trichiazis
  • 0

Deși numele este destul de complicat, trichiazisul nu este neapărat o boală gravă, însă provoacă extrem de mult disconfort. Și asta pentru că afecțiunea este reprezentată de creșterea anormală a genelor. Mai exact, genele nu cresc îndreptate spre exteriorul ochiului, ci spre interiorul acestuia. 

Lucrurile se agravează însă în momentul în care trichiazisul nu este tratat. Acesta poate duce la daune ireversibile asupra corneei și a vederii.

În ciuda faptului că afecțiunea nu ține cont de vârstă, apare cu precădere la adulți.

Cauze

De foarte multe ori, trichiazisul nu are o cauză anume.  Însă printre cauzele care pot duce la o asemenea problemă amintim:

  • inflamația sau edemul pleoapei
  • diferite tipuri de infecții
  • afecțiuni autoimune
  • traumatisme oculare

De asemenea, unele persoane se nasc cu această problemă. 

Factori de risc

  • Keratoconjunctivita atopică este o boală inflamatorie cronică a ochilor, care apare la persoanele cu dermatită atopică.
  • Blefarita reprezintă inflamația marginilor libere ale pleoapelor. Afecțiunea provoacă iritația, înroșirea și edemul acestora, dar și formarea unor cruste la nivelul genelor. 
  • Disfuncția glandei meibomiene reprezintă funcționalitatea defectuoasă a glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor inferioare sau superioare. Este vorba despre tulburări care pot fi atât congenitale, cât și dobândite. 
  • Rozaceea este o afecțiune cronică, ce se manifestă prin apariția unor leziuni eritematoase roșiatice. Acestea sunt însoțite, de cele mai multe ori, de o erupție acneiformă şi telangieactazii (dilatații vasculare mov-roșiatice).
  • Keratoza actinică este o leziune la nivelul pielii care se dezvolta după ani de expunere la soare.
  • Sindromul Stevens-Johnson este o afecțiune rară și gravă a pielii și a mucoaselor. De obicei, este o reacție la medicamente care începe cu simptome asemănătoare gripei, urmate de o erupție dureroasă care se răspândește și vezicule. Apoi stratul superior al pielii afectate moare, se descuamează și începe să se vindece după câteva zile.
  • Keratita herpetică este o infecție virală cauzată de adenovirusul herpes simplex.
  • Epiblefaronul. Este caracterizat de existența unui pliu cutanat suplimentar orientat orizontal care se localizează la colțul ochiului, cel mai frecvent la nivelul pleoapei inferioare.
  • Trahomul este o conjunctivita cronică produsă de Chlamidia trachomatis, caracterizată prin exacerbări și remisiuni progresive. Boala este întâlnită adesea în țările în curs de dezvoltare. 
  • Tulburări rare ale pielii și mucoaselor

Simptome

Primul simptom al trichiazisului este senzația de corp străin în ochi. Ochiul devine iritat, roșu, apare durerea, sensibilitatea la lumină și lăcrimarea excesivă. Odată ce ochiul se irită, poate apărea și vederea încețoșată. Cu toate acestea, sunt unele persoane care nu prezintă niciun simptom.

Pe de altă parte, în cazul în care problema nu este tratată, iritația se agravează iar corneea este afectată. Aici, putem vorbi deja despre infecții sau cicatrici care pot duce la daune ireversibile ale vederii.

Diagnosticare

Medicul va diagnostica foarte ușor această condiție medicală. În mod normal, genele sunt îndreptate spre exteriorul globului ocular. Astfel, este îndeajuns ca acesta să observe direcția creșterii genelor dumneavoastră.

Tratament

Există mai multe tehnici de tratament pentru trichiazis. Medicul va alege tratamentul potrivit pentru dumneavoastră în funcție de numărul genelor care afectează suprafața ochiului. Pentru a ameliora temporar simptomele, este posibil ca medicul să le smulgă, însă de cele mai multe ori acestea cresc înapoi. În acest caz, medicul trebuie să recurgă la metode mai invazive pentru a se asigura că vederea nu va fi afectată.

În cazul în care numărul genelor care afectează corneea este mare, intervenția chirurgicală le poate îndepărta definitiv. Medicul oftalmolog vă va recomanda intervenția chirurgicală prin ablație, care folosește radiofrecvențe sau laserul pentru a îndepărta genele și foliculii de păr.

De asemenea, pentru cazuri grave, medicul poate folosi criochirurgia care elimină genele și foliculii prin înghețarea lor. Aceasta este o metodă extrem de eficientă, însă vine la pachet și cu posibile complicații.

Și electroliza este folosită adesea de medici pentru a trata trichiazisul. Această metodă folosește electricitatea pentru a îndepărta definitiv părul. Din păcate, deși este foarte eficientă, necesită timp și poate fi dureroasă.

Surse:

WebMD

American Academy of Ophthalmology

EyeWiki

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înainte să postați comentariul, vă rugăm să citiți Politica de Confidențialitate