cureti ochelarii
  • 0

Multe persoane consideră purtarea ochelarilor o pacoste, iar dacă te afli printre ele nu preferi să cureți ochelarii prea des. Ploaia, filmele 3D, machiajul, petele sau mizeria de pe ei care apar parcă din senin. Și ca și când toate acestea nu ar fi fost de ajuns, o dată cu pandemia a apărut o nouă problemă: aburirea ochelarilor. Este un adevărat chin să porți mască în același timp cu ochelarii, deoarece aceștia vor fi permanent aburiți. Și atunci, ce trebuie să faci ca să îți ușurezi puțin povara? Unul dintre cele mai importante lucruri este să înveți să îi cureți corect. 

Spălă-te pe mâini

Chiar dacă poate suna puțin ciudat, este important ca, înainte de a vă curăța lentilele, să aveți mâinile perfect curate. Și chiar dacă nu ați folosit nicio cremă de mâini sau aveți impresia că sunteți curat, toată grăsimea aflată în mod natural pe piele va fi transferată pe lentile. Tocmai de aceea este important ca acest pas să nu fie trecut cu vederea niciodată. Este de ajuns să vă spălați cu săpun și să vă ștergeți bine cu prosoape de hârtie.

Clătește ochelarii cu apă călduță

În această etapă veți scăpa atât de praf, cât și de alte gunoaie care ar putea zgâria lentilele în timp ce încercați să le curățați. Evitați însă apa fierbinte, care ar putea distruge diferitele învelișuri de protecție.

Folosește detergent pentru vase ca să cureți ochelarii

Da, poată că nu pare foarte profi, dar este mai eficient. Cu atât mai mult cu cât nu vă recomandăm lavete scumpe sau cine știe ce materiale, ci un banal detergent pentru vase, merită folosit. Totul are un rost, și o să vă convingeți singuri foarte repede! Având în vedere că majoritatea produselor de pe piață sunt foarte concentrate, nu trebuie să folosiți decât o cantitate foarte mică de detergent. Sau, mai simplu, puneți o picătură între degete. Va fi destul pentru a curăța atât lentilele, cât și rama.

Freacă lentilele pe ambele părți

Cu detergentul de vase pe degete, începeți să frecați foarte ușor lentilele, atât pe o parte, cât și pe cealaltă. După aceea, spălați bine și ramele, în special în punctele care ating nasul și spatele urechilor, deoarece sunt locurile unde se strânge cea mai multă mizerie. 

Clătește foarte bine ochelarii

Tot cu apă călduță, începeți să clătiți foarte bine rama și lentilele. În cazul în care rămân reziduuri de detergent, este posibil ca lentilele să prezinte pete după uscare. 

Scutură ușor ochelarii

Prin acest gest, veți putea scăpa de cea mai mare parte din apa rămasă pe ochelari. Inspectați ochelarii pentru a vă asigura că au fost curățați bine și nu au rămas pete. 

Usucă lentilele

Este foarte important ca materialul cu care uscați lentilele să fie curat, moale, și cel mai important, la spălare să nu fi fost adăugat balsam de rufe.

O simplă bucată de material din bumbac este alegerea ideală. Atenție! Dacă materialul nu este perfect curat, mizeria de pe acesta vă poate zgâria lentilele. 

Inspectează ochelarii după ce îi cureți

Este bine ca după tot acest proces, să inspectați bine lentilele. În cazul în care observați că mai există murdărie rămasă, o puteți curăța cu o lavetă moale, din micro-fibră, specială pentru curățarea ochelarilor. 

Veți observa chiar după prima spălare că metoda este mult mai eficientă decât orice lavetă scumpă sau piele de căprioară, iar efectul durează mai mult. Cu plăcere! 

În cazul în care ați curățat foarte bine ochelarii, dar simțiți că nu vedeți la fel de bine ca atunci când i-ați purtat prima oară, vă recomandăm să mergeți la o consultație fiindcă ar putea fi vorba nu doar de o lentilă deteriorată, ci poate a venit vremea să schimbați dioptriile.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate