00

      Nu stați așa. Mergeți la o consultație oftalmologică cât mai repede. Nu încercați cu comprese calde sau alte leacuri fiindcă unele pot înrăutăți situația. Mergeți la medic și vă va da tratamentul corect. Vederea dumnevoastră este mai importantă decât credeți!

      Multă sănătate!

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate