picaturi pentru cataracta
  • 15

“Picături pentru cataractă”, sau “tratament naturist pentru cataractă” sunt doar câteva dintre expresiile căutate destul de mult pe internet de către cei care vor să evite operația de cataractă. Pentru unii “a ajunge la cuțit” pare înfiorător, cu toate că această operație are o rată de succes de peste 99% și este o intervenție rapidă și ușor de suportat. Pentru alții, costurile operației par mari, însă aceștia sunt dispuși să dea aproximativ aceleași sume pentru tratamente naturiste care au doar probabilitatea de a rezolva cataracta. 

În realitate, în prezent, nu există picături pentru cataractă sau care să vindece cataracta. Tot ce avem este un studiu al căror rezultate pe animale sunt promițătoare. Conform cercetării sunt șanse ca, în viitor, cataracta să poată fi rezolvată doar prin tratamentul medicamentos; cu picături.

Să înțelegem cataracta

Formarea cataractei face parte din procesul natural de îmbătrânire a lentilei intraoculare, cristalinul. Cel mai întâlnit tip de cataractă este legat de vârstă, care se crede că are loc datorită descompunerii și degradării proteinelor lentilei în timp. Acest proces poate fi accelerat prin fumat, boli cronice, cum ar fi diabetul și hipertensiunea arterială sau prin expunerea la radiații ultraviolete.

Deși mai puțin frecvent, cataracta poate apărea în urma tratamentelor prelungite cu medicamente cu steroizi, precum cele luate pentru artrita reumatoidă și alte afecțiuni inflamatorii cronice. De asemenea, poate apărea în urma unor traume sau radiații la nivelul ochiului.


Concret, cataracta înseamnă opacifierea lentilei ochiului. Cataracta nu este o peliculă care se așează peste cristalin, peliculă ce ar putea fi dizolvată sau eliminată. De aceea, în cadrul operației, este vorba despre o înlocuire de cristalin și nicidecum o “curățare” a sa. Cristalinul natural care s-a degradat, este complet scos din ochi și înlocuit cu unul artificial, prin care ochiul poate vedea clar. 

Studiul care dă speranțe celor care vor picături pentru cataractă

O echipă de cercetători americani de la Universitatea din California au descoperit că un anumit medicament a îmbunătățit vederea unor animale cu cataractă. Este vorba despre un medicament pe bază de lanosterol, un steroid natural.

Oamenii de știință au testat aceste picături în mai multe tipuri de experimente. Au lucrat cu cristaline umane de laborator și au descoperit că medicamentul pe bază de lanosterol reduce cataracta. Un al doilea experiment a fost făcut pe iepuri. După șase zile, din totalul de 13 iepuri, 11 au scăpat de cataractă în timp ce 2 au redus considerabil cataracta. Al treilea test a fost făcut pe câini care s-au vindecat complet sau aproape complet de cataractă. 

Picăturile pentru cataractă nu sunt o opțiune, deocamdată

Una dintre limitările studiului precizat este că rezultatele îmbucurătoare sunt obținute de la o populație de șoareci. “Nu îi poți întreba pe șoareci dacă văd bine. Fiecare individ interpretează diferit ceea ce vede” susține Sue Lowe de la Asociația Americană de Optometrie. 

Un rezultat obținut pe animale nu înseamnă neapărat că cercetarea nu avansează. Conceptul de picături pentru cataractă nu este nou, crede doctorul Lowe. Un asemenea produs a fost dezvoltat în Rusia. Acesta folosea o componentă numită N-acetilcanosină pentru a trata cataracta. Deși nu este aprobat, poate fi procurat pe piața din SUA. 

Specialiști de la Asociația Americană de Optometrie, Dr. Morgenstern și Dr. Lowe, consideră că momentan, principala metodă de tratare a cataractei rămâne cea chirurgicală, iar eventuale picături care să îmbunătățească vederea și să reducă această afecțiune ar fi un bonus pentru lumea în curs de dezvoltare. 

Asociația Americană de Optometrie spune că deși aceste picături de ochi, prezentate în studiul mai sus amintit, reprezintă o dezvoltare interesantă, este nevoie de mai multe cercetări cu privire la influența lor asupra sănătății vizuale.

Tehnologia și chirurgia cataractei au făcut și continuă să facă pași importanți astfel încât operația de cataractă este acum una dintre cele mai sigure din lume cu o rată de succes de peste 99%. Rezolvarea cataractei doar cu picături ar fi un lucru excelent, însă chiar în prezent există metode excelente care să readucă vederea clară persoanelor cu cataractă. Totul, cu riscuri minime. 

15 Comments

  1. Mihaela Ionela
    12 februarie 2021 at 14:17

    Buna ziua am si eu o problema tot cu vedea la ochiul drept cand eram mai mica am.fost lovită cu un cotor de mătura dintre care pe parcurs am inceput sa vad in ceata si sa nu mai vad drept cu ochiul din care el se duce într-o parte cand stau dreapta

    • I Care
      15 februarie 2021 at 21:11

      Bună ziua,

      Ochiul dumneavoastră trebuie investigat pentru a identifica afecțiunea și a stopa orice agravare. Vă recomandăm să mergeți la o consultație.
      Multă sănătate.

  2. Bădici Amalia
    23 mai 2021 at 4:53

    Am fiica de 25 ani cu cataractă și capsulara posterioară de 2 ani care a început să se opacizeze (plus miopie medie).Controlata la Constanța și București, nimeni nu are tratament preventiv decat operația.Nu exista alta posibilitate de a stopa evoluția sau a o întârzia? Mulțumesc!

    • I Care
      23 mai 2021 at 13:59

      Bună ziua,

      Veste mai puțin bună este că nu există remediu medicamentos pentru cataractă. Vestea foarte bună este că operația de cataractă este probabil operație cu cele mai mari șanse de reușită. Are o rată de succes de peste 99%. Viața după operația de cataractă nu este deloc afectată în cele mai multe dintre cazuri. Există mulți pacienți care spun că văd mai bine ca în tinerețe după ce s-au operat de cataractă. Așa că vă încurajăm să nu vă temeți de această intervenție. Puteți vedea acest clip în care una dintre pacientele noastre a povestit experiența cu operația de cataractă: https://www.youtube.com/watch?v=h0OXZA2Ax5k

      multă sănătate!

  3. Calin maricel
    28 octombrie 2021 at 7:39

    Am și eu o problemă la ochiul sting am fișa de consultație de la cabinet

  4. Calin maricel
    28 octombrie 2021 at 7:42

    Am și eu o problemă la ochiul sting am fișa de consultație de la cabinet cum va trimit fișierul

      • Motan Alexandra
        15 aprilie 2022 at 18:07

        Bună seara!Bunica mea suferă de cataracta de 5 ani de zile.Intrebarea mea este:oare ii vor pune cristal? specific că e și asigurată.Unii oameni mi-au spus că e posibil sa ii fie gratuit,sau pe jumate platit.Si încă ceva..va putea vedea mai bine după operația cu cristal?sau exista posibilitatea sa nu.Multumesc!

        • I Care
          18 aprilie 2022 at 18:33

          Ar fi o veste bună ca bunica dumneavoastră să fie într-un stadiu nu atât de avansat și să poată să i se implanteze un cristalin. Dacă i se va implanta un cristalin, va vedea mai bine în funcție de cristalinul ales. Dacă vă doriți o vedere bună pentru bunica dumnevoastră vă stăm la dispoziție cu cele mai performante cristaline artificiale.
          https://i-care.ro/am-cataracta-ce-tip-de-cristalin-artificial-sa-aleg/

  5. Dana
    16 noiembrie 2021 at 13:03

    Buna ziua,
    Este recomandata ooeratia la.pacienti in varsta, 80 ani.?
    Multumeac

    • I Care
      16 noiembrie 2021 at 19:53

      Bună ziua.
      Da. Vârsta nu încurcă cu nimic. Mai mult decât atât, medicii noștri sunt experimentați în operarea persoanelor vârstnice care acum se bucură de o vedere foarte bună. Am operat (de cataractă) persoane mult mai în vârstă de 80 de ani și totul a decurs excelent.

      Multă sănătate.

  6. Serban Ecaterina
    3 august 2022 at 23:42

    Ma dor ochi va rog detalii

    • I Care
      4 august 2022 at 10:07

      Vă rugăm să ne dați mai multe detalii despre durere. Sau cel mai bine să mergeți la o consultație pentru a stabili concret cauza și tratamentul necesare.

  7. Florin
    30 martie 2023 at 3:53

    Tata are 92 de ani si vrea sa se opereze. Mi sa comentat ca anestezia este foarte periculoasa incepand cu o varsta asa de inaintata, si poate muri a doua zi dupa operatie. As dori o opinie de la dvstra. Multumesc

    • I Care
      30 martie 2023 at 6:45

      Bună ziua.
      Noi am operat cu succes persoane mai în vârstă (cea mai vârstnică fiind o pacientă de 102 ani). Folosim anestezia cu picături.
      Multă sănătate.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate